Noul sezon al serialului TĂTUȚU’ debutează în forță joi seară, cu o acțiune mai intensă și trădări la fiecare pas. Brigada comisarului Costoiu este pe urmele lui Măcelaru, pregătind o operațiune care ar putea schimba complet jocul de putere.
Fanii pot urmări noile episoade începând din această seară, de la ora 21:30, simultan la PRO TV și pe VOYO. Potrivit Stirileprotv, dorința arzătoare de răzbunare îi va transforma chiar și pe cei mai inocenți în adversari de temut, iar loialitatea va fi pusă la grea încercare.
„O lovitură urâtă pentru Măcelaru”
Comisarul Costoiu își adună echipa pentru a-l prinde pe Tătuțu’, profitând de orice ocazie. El îi avertizează pe polițiști asupra importanței misiunii și a riscurilor. „Dacă nu facem gafe mari, cum e obiceiul casei, astăzi poate să fie o zi importantă, o lovitură urâtă pentru Măcelaru”, le transmite Costoiu. Nici forțele legii nu sunt însă imune la trădare, iar comisarul va trebui să fie mai atent ca oricând la oamenii pe care se bazează, deoarece inamicul poate fi mai aproape decât se așteaptă.
Prețul loialității: Un polițist, ademenit cu o geantă de bani
În lumea interlopă, loialitatea are un preț, iar Bebe încearcă să îl ademenească pe Cocoș, omul său din interiorul poliției, cu o sumă mare de bani. Miza este un gest care ar putea schimba definitiv echilibrul dintre Măcelaru și poliție. Replica polițistului este însă una tranșantă. „Văd că la voi totul se cumpără cu bani. Uite că sunt lucruri pe lumea asta care nu se pot cumpăra cu bani. Eu am o viață, o familie, nu arunc totul în aer pentru o geantă cu bani. Sunt și alte lucruri care contează în viață”, ripostează Cocoș.
Confruntare după gratii: Răzbunarea mocnește
Acțiunea se mută și în spatele gratiilor, unde Stavrositu și Ciroză au parte de o reîntâlnire tensionată. Orbit de dorința de răzbunare pentru dramele din trecut, Stavrositu vede în această situație o șansă unică. „Dumnezeu a fost rău cu mine, Ciro. Mi-a băgat băiatul la reanimare, mi-a omorât fata, dar uite că azi, după mult timp, Dumnezeu e bun cu mine. Mi te-a adus aici, Ciro. Dumnezeu mi-a făcut un cadou: eu și cu tine închiși la un loc”, îi spune el dușmanului său.
„În penitenciar e disciplină, purificare”
Viața în închisoare este guvernată de un regim strict, impus de un ofițer atipic, hotărât să îi „repare” pe deținuți. Acesta le impune reguli dure, fără loc de negociere. „Statul e bun cu voi și vă repară, vă schimbă piesele stricate. Și voi așa îi mulțumiți? Nu intrați în penitenciar cu mizeria după voi. În penitenciar e curat, în penitenciar e ordine, în penitenciar e disciplină, purificare”, îi instruiește el. Modul în care va evolua dușmănia dintre cei doi în spatele gratiilor și ce strategie pune Tătuțu’ la cale pentru a-și asigura puterea se va afla în noul sezon.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum îți poți face echipa pasivă când vii mereu cu soluția. Testul celor două coloane
Revista IoanaCum este amenajată casa de vacanță din Les Goudes cu două dormitoare în culori diferite
News24Nicușor Dan respinge alegerile anticipate înaintea votului de miercuri
Dolce SportRomânia caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPonyO plecare de pe loc a provocat un accident cu patru mașini în Ploiești. O femeie a fost rănită
BravonetDupă 40 de ani de carieră, Monica Anghel spune că nu aleargă numai după bani