Ministrul Educației, Ligia Deca, a comunicat că a dat undă verde majorării burselor pentru studenți, iar aceste creșteri vor intra în vigoare chiar din noul an universitar. Studenții vor beneficia de burse mai mari, inițiativă care urmărește să sprijine parcursul educațional și să acopere mai bine nevoile financiare ale acestora pe parcursul studiilor.

Burse mai mari pentru studenți. Ce valoare vor avea

Ligia Deca a făcut anunțul în mediul online:

“Burse mai mari pentru studenți!

Am aprobat noul ordin de ministru privind bursele studenților. Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior și trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare. Astfel, pentru acest an universitar cuantumul minim a fost stabilit la 925 de lei. Pe baza autonomiei, universităților pot majora această sumă. De asemenea, au fost majorate și alte tipuri de burse pentru studenți”, a scris ministrul Educației pe pagina sa de Faceboook.

Ministrul a adăugat că, în virtutea autonomiei universitare, instituțiile de învățământ superior au libertatea de a mări aceste sume după cum consideră necesar. Într-un infografic publicat de acesta, este prezentată noua valoare stabilită pentru bursele destinate studenților, detaliind modificările aplicate fiecărui tip de bursă.

burse studenti

La cât au crescut și celelalte burse

În plus, sumele pentru alte categorii de burse studențești au fost și ele crescute: bursa pentru doctorat a fost majorată de la 3.200 la 3.700 de lei, iar bursa pentru studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sau pentru masteratul didactic a crescut de la 3.158 la 3.700 de lei. De asemenea, bursele de excelență olimpică, oferite pentru performanțe obținute în liceu, au fost ajustate în funcție de premiu.

Astfel, pentru elevii care au obținut premiul I la olimpiade, bursa de excelență este acum de 3.700 de lei. Cei care au câștigat premiul II vor primi o bursă de 2.775 de lei, iar pentru premiul III, valoarea bursei este de 1.850 de lei. Aceste modificări sunt menite să încurajeze excelența academică și să sprijine studenții care urmăresc cariere în educație și cercetare.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
burse criteriile de eligibilitate dezvoltare personalăPentru a crea etichete relevante pentru articole despre burse mai mari pentru studenți domeniile de studiu acoperite educatie este important să verificați și să includeți cuvinte cheie legate de valoarea și beneficiile burselor finantare impactul pe care bursele îl pot avea asupra studenților și modalitățile în care acestea pot contribui la dezvoltarea personală și profesională a beneficiarilor. invatamant superior modalitățile de aplicare și procesul de selecție. Aceste informații ar putea include valoarea financiară a bursei oportunitati studenti termenele limită