76% dintre companiile europene văd economia ca risc principal

Incertitudinea economică a urcat pe primul loc în lista riscurilor pentru companiile europene, iar pentru firmele din România presiunea este amplificată de o inflație cumulată de peste 58% din 2020 până în prezent și de schimbări fiscale repetate. Pentru management, combinația se traduce direct în costuri operaționale mai mari, putere de cumpărare mai slabă în piață și decizii de investiții amânate sau recalibrate.

76% dintre respondenții sondajului Crisis Communications Network Europe consideră incertitudinea economică drept cel mai important risc pentru următoarele luni, peste instabilitatea geopolitică, indicată de 59%, atacurile cibernetice, la 47%, și dezinformarea, la 41%. Diferența de 17 puncte procentuale față de riscul geopolitic arată că presiunea pe bugete și lichiditate a depășit deja amenințările externe în ierarhia deciziilor executive.

Pentru companiile din România, miza nu este doar una de percepție. O inflație cumulată de peste 58% în ultimii ani înseamnă materii prime, energie, servicii și salarii mai scumpe, în timp ce clienții, persoane fizice sau companii, absorb mai greu noi majorări de preț. Iar când politicile fiscale se modifică frecvent, modelarea cash-flow-ului și a randamentului investițiilor devine mai puțin predictibilă.

Acesta este punctul în care riscul de criză iese din zona reputațională și intră în bilanț. Companiile insuficient pregătite pot ajunge la restructurări, reduceri de CAPEX, ajustări de prețuri, întârzieri de proiecte și reorganizări operaționale. Efectul se propagă rapid: angajații suportă înghețări de recrutare sau concedieri, furnizorii văd volume mai mici, iar investitorii se confruntă cu volatilitate mai mare și randamente potențial reduse.

Aproape 40% dintre companii sunt slab pregătite, iar numai 10% sunt foarte bine poziționate pentru un șoc major

Aproximativ 40% dintre companiile consiliate de experții CCNE sunt slab pregătite pentru gestionarea unei crize. Alte 25% au un nivel moderat de pregătire, în timp ce doar 10% sunt considerate foarte bine pregătite. Raportat la acest tablou, segmentul companiilor foarte bine pregătite este de patru ori mai mic decât cel al firmelor slab pregătite, ceea ce sugerează un deficit clar de reziliență organizațională.

Mai relevant pentru decidenți este că jumătate dintre experții consultați consideră că organizațiile nu au făcut progrese semnificative în ultimul an pentru a-și îmbunătăți capacitatea de reacție. Asta înseamnă că, deși presiunile s-au acumulat, investiția în scenarii, guvernanță de criză și testarea proceselor a rămas în urmă.

Ana Maria Gardiner (expert în situații de criză și reprezentantul CCNE în România) descrie această schimbare de paradigmă ca pe o trecere de la criza singulară la criza compusă.

„Multe companii consideră că sunt pregătite pentru o criză pentru că au un plan, câteva proceduri sau o echipă desemnată. Problema este că mediul actual nu mai funcționează după logica unei singure crize, care apare izolat și poate fi gestionată pas cu pas. Ne aflăm într-o perioadă de permacriză, în care presiunea economică, instabilitatea politică, atacurile cibernetice, dezinformarea, tensiunile sociale și vulnerabilitățile operaționale se pot suprapune foarte rapid.”

Potrivit Adevarul, în România, combinația dintre presiunea economică și lipsa de predictibilitate a politicilor economice face ca acest scenariu de „permacriză” să fie mai dificil de administrat decât în piețele unde cadrul fiscal este mai stabil. Pentru un CFO, asta schimbă ordinea priorităților: lichiditatea, hedging-ul costurilor și flexibilitatea contractuală pot deveni mai importante decât expansiunea accelerată. Pentru o mai bună înțelegere a situației economice, merită citit și articolul despre Confederația Patronală Concordia apără băncile amendate cu 3,73 miliarde de lei în dosarul ROBOR.

Dar articolul de risc nu se oprește la costuri. Când piața reacționează negativ la deciziile Fed, costul finanțării poate crește, evaluările bursiere se pot comprima, iar proiectele de investiții intră în revizuire. Pentru companiile românești, efectul apare atât prin scumpirea capitalului, cât și prin cerere mai prudentă din partea clienților și partenerilor.

Presiunea se vede întâi în prețuri, investiții și reorganizări, nu într-un singur indicator contabil

Tipurile de ajustări anticipate în astfel de episoade sunt cele care protejează rapid marja operațională: repricing pe categorii de produse sau servicii, amânarea proiectelor cu recuperare mai lungă, reducerea investițiilor neesențiale și reorganizarea activității. Nu există încă o defalcare pe sectoare sau pe tipuri de companii, dar datele publicate indică un risc transversal, nu izolat.

Iar firmele mici și mijlocii sunt expuse în mod particular atunci când funcționează cu rezerve reduse de lichiditate și procese slab formalizate. În lipsa unor scenarii testate, o succesiune de șocuri poate bloca reacția managementului exact în momentul în care viteza deciziei contează mai mult decât planul inițial.

Ana Maria Gardiner explică și ce diferențiază o organizație care are doar documentație de una care poate traversa efectiv un șoc multiplu.

„În România, vedem că foarte puține companii sunt pregătite pentru acest tip de scenariu compus. Pregătirea pentru criză nu înseamnă un document formal, ci scenarii testate, responsabilități clare, exerciții constante și capacitatea liderilor de a lua decizii rapide sub presiune.”

Din această perspectivă, măsurile cu randament imediat nu sunt neapărat cele mai costisitoare. Clarificarea responsabilităților, simulările periodice, scenariile de stres pe cash-flow și pe lanțul de aprovizionare, precum și protocoalele de decizie rapidă pot crește capacitatea de răspuns fără a presupune, din start, investiții de capital mari. Numai că datele disponibile până acum nu indică în ce măsură companiile românești folosesc tehnologia și digitalizarea pentru aceste procese și nici nu oferă o comparație detaliată cu media europeană dincolo de procentele agregate privind gradul de pregătire.

Pentru investitori și manageri, semnalul central este altul: într-un mediu cu inflație cumulată de peste 58% din 2020, cu fiscalitate schimbătoare și cu cost al capitalului sensibil la șocuri externe, reziliența operațională începe să influențeze direct evaluarea riscului, calendarul investițiilor și stabilitatea EBITDA. Jumătate dintre experții consultați spun deja că organizațiile nu au făcut progrese semnificative în ultimul an.