Fermierii români vând, în unele cazuri, laptele crud cu 0,70 lei/litru, de aproape 3,3 ori sub un cost de producție de circa 2,30 lei/litru, în timp ce la raft același produs depășește 5 lei/litru și urcă până la 6,50 lei/litru. Pentru piață, ruptura dintre prețul de la poarta fermei și prețul final nu mai este doar o problemă de venit agricol, ci un risc de capacitate locală: dacă fermele ies din piață, dependența de importuri, deja la circa 60% din consumul de lactate, se adâncește.

Mai precis, scăderea de preț a apărut din mai, când achiziția de lapte de la fermă a coborât abrupt până la 1,70 lei/litru în unele situații, deși un exemplu de cost operațional indicat de un producător din proximitatea Capitalei este de aproximativ 2,30 lei/litru. Diferența înseamnă o pierdere de 1,60 lei pentru fiecare litru vândut. La o fermă de lângă București, Ilfov, care livrează zilnic 15 tone de lapte către procesare, ecartul echivalează cu circa 24.000 de lei pierdere pe zi dacă întregul volum ar fi valorificat la 0,70 lei/litru.

Pierderi pentru fermieri, marje mari pentru retaileri

Miza financiară este dublă. Pentru fermieri, prețul actual erodează EBITDA și împinge businessurile către închidere, fiind imposibil de acoperit costurile cu energia, motorina și celelalte inputuri. Pentru retail și procesare, menținerea unui preț ridicat la raft într-o piață cu materie primă ieftinită apără marja comercială, dar slăbește baza locală de aprovizionare și mărește expunerea României la fluxurile externe.

Claudiu Davițoiu (fermier) a descris presiunea costurilor și prăbușirea prețului de achiziție:

„În condițiile în care au crescut inputurile, a crescut motorina, a crescut prețul la energia electrică. Au crescut toate prețurile, iar noi ne-am trezit că prețul la lapte a scăzut. Costul de producție la noi, la ora actuală, în jur de 2 lei 30. La mine e un caz fericit, sunt alții care au prețuri și mai mici.”

Contextul macroeconomic agravează dezechilibrul. Numai că laptele este un produs perisabil, iar această caracteristică taie fermierului aproape complet opțiunea de a aștepta un preț mai bun sau de a redirecționa rapid marfa către alt cumpărător.

Același Claudiu Davițoiu (fermier) a explicat de ce raportul de forțe comercial este atât de dezechilibrat: „Am fost nevoiți să acceptăm prețul pe care ni l-au oferit ei. Eu trebuie să vând laptele în fiecare zi, trebuie să-l dau. Nu pot să-l păstrez.”

Importul la circa 1 leu pe litru comprimă și mai mult puterea de negociere a fermelor românești

Presiunea pe preț nu vine doar din relația fermier-procesator-retailer, ci și din arbitrajul cu laptele adus din afara țării. Potrivit Observatornews, procesatorii preferă uneori laptele din vestul Europei sau din Ungaria, unde volumele mai mari și trasabilitatea diferită le oferă condiții comerciale mai bune. Pentru fermierul local, acest lucru înseamnă concurență directă cu un preț de intrare în fabrică aproape la jumătate față de costul intern de producție.

Ionuț Costin Lupu (director executiv al Asociației HolsteinRo) a cuantificat această referință de piață:

„Vor prefera un lapte vest european, un lapte din Ungaria, unde cantitățile sunt mai mari și au altă trasabilitate. Vorbim de un lapte spot, acesta variază între 0,7 și 0,9 ron pe litru. La care se mai adaugă câțiva bănuți la transport. La poarta fabricii ajunge un lapte la un ron pe litru.”

Raportat la costul de 2,30 lei/litru indicat de fermier, laptele din import care ajunge la fabrică la aproximativ 1 leu/litru este cu circa 57% mai ieftin. Iar față de prețul minim de 5 lei/litru al unui lapte marcă proprie cu 1,5% grăsime, materia primă internă cumpărată la 0,70 lei/litru reprezintă doar 14% din prețul final de raft. La 6,50 lei/litru pentru brandurile mai cunoscute, ponderea scade spre 11%. Aceste comparații nu echivalează cu marja netă a procesatorului sau retailerului, pentru că între fermă și raft intervin colectarea, procesarea, ambalajul, logistica, taxele și marja comercială. Dar indică limpede unde s-a mutat puterea de preț.

Și consumatorul final plătește mai mult. Datele oficiale arată că laptele de vacă din magazine s-a scumpit cu peste 10% în ultimul an, într-o perioadă în care fermierii raportează un colaps al prețului de achiziție. Pentru piață, aceasta este o dislocare relevantă: ieftinirea materiei prime nu se transmite către raft, iar compresia rămâne concentrată la producătorul primar.

Ionuț Costin Lupu (director executiv al Asociației HolsteinRo) a descris direct dezechilibrul de negociere: „Fermierii nu reușesc să aibă o poziție de negociere pentru că atât procesatorul cât și supermarketul vin cu o poziție dominantă.”

Dar problema strategică nu se oprește la profitabilitatea unei ferme. Dacă producătorii locali ies din piață, România își reduce și mai mult capacitatea internă într-un segment alimentar de bază. Cu importuri deja la aproximativ 60% din produsele lactate consumate, orice val de închideri mută și mai mult lanțul valoric în exterior, ceea ce poate amplifica volatilitatea prețurilor la următorul șoc de ofertă sau de transport.

Asociația HolsteinRo descrie această dinamică în termeni duri. Ionuț Costin Lupu (director executiv al Asociației HolsteinRo) a spus: „Noi am numit-o asta lăcomie. Această lăcomie putem s-o folosim și în cazul colegilor din zona de procesare. În condițiile în care forțăm fermierul să accepte vânzarea laptelui la un preț cu mult sub costul de producție. Frustrarea este foarte mare.”

Pe termen mediu, semnalul de business este clar: dacă diferența dintre un cost local de circa 2,30 lei/litru, un import livrat la fabrică la aproximativ 1 leu/litru și un raft de 5-6,50 lei/litru persistă, capitalul din fermele românești va continua să se erodeze, iar ponderea importurilor, deja la circa 60% din consumul de lactate, are spațiu să crească odată cu fiecare fermă care își închide activitatea.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Asociația HolsteinRo fermieri romani importuri lapte lapte preț lapte