Viktor Orban: Ungaria riscă să alunece în acest război

89

În prezent, „Suntem foarte aproape de a deveni un adevărat beligerant. Este foarte periculos, ceea ce face Europa”, afirmă premierul Viktor Orban despre impactul conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Care sunt principalele riscuri invocate de către şeful Guvernului de la Budapesta în acest context european deosebit de complicat?

În opinia sa, „Dacă este război în vecinătatea ta, atunci nici tu nu te poți simți în siguranță, aceasta este concluzia în urma prăbușirii unei rachete în Polonia, lansată de pe teritoriul ucrainean”, a declarat premierul Viktor Orbán în cadrul emisiunii intitulate ” Jó reggelt, Magyarország” (Bună dimineață, Ungaria!), difuzată vineri de Radio Kossuth din Budapesta.

Viktor Orban consideră că sancţiunile Occidentului îndeamnă la continuarea războiului

În viziunea premierului, dacă Europa se consideră ca parte a acestui război, atunci situația va devenit tot mai periculoasă, de aceea este nevoie de încetarea focului și pace.

Potrivit unor informații, există negocieri între părțile americane și cele ruse, însă în opinia premierului ungar nu există semnale că acestea ar fi negocieri de fond.

Referitor la politica de sancțiuni, Viktor Orbán a spus că acesta este un pas spre război, deoarece dacă cineva se implică într-un conflict militar din punct de vedere economic, adoptă, în același timp, o atitudine, ceea ce înseamnă că face un pas în direcția unuia dintre beligeranți.

Ungaria riscă să alunece în acest război, atenţionează premierul de la Budapesta

În acest context, oficialul ungar consideră că sunt tot mai multe măsuri prin care noi înșine devenim parte a războiului, deși nu se vorbea despre acestea înainte. Dar acum furnizăm și arme distructive, antrenăm soldați ucraineni pe propriul nostru teritoriu, sancționăm energia și alunecăm pas cu pas în acest război, scrie Hirado.hu.

Astfel, „Încă nu trag cu arme asupra noastră, dar suntem foarte aproape de a deveni un adevărat beligerant. Este foarte periculos, ceea ce face Europa”, a afirmat Viktor Orbán, care a adăugat: „Noi vrem pace, dar în afară de noi aproape că nimeni nu urmează această linie. Uneori avem sentimentul că decidenții nu știu ce fac și nu știu care vor fi consecințele diferitelor măsuri”.

Mai mult, în cadrul emisiunii s-a menționat și faptul că tot mai mulți politicieni de la Bruxelles recunosc că politica de sancțiuni a eșuat și acum încearcă să își reconsidere afirmațiile lor anterioare. De exemplu, Josep Borell a recunoscut recent că Uniunea Europeană nu s-a așteptat niciodată ca sancțiunile să oprească Rusia. Potrivit Înaltului Reprezentant al UE responsabil cu politica externă și de securitate, sancțiunile au fost menite să îngreuneze finanțarea războiului de către Moscova.

Acesta a spus, „În anumite cazuri politica este exact ca viața noastră de acasă. Dacă ceva nu merge, omul poate face două lucruri: ori regândește totul și caută soluții, ori va evita sentimentul eșecului și spune că nici noi nu ne-am gândit serios la scopul respectiv”, a spus Viktor Orbán, care a menționat: liderii europeni trebuie convinși să renunțe pentru ca ulterior să-și amintească de scopuri într-un mod diferit de modul în care au fost stabilite.

Economia Ungariei s-ar fi prăbuşit fără gazele venite din Rusia

În contextul european, în pofida eșecurilor de până acum, informațiile de presă vorbesc despre faptul că la Bruxelles este în curs de pregătire cel de-al 9-lea pachet de sancțiuni. În acest sens premierul a subliniat că Ungaria nu a susținut niciodată pachetele de sancțiuni, iar când a primit garanții nu a votat împotriva acestora. Potrivit lui Viktor Orbán, este important ca actualul Guvern ungar să aibă în spate sprijinul  cetățenilor.

