Prețurile carburanților au explodat în ultimele săptămâni, atingând noi recorduri în toată țara. În unele benzinării, benzina a depășit pragul de 9 lei pe litru, iar motorina standard a ajuns la un cost de 9,73 lei. Și mai grav, motorina premium a sărit deja de pragul psihologic de 10 lei, fiind vândută cu aproximativ 10,30 lei pe litru, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Grindeanu cere intervenția Guvernului
Iar reacția politică nu a întârziat să apară. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că se așteaptă la o intervenție rapidă din partea Executivului pentru a gestiona situația care afectează direct buzunarele românilor și întreaga economie.
„Mă aștept ca după votarea bugetului, care se va întâmpla în câteva ore, Guvernul să se ocupe de acest lucru, atât din punct de vedere al Ministerului Energiei, cât și al Ministerului Agriculturii”, a spus Grindeanu.
Acesta a subliniat că problema prețurilor la pompă trebuie tratată cu maximă prioritate.
Ce soluții sunt pe masa Executivului
Autoritățile discută în prezent mai multe scenarii pentru a tempera creșterea accelerată a prețurilor. Una dintre variantele analizate vizează introducerea unei accize flexibile, un mecanism prin care prețul la pompă să nu depășească anumite praguri stabilite. O altă idee luată în calcul este plafonarea adaosului comercial pe care îl practică benzinăriile.
Până acum, nu s-a decis nimic concret.
E drept că, până în prezent, au fost implementate doar două măsuri de sprijin, însă acestea sunt țintite. Agricultorii și transportatorii (adică doar profesioniștii) beneficiază de un ajutor de 85 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziționat.
Șoferii: „Doare la portofel”
Dar ce spun, până la urmă, cei care plătesc zilnic nota la pompă? Creșterea prețurilor se resimte puternic, iar alimentarea a devenit o povară tot mai greu de suportat pentru bugetul lunar al multor familii.
„Am căutat ceva mai ieftin, dar prețurile sunt tot mari. Ținând cont că statul beneficiază de o mare parte din preț, 60%, e jenant”, a spus un șofer.
Alții pur și simplu strâng din dinți și merg mai departe. „Doare la portofel, dar n-avem ce face. Fac un plin, uneori două pe săptămână”, a declarat un alt conducător auto.
Numai că răbdarea pare să aibă o limită, unii șoferi luând în calcul chiar renunțarea la mașină dacă scumpirile nu se opresc. „Dacă nu se intervine, e greu. Mă gândesc să-mi iau o bicicletă”, a concluzionat un altul.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaDormitul cu machiaj poate bloca porii și irita ochii. Ce faci seara fără să agresezi pielea
Revista IoanaTapetul detașabil schimbă o cameră în câteva minute. Unde îl poți pune și unde trebuie atenție
News24Reducerea fiscală de 25% pentru motorina standard este prelungită până la 15 octombrie 2026
Dolce SportRomânia a terminat pe locul 17 în ambele secțiuni ale Olimpiadei de Șah
GetPonyIMM-urile pot primi până la 300.000 de euro prin e-DRIVE 2026, dar trebuie să păstreze mașinile cinci ani
BravonetDenise Rifai ar negocia revenirea la TV cu Antena Stars, după un singur sezon la „Furnicuțele”

