Ethereum a bifat un moment istoric în ultimele zile, atingând un nivel record și depășind maximul din noiembrie 2021, urcând până la 4.953 de dolari. Evoluția spectaculoasă a criptomonedei readuce în prim-plan întrebările legate de șansa de a sparge pragul psihologic de 5.000 de dolari sau riscul unei corecții în perioada imediat următoare, după cum explică Vugar Usi Zade, director operațional Bitget, una dintre cele mai mari platforme globale de schimburi cripto. În paralel, dominația Ethereum pe piață a urcat la 14,7%, cel mai ridicat nivel din ultimul an, în timp ce Bitcoin (BTC) a coborât la minimul perioadei.

De ce Ethereum a ajuns din nou la maxime istorice

Creșterea fulminantă a ETH nu este întâmplătoare. Un rol decisiv îl are apetitul crescut al investitorilor instituționali, care au alimentat raliul prin introducerea ETF-urilor spot pe Ethereum. Aceste instrumente au atras miliarde de dolari, depășind în anumite momente fluxurile către ETF-urile Bitcoin. Companii precum BlackRock și alte grupuri financiare internaționale au investit masiv, plasând milioane de ETH în staking, ceea ce indică un angajament puternic și de lungă durată față de criptomonedă.

Rețeaua Ethereum trece, de asemenea, printr-o perioadă de revitalizare on-chain. Cu peste 2,4 milioane de tranzacții zilnice și 1,2 milioane de adrese active, ETH își reconfirmă poziția centrală în DeFi și Web3. Costurile reduse comparativ cu 2021 fac rețeaua și mai atractivă, iar valoarea totală blocată (TVL) în DeFi a urcat la 97 de miliarde de dolari – cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. La aceasta se adaugă și mecanismul deflaționist și staking-ul, factori care reduc oferta circulantă și consolidează prețul pe termen lung.

Nu trebuie ignorat nici contextul macroeconomic: anunțul Rezervei Federale din august 2025 privind o posibilă reducere a dobânzilor a declanșat o reorientare a capitalului spre active riscante. În acest climat, Ethereum, care oferă atât perspective de creștere, cât și randamente de staking de 4–6%, a devenit unul dintre cele mai atractive plasamente.

Previziuni optimiste, dar și riscuri pentru ETH

În prezent, scenariile optimiste arată că Ethereum ar putea depăși fără probleme pragul de 5.000 de dolari până în trimestrul al treilea din 2025, susținut de adopția instituțională și de upgrade-ul Pectra, menit să îmbunătățească scalabilitatea rețelei. Dacă intrările în ETF-uri rămân consistente, staking-ul continuă să reducă oferta lichidă, iar contextul economic global este favorabil, ETH ar putea urca chiar spre 6.000 de dolari în următoarele luni, conform estimărilor Bitget.

Totuși, există și scenarii mai prudente. În cazul unor presiuni de reglementare sau al unei corecții mai ample pe piața cripto, Ethereum s-ar putea stabiliza în jurul pragului de 4.000 de dolari. Pentru finalul lui 2025, estimările realiste vorbesc despre un interval de tranzacționare între 4.800 și 6.500 de dolari, cu o medie așteptată de aproximativ 5.500 de dolari – reflectând atât potențialul ridicat, cât și riscurile inerente ale pieței cripto.

ETH, între oportunitate și volatilitate

Faptul că Ethereum a depășit din nou maximul istoric din 2021 arată forța ecosistemului său și interesul uriaș al investitorilor, dar și vulnerabilitatea pieței în fața șocurilor externe. Cu staking record, activitate on-chain în creștere și intrări masive de capital instituțional, criptomoneda își consolidează poziția ca principal rival al Bitcoin. Însă, după cum remarcă specialiștii, drumul către 6.000 de dolari nu este lipsit de provocări, iar volatilitatea rămâne un factor decisiv pentru toți investitorii.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
criptomonede ETF Ethereum ethereum evoluție ETH investiții cripto maxim istoric Ethereum piața cripto 2025 preț Ethereum staking Ethereum viitor Ethereum