TAXĂ NOUĂ din 1 ianuarie 2025. Cine va plăti 1.500 de lei pe an
De la 1 ianuarie 2025, vehiculele de mare tonaj vor putea circula pe drumurile administrate de Consiliul Județean Brașov doar pe baza permiselor de liberă trecere și a unei „taxe de drum”. Deși regulamentul a fost aprobat în primăvara acestui an de către Consiliul Județean Brașov, aplicarea sa a fost amânată, deoarece existau permise gratuite valabile până la 31 decembrie 2024.
Pentru implementarea regulamentului, autoritățile au început pregătirile necesare. Pe 3 octombrie, Consiliul Județean Brașov a semnat un contract în valoare de 200.000 de lei cu Digitax Online Public Services SRL, pentru dezvoltarea unei platforme online care va facilita plata taxei și emiterea permiselor, precum și generarea de statistici.
Conform hotărârii din 25 aprilie 2024, noile tarife vor fi aplicate pe 16 drumuri județene: 8 în zona Brașov, 4 în Făgăraș și 4 în Rupea. Vehiculele a căror masă maximă autorizată depășește limita de tonaj pe un anumit sector vor trebui să achite taxa de liberă trecere. De exemplu, pentru vehiculele cu greutăți cuprinse între 24 și 40 de tone, taxa anuală va fi de 1.500 de lei.
Vor fi exceptate de la plata acestei taxe vehiculele din domeniul apărării, siguranței publice, situațiilor de urgență, ambulanțele, transportul public local, transportul școlar și utilajele agricole din județul Brașov, scrie site-ul bzb.ro
Drumurile pe care va fi necesar permisul de liberă trecere
Zona Brașov:
DJ 106 B Vulcan (DJ 112 A) – Holbav – Paltin (DJ 106A), km 0+000–6+505, limită 7,5 tone;
DJ 108 Hărman (DJ 112A) – Sânpetru, km 0+000–4+380, limită 7,5 tone;
DJ 112: Hărman – Podu Olt – limita județului Covasna, km 0+000–10+100, limită 3,5 tone;
DJ 112 A Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73A, km 0+000–38+980, limită 7,5 tone;
DJ 112 B: Intersecție A3 – Vulcan, km 2+151–5+030, limită 7,5 tone;
DJ 112 C Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăvița – Vlădeni, km 0+000–15+500, limită 7,5 tone;
DJ 103 Brașov – Sânpetru – Bod – limita județului Covasna, km 0+000–17+987, limită 7,5 tone;
DJ 113 Sânpetru (DJ 103) – Preventoriu TBC Sânpetru, km 0+000–2+500, limită 7,5 tone.
Zona Făgăraș:
DJ 103D: Viștea de Jos – Viștea de Sus (DJ 104A), km 0+000–5+106, limită 7,5 tone;
DJ 104B: Făgăraș – Ileni – Hârseni – Sebeș, km 4+604–13+862, limită 12 tone;
DJ 104C: Făgăraș – Hurez – Săsciori – Recea, km 4+972–12+700, limită 12 tone;
DJ 105B: DN1 Sâmbăta de Sus – Stațiunea climatică Sâmbăta, km 0+000–14+620, limită 12 tone.
Zona Rupea:
DJ 104 D: Făgăraș – Șoarș – Bărcut – limita județului Sibiu, km 1+960–27+400, limită 12 tone;
DJ 105: Voila – Cincșor – Cincu – limita județului Sibiu, km 0+000–18+843, limită 12 tone;
DJ 105 A: limita județului Sibiu – Cincu – Rotbav – Șoarș – Văleni – Lovnic – Jibert – Dacia – Rupea, km 29+473–81+600, limită 12 tone;
DJ 131 A: DN 13 (Gara Rupea) – Homorod (DJ 132), km 0+000–2+878, limită 3,5 tone.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCătălin Copăescu cere îngrijire de durată pentru obezitate, cu medicamente și chirurgie după nevoile pacientului
Revista IoanaCum folosești minoxidilul pentru rezultate în 3-6 luni și ce precauții iei dacă ai pisică
News24Luca Niculescu vrea să reducă deficitul fără majorări de taxe în 2027
Dolce SportContribuțiile pentru contractele sportive și licența de agent de fotbal. Praguri, examen și taxe
GetPonySenatul a votat cursul rutier pentru trotinete. Aplicațiile limitează deja viteza celor închiriate
BravonetCum aplici la Insula Iubirii 2027 ca ispită sau în cuplu și ce pregătești înainte să completezi formularul