Zlatan Ibrahimovic este cunoscut pentru cariera sa impresionantă, însă viața sa de familie este una extrem de discretă. Fostul mare atacant are o relație de peste două decenii și doi fii care îi calcă pe urme în lumea fotbalului.
Deși formează un cuplu de peste 20 de ani, Zlatan și partenera sa, Helena Seger, nu au ajuns niciodată în fața altarului. Potrivit Fanatik, între cei doi există o diferență de vârstă de 11 ani, Helena fiind mai mare decât fostul sportiv. Ei sunt părinții a doi băieți, Maximilian și Vincent.
Cine sunt și ce fac fiii lui Zlatan
Cei doi copii ai lui Zlatan Ibrahimovic par să moștenească talentul tatălui lor. Fiul cel mare, Maximilian, s-a născut pe 22 septembrie 2006. Tânărul de 19 ani joacă pe postul de atacant sau extremă stânga și a semnat primul său contract de profesionist în iulie 2024, cu echipa U18 a clubului AC Milan. În prezent, el este împrumutat de AC Milan la Ajax.
Cel de-al doilea fiu, Vincent, s-a născut în 2008. Adolescentul de 17 ani a început să joace pentru echipele de tineret ale clubului AC Milan, iar ulterior a semnat pentru echipa a doua a formației, în decembrie 2025, fiind parte din proiectul „Milan Futuro” (Milan U23). Vincent este mijlocaș și considerat un jucător promițător al echipei naționale de juniori a Suediei. Ambii băieți sunt foarte discreți și nu apar des în imaginile de pe rețelele sociale, concentrându-se pe pasiunea lor pentru sport.
O relație de peste două decenii
Zlatan Ibrahimovic și Helena Seger s-au cunoscut pe când fotbalistul avea 21 de ani, iar ea 32. Vârsta nu a reprezentat un impediment în calea relației lor, care durează de peste 20 de ani. Helena Seger este economistă de profesie și lucrează ca manager de marketing pentru diverse companii de renume. Ea a mărturisit în trecut că își dorește să fie independentă.
Motivul pentru care Zlatan nu s-a însurat
Într-un interviu acordat jurnalistului Piers Morgan, fostul fotbalist a dezvăluit că a cerut-o în căsătorie pe mama copiilor săi, însă a fost refuzat. Zlatan a subliniat că nu va mai exista o a doua propunere. „Helen nu va avea o a doua șansă pentru căsătorie după ce m-a refuzat prima dată”, a declarat Ibrahimovic, conform sursei citate.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Zelenski anunță 25 de morți și 100 de răniți în Ucraina după un atac cu rachete și drone
Dolce SportCând poate interveni VAR pentru a schimba o decizie și de ce arbitrul nu merge la monitor la fiecare fază
GetPonyCum se compară creditele pentru o mașină nouă după suma totală de rambursat, înainte de alegerea ratei
BravonetShakira cere în instanță ca Gerard Piqué să vină la Miami în vacanțele scurte ale copiilor
LylaDe ce poți avea simptome de colită ulcerativă și după ce inflamația s-a retras
Revista IoanaCum îngrijești blatul de granit. Testul de 15 minute îți arată când are nevoie de un nou strat protector
