Donald Trump a susținut miercuri seara primul său discurs oficial de la Casa Albă de la declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu, promițând un final rapid al războiului. Președintele american a dat asigurări că SUA sunt foarte aproape de a „duce treaba la bun sfârșit” în Iran, anunțând o escaladare masivă a bombardamentelor în următoarele săptămâni.

Victorii cum puțini au mai văzut

Într-un discurs de aproximativ 20 de minute, Trump a prezentat succesele militare obținute în ultima lună, catalogând săptămânile de bombardamente drept „victorii cum puţini oameni au mai văzut vreodată”. Liderul de la Casa Albă a fost tranșant în privința stării actuale a forțelor iraniene. „Marina iraniană a dispărut. Forţele aeriene ale ţării sunt în ruine, iar liderii lor, în marea lor majoritate sunt acum morţi. Au mai rămas foarte puţini”, a anunțat președintele.

Acesta a vorbit despre victorii „rapide, decisive şi zdrobitoare”, care includ eliminarea unor lideri iranieni de rang înalt și o capacitate „redusă dramatic” a Teheranului de a lansa rachete și drone. mesajul a fost clar. „America câştigă, şi câştigă mai mult ca niciodată”, a adăugat Trump.

Justificarea operațiunii Epic Fury

Pentru a explica de ce operațiunea „Epic Fury” este „necesară pentru siguranţa Americii” și a lumii, Trump a enumerat o serie de atacuri teroriste și acte de agresiune comise de Iran sau de aliații săi în ultimii 47 de ani. El a susținut că regimul de la Teheran nu renunțase la programul său nuclear și că dezvolta rapid rachete cu rază lungă de acțiune, fiind „la un pas” de a obține o armă nucleară.

„Nu voi lăsa niciodată să se întâmple asta”, a subliniat el. Președintele a amintit și de atacul pe care l-a ordonat în iunie 2025, Operațiunea Midnight Hammer, împotriva facilităților nucleare iraniene. „Nimeni n-a mai văzut vreodată aşa ceva”, a spus el, susținând că „am distrus complet acele instalaţii nucleare”.

Amenințări, negocieri și modelul Venezuela

Deși a afirmat că obiectivele strategice sunt aproape atinse, Trump nu a oferit un calendar clar de ieșire din conflict, ci a repetat amenințarea de a bombarda Iranul până îl va aduce „înapoi în epoca de piatră” în următoarele două-trei săptămâni. „Îi vom lovi extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni. Îi vom readuce în epoca de piatră, acolo unde le este locul”, a spus Trump.

„Între timp, discuţiile sunt în curs”, a continuat președintele.

Iar despre o eventuală schimbare de regim, lucrurile par să se fi întâmplat de la sine, cel puțin în viziunea sa. „Schimbarea regimului nu a fost obiectivul nostru. Nu am vorbit niciodată despre schimbarea regimului, dar aceasta a avut loc din cauza morţii tuturor liderilor lor iniţiali. Toţi sunt morţi”, a susținut el. Trump a menționat și Venezuela ca model de operațiune militară rapidă și „violentă”, care a lăsat la putere un guvern cooperant (după capturarea lui Nicolas Maduro), afirmând că acum SUA și Venezuela sunt „parteneri de afaceri”.

Cine păzește Strâmtoarea Ormuz?

Dar cine va asigura, pe bune, tranzitul petrolier prin Strâmtoarea Ormuz? Trump a reiterat că SUA nu mai au nevoie de petrol din Orientul Mijlociu și a pasat responsabilitatea altor țări. „Către acele ţări care nu pot obţine combustibil, dintre care multe refuză să se implice în decapitarea Iranului… adunaţi-vă curajul amânat, mergeţi în Strâmtoare şi pur şi simplu luaţi-o. Protejaţi-o”, a fost îndemnul direct al președintelui american.

Si totuși, el a prezentat o viziune optimistă, afirmând că, odată războiul încheiat, strâmtoarea se va deschide „pur şi simplu natural”. De ce? Pentru că Iranul va avea nevoie de bani. „Vor dori să poată vinde petrol, pentru că asta este tot ce au pentru a încerca să reconstruiască”, a argumentat Trump.

Până la urmă, războiul este „o adevărată investiţie” pentru viitoarele generații de americani, care, potrivit lui Trump, nu mai sunt amenințați de „spectrul şantajului nuclear” iranian. Discursul său s-a încheiat în fața unei audiențe din care au făcut parte vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth și procurorul general Pam Bondi.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donald Trump Israel razboi iran Strâmtoarea Ormuz SUA