Pensionarii loviti din plin! Câți bani pierd odată cu noua taxă CASS. Guvernul pregătește măsuri fiscale noi pentru stabilizarea economiei, printre care reintroducerea taxei CASS. Deși a fost aplicată pe 1 ianuarie 2022, ulterior Curtea Constituțională a suspendat-o. Acum, pensionarii vor fi din nou direct vizați de această taxă.
Pensionarii loviti din plin! Câți bani pierd odată cu noua taxă CASS
Deocamdată, aceste măsuri nu au valoare juridică, însă dacă România ajunge la nivelul „junk”, plata pensiilor ar putea fi compromisă.
În luna iulie, aproximativ 2,5 milioane de pensionari își vor primi banii prin poștă începând de marți, iar cei care au card vor încasa pensiile de pe 12 iulie.
Întrebarea este dacă Guvernul va reuși să adopte rapid legea care prevede aplicarea CASS. Estimările arată că pensiile vor scădea între 50 și 400 de lei, în funcție de cuantum.
Taxa ar putea intra în vigoare curând
Ministrul Muncii, Florin Manole, a precizat că CASS va fi aplicată doar pentru partea de pensie care depășește 4.000 de lei, fără a afecta întreaga sumă.
„CASS pentru pensiile de peste 4.000 de lei este o măsură din programul de guvernare. Se va aplica doar pentru diferența de la 4.000 în sus, deci nu pentru întreaga sumă. Nu se va pune o povară fiscală pe pensionarii cu pensii mici și medii”, a declarat acesta.
Dacă măsura nu va fi implementată rapid, pensiile din iulie vor fi virate integral. Totuși, situația se poate schimba din august, potrivit România TV.
Cine sunt pensionarii afectați
Cei mai mulți pensionari scapă de această taxă. Persoanele cu pensii între 1.181 lei și 4.000 lei nu vor plăti CASS. În schimb, pentru sumele ce depășesc 4.000 lei, se va reține 10% din partea care trece de acest prag.
Exemple concrete:
Pentru o pensie de 4.500 lei, CASS va fi 50 lei, rămânând 4.450 lei net.
La o pensie de 5.000 lei, CASS va fi 100 lei, pensia netă fiind de 4.900 lei.
Pentru o pensie de 6.000 lei, contribuția va fi de 200 lei, iar suma netă 5.800 lei.
La pensii de 8.000 lei, CASS va ajunge la 400 lei, astfel că pensionarul va rămâne cu 7.600 lei.
Premierul Ilie Bolojan poartă discuții importante pentru salvarea sistemului de pensii. Programul său include măsuri stricte, iar introducerea CASS pentru pensiile mari este una dintre ele. În lipsa acestor măsuri, plata pensiilor ar putea fi pusă sub semnul întrebării.
Ce înseamnă pentru România un rating „junk”
Vineri, premierul s-a întâlnit cu experți Fitch, încercând să-i convingă că economia României poate fi stabilizată.
Dacă discuțiile eșuează, Fitch ar putea retrograda țara la „junk”, crescând considerabil costurile de împrumut extern și punând în pericol plata pensiilor.
Consultantul fiscal Gabriel Biriș avertizează că riscul devine real din august sau septembrie.
„Noi suntem acum în situaţia asta în care dăm din colţ în colţ. Dacă avem downgrade, nu ne prinde septembrie, cred că nici în august nu mai pot plăti pensiile. Riscul e din ce în ce mai mare”, a spus Gabriel Biriş.
Avertismentul Fitch
Fitch avertizează că, fără tăieri de cheltuieli, datoria publică ar putea urca la 60% din PIB până la finalul anului și chiar la 70% în 2028, punând în pericol pensiile și salariile bugetarilor.
Fostul ministru de Finanțe, Marcel Boloș, a declarat că ritmul actual de creștere a pensiilor nu este sustenabil raportat la veniturile fiscale.
„Pensiile recalculate au avut un impact de 10 miliarde lei doar în ultimele patru luni din 2023. Reforma sistemului de pensii a intrat în vigoare la 1 septembrie, cu un impact bugetar anual estimat la 33 miliarde lei, dintre care 10 miliarde au afectat direct bugetul anului 2023”, a declarat Boloș.
2025 este primul an în care bugetul acoperă integral creșterile de pensii din septembrie 2024. La începutul lui 2024, pensiile au fost majorate cu 13%, urmate de o creștere medie de 26% în septembrie.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24CCR deschide calea recalculării indemnizațiilor de maternitate pentru femeile asigurate opțional
Dolce SportPortugalia i-a dat lui Rafael Leao numărul 7 al lui Cristiano Ronaldo pentru meciul cu Danemarca
GetPonyBizzarrini GT America cu 5.452 km intră la licitație și ar putea ajunge la 500.000 de dolari
BravonetAhmed și Andra au plecat la Roma după descalificarea din „Casa iubirii”. Cum și-au ascuns numerele
LylaStudiul REACT a găsit plăci de aterom la 1 din 13 participanți cu vârste între 18 și 29 de ani
Revista IoanaCum câștigi spațiu într-o bucătărie mică. Ideile care eliberează blatul și păstrează lumina