Astfel, „Cu prețul unor bătălii mari, dar voi reuși, dacă va exista un al 9-lea pachet de sancțiuni, atunci ar trebui să existe excepții în chestiuni de importanță vitală pentru noi, cum ar fi, energia nucleară”, a precizat Viktor Orbán, care a adăugat: „Ungaria primește în continuare gaze naturale rusești, fără acestea, economia noastră s-ar fi prăbușit deja”. Premierul a subliniat că „nu putem scăpa de efectele politicii de sancțiuni”.

În opinia sa, un astfel de efect este și inflația care a crescut în urma sancțiunilor impuse împotriva Rusiei. Acest efect este cauzat de deciziile politice luate de reprezentanții UE. Din cauza sancțiunilor cu toții trebuie să plătim un preț suplimentar pentru energie.

Cum a intervenit Guvernul de la Budapesta astfel încât oamenii să nu sufere din cauza inflaţiei şi a crizei din energie?

În contextul politico-social, în situația actuală, Ungaria are un plan de acțiune, ultimul punct al acestuia a fost stabilirea prețurilor la ouă și la cartofi, însă nu pt fi plafonate prețurile la toate produsele, dar la câteva produse se poate lua această măsură care este un ajutor pentru oameni, a spus Orbán, care a menționat că prin plafonarea prețurilor Guvernul nu poate compensa complet efectele inflației, dar o poate reduce.

Este un ajutor și plafonarea prețului benzinei, sau faptul că fiecare familie primește 180.000 de forinți prin reducerea costurilor la utilități. Dacă ar trebui plătit întregul preț al energiei, o familie ar trebui să achite cu 180.000  de forinți mai mult pe lună.

„Milioane de familii nu își pot permite acest lucru”, a adăugat premierul, care a precizat: În această situație un guvern are două posibilități: Nu adoptă nicio măsură și așteaptă să treacă necazul, sau încearcă să atenueze necazul și acționează.

Viktor Orbán a vorbit și despre planurile de redresare economică. Premierul a spus că economia a crescut foarte repede după epidemia de coronavirus. Cu toate acestea, scopul acum este să „ne asigurăm că creșterea nu se transformă în declin”.

Aşadar, „Scopul este ca toată lumea să aibă un loc de muncă, ca noi să nu intrăm în recesiune. Iar programul de sprijin pentru familii va fi menținut de către Guvern”, a declarat Viktor Orbán, care a amintit că după alegeri a format un nou guvern, dar de atunci din cauza sancțiunilor situația s-a schimbat, astfel că din cauza crizei energetice acum a trebuit să fie înființat un nou minister independent.

Pericol privind sezonul de iarnă 2023-2024

Referitor la securitatea energetică, s-a spus că, potrivit experților, nu va fi nicio problemă în această iarnă, dar aprovizionarea cu energie pentru iarna viitoare nu este deloc garantată.

În precizările sale, „Avem două sarcini. În primul rând, trebuie să ne pregătim pentru iarna următoare. Perioada din acest an este rezolvată. Am stocat suficiente surse de energie, suntem pregătiți pentru situația în care am fi izolați de lumea exterioară, și chiar și într-o asemenea situație Ungaria ar putea asigura aprovizionare cu energie timp de o jumătate de an.

Însă, în primăvară depozitele trebuie reumplute, ceea ce reprezintă o problemă în întreaga Europă. Ungaria se află într-o situație mai bună față de majoritatea țărilor europene, deoarece a obținut o excepție de la sancțiuni și, prin urmare, poate umple rezervoarele din sud prin conducte de petrol pentru iarna următoare. Între timp, mai există o sarcină, deoarece prețurile la energie cresc vertiginos.

Dacă obținem energia din străinătate, nu avem nicio influență asupra prețului. Din acest motiv, producția internă de energie trebuie crescută”, a conchis Victor Orbán.

Din acest considerent  premierul i-a cerut ministrului Energiei, Csaba Lantos, să preia organizarea strategiei energetice interne.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro