Dezbaterile pe bugetul de stat s-au întins până târziu în noapte în Parlament. Și, în jurul orei 01:30, s-a petrecut ceva neașteptat: coaliția a aprobat în bloc un amendament AUR care alocă 25.000 de lei unei asociații ce oferă consiliere în cazul „crizei de sarcină”, după ce anterior respinsese pe bandă rulantă propunerile Opoziției.

Un vot covârșitor în miez de noapte

Amendamentul, susținut de la tribună de deputatul AUR Alin Coleșa, viza alocarea de fonduri pentru asociația „Clujul pentru Viață”. „Este vorba de alocarea unei sume de 25 de mii de lei, mai puțin de 5 mii de euro, pentru o asociație care într-adevăr sprijină material, dar și spiritual clujenii și nu numai – Clujul pentru Viață”, a declarat deputatul.

Deși fusese respins inițial în comisii, amendamentul a trecut în plen cu un scor zdrobitor. Au fost 368 de voturi „pentru”, din totalul de 414 parlamentari prezenți. Asta înseamnă că modificarea a fost susținută de aproape tot spectrul politic, de la PSD și PNL, la USR și UDMR.

Motivația oficială a propunerii sună așa: „Suma este necesară pentru susținerea activităților de consiliere (psihologică, socială, spirituală) și acordarea de sprijin material (alimente, produse de îngrijire, îmbrăcăminte) pentru femei în criză de sarcină și familii aflate în dificultate, derulate de Asociația Clujul pentru Viață”.

„Nu am știut ce votăm”

Dar surpriza a venit de la reacțiile de a doua zi. Mai mulți parlamentari susțin că au votat la semnalul liderilor de grup, în baza unei înțelegeri ca fiecare partid să-și poată trece câteva amendamente, fără să știe exact despre ce e vorba. Cum vine asta?

„Nu am știut ce votăm”, a recunoscut un deputat din Coaliție.

Un altul a completat, imediat după vot: „Acum căutăm să vedem despre ce e vorba”. Vineri dimineață, Sorin Grindeanu a promis că va face verificări și, dacă situația se confirmă, va anula finanțarea. „Dacă lucrurile sunt așa, vom schimba. Vom redeschide acea anexă, vom anula acele sume”, a spus el.

Cine este asociația finanțată de Parlament

Pe site-ul oficial, asociația se descrie drept „o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită din membri de vârste și ocupații diferite, care cred cu tărie că viața umană trebuie protejată indiferent de stadiul dezvoltării”. Organizația derulează campanii precum „Ajută o mamă, salvează un copil de la avort” și oferă consiliere pentru ceea ce numește „criza de sarcină”.

Ce înseamnă mai exact această criză? Tot site-ul explică: „Situația în care pe parcursul vieții unei femei apare o sarcină neprevăzută, care îi schimbă felul în care ea se raporta până atunci la propria existență și o bulversează, se numește criză de sarcină. (…) Apogeul crizei este momentul în care femeia începe să se gândească la întreruperea sarcinii (mai precis când ia în considerare avortul, punând în discuție nașterea copilului)”.

Într-un text intitulat „Dreptul la avort vs. Dreptul la viață – o problemă socială sau politică?”, reprezentanții asociației se întreabă retoric: „Cine are de crescut în sondaje dacă se promovează ideea retrogradării culturale și a pericolului limitării drepturilor femeilor dacă nu tocmai partidele care susțin politicile pro-avort?”

Declarațiile controversate ale inițiatorului

Deputatul Alin Coleșa, cel care a propus amendamentul, nu este la prima sa declarație controversată. În aprilie 2025, de la tribuna Camerei Deputaților, acesta lega un anumit tip de păpuși de prostituție. „Printre cauzele principale ale infracțiunilor sexuale sunt politici publice (…) hipersexualizarea precoce a copiilor, expunerea lor, după cum ziceam, sistematică la pornografie. De când sunt mici, fetițele preșcolare primesc, în loc de păpuși obișnuite, păpuși prin care în loc să experimenteze rolul de mamă, experimentează un rol contrar, apropiat prostituției. Băieții învață astfel să privească femeia ca un obiect de satisfacere a pornirilor sexuale, iar nu să întemeieze o familie”, spunea Coleșa.

Iar în 2021, în timpul unor dezbateri pe tema inseminării artificiale, deputatul AUR critica metodele contraceptive. „Prin politicile publice ni se explică gravitatea sarcinilor la tinere necăsătorite pentru a căror vitare se finanțează și promovează agresiv o educație sexuală denaturată, punându-se accent pe metodele contraceptive, mai ale pe anticoncepționale care, în timp, au efecte adverse asupra fertilității femeilor”, declara atunci Alin Coleșa.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Alin Coleșa asociație anti-avort aur buget 2026 parlament