Pe măsură ce minivacanța de Paște se apropie, mulți români își fac deja planuri de drum. Numai că, dincolo de prognoza meteo, o altă grijă le dă bugetele peste cap: prețul tot mai mare al carburanților. Transportul s-a scumpit mare, forțând pe mulți să își refacă toate calculele pentru plecările spre casă sau spre destinațiile de vacanță.
Bugetele de drum, sub presiune
Scumpirile de la pompă nu mai sunt o surpriză pentru nimeni. E drept că ne-am obișnuit cu ele, dar impactul lor se simte cel mai puternic exact în perioadele de concediu, când se adună sute de kilometri la bord. V-ați gândit vreodată câți bani în plus lăsați la benzinărie pentru același drum pe care îl făceați anul trecut?
Iar situația actuală îi determină pe șoferi să caute soluții alternative pentru a mai tăia din cheltuieli. Nu de puține ori, planurile de vacanță sunt ajustate din mers (uneori chiar anulate) din cauza costurilor de transport.
Carpoolingul, o soluție la îndemână
O alternativă câștigă tot mai mult teren în rândul celor care nu vor să renunțe la călătorii.
Este vorba despre carpooling sau, pe românește, împărțirea mașinii și a costurilor cu prietenii sau familia. O metodă simplă și eficientă prin care cheltuielile cu motorina sau benzina se împart la doi, trei sau chiar patru pasageri. Până la urmă, de ce să meargă patru mașini spre aceeași destinație când toți pot încăpea confortabil într-una singură?
Întrebarea zilei: Cum procedați?
Suntem curioși cum stau lucrurile în rândul cititorilor noștri. Așadar, vă invităm să răspundeți la întrebarea de mai jos.
„Vă gândiţi să împărţiţi maşina şi costurile cu prietenii pentru drumul de Paşte?”
- DA
- NU
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaLululemon The Mat costă 118 dolari. Cum s-a comportat după o lună de yoga
Revista IoanaUruguay conduce topul țărilor pentru pensionarea în străinătate în 2026
News24Proteste în peste 50 de orașe spaniole după respingerea măsurilor de protecție a chiriașilor
Dolce SportMarc Marquez se apropie la șapte puncte de liderul MotoGP după victoria în sprintul din Japonia
GetPonyMașinile Non-Euro ar urma să piardă accesul în centrul Bucureștiului de la 1 noiembrie 2027
BravonetAhmed și Andra au plecat la Roma după descalificarea din „Casa iubirii”. Cum și-au ascuns numerele