Trecerea regiei Metrorex pe lista unităţilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional nu va permite negocierea contractului colectiv de muncă pentru 2010, astfel că acţiunile de protest vor fi reluate, a declarat vineri (5 februarie 2010) preşedintele USL Metrou, Ion Rădoi, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, sindicaliştii solicită Guvernului să-şi achite datoriile faţă de societatea franceză Alstom, căreia i-au fost concesionate, în 2005, activităţile de mentenanţă ale metroului bucureştean. „Datoria pe care o are Guvernul faţă de această firmă este de 30 de milioane de euro pentru anul 2009. Nu înţelegem de ce această datorie este băgată în bugetul Metrorex şi unitatea a fost trecută pe lista de monitorizare a FMI”, afirmă Rădoi.
În octombrie 2009, sindicaliştii de la Metrou au declanşat greva generală motivând lipsa contractului colectiv de muncă pentru anul 2010. Acţiunea de protest a fost suspendată de instanţa de judecată. „Azi, ne aflăm în aceaşi situaţie ca în octombrie 2009, fără contracte colective de muncă între angajaţi şi administraţie, şi suntem curioşi să vedem cine ne mai acuză de acţiuni sindicale cu implicaţie politică” a afirmat Rădoi.
Conform sindicaliştilor, în şapte zile vor declanşa grevă de avertisment, vor urma discuţii cu Ministerul Muncii şi, apoi, grevă generală, cu încetarea lucrului şi asigurarea unei treimi din activitatea metroului. Cel mai probabil, la începutul lunii martie, conform liderului sindical, bucureştenii nu vor mai beneficia de serviciile metroului, angajaţii intrând în grevă generală.