Beirutul, paradisul spionilor

Chemlan este o frumoasă localitate de munte, împădurită, care a devenit celebră, nu datorită peisajelor, ci a faptului că aici se găseşte cea mai prestigioasă şcoală de spionaj din Orientul Mijlociu. Cursanţi din întreaga lume veneau aici să înveţe limba arabă.

Şcoala a fost închisă la începerea războiului civil, dar Beirutul continuă să rămână un leagăn al spionilor chiar şi după Războiului Rece, notează miercuri ziarul La Vanguardia. Libanul a devenit raiul spionilor, al agenţilor dubli sau tripli, al membrilor serviciilor secrete, sau ‘mujabarať, cum se spune în arabă, care profită de slăbiciunea statului, de fragmentarea identităţilor confesionale şi de profundele ingerinţe străine.

Istoria complexă a conflictelor, a schimbărilor subite de alianţe între seniorii războiului şi a succesiunii perioadelor de bunăstare cu cele de violenţă, au făcut posibilă crearea unei puternice reţele subterană şi criminală a spionajului.
Autorii operează aici cu absolută impunitate pentru că pistele, indiciile, sau cercetările devin până la urmă atât de întortocheate încât nimeni nu mai reuşeşte să le dezlege.

Abu Iyad, care a fost omul de încredere al lui Yasser Arafat la apogeul OEP spunea deja în anii 70, la Beirut, că ‘multe atentate cu bombă, asasinate, sau răpiri sunt faţa unui război al serviciilor secrete, un mijloc de a menţine viu conflictul de către cei care doreau să-l prelungească’. Epoca Războiului Rece aici nu s-a terminat, activitatea pluriformă de multe ori insesizabilă a serviciilor de spionaj, a continuat.

Dimpotrivă, conflictele din Orientul Mijlociu s-au înmulţit, contrazicând naivele teorii occidentale care proclamau sus şi tare sfârşitul războiului. Unii au devenit mai discreţi, sau au renunţat la forţă afectaţi de conflictele internaţionale, dar alţii au căpătat putere, precum Hezbollah şi Israel, în războiul său secret în acest teritoriu strategic, râvnitul său balcon mediteranean.

La cinci ani de la atentatul împotriva fostului premier Rafic el Hariri – protejat de Arabia Saudită, odinioară aliat al Siriei până când s-a întors împotriva regimului condus de Bashar el Assad – nu s-a reuşit că Tribunalul special pentru Liban să redacteze capul de acuzare.
În faţa insistentelor speculaţii că în atentat ar fi implicaţi membri ai Hezbollah, liderul grupării, şeicul Nasrallah a venit în întâmpinarea lor cu înregistrări video ale unor avioane israeliene în zborul lor spre Beirut, cu puţin înainte ca la 14 februarie să vină în aceeaşi direcţie coloana prezidenţială a lui Hariri, filmate chiar de camerele lor de supraveghere.

A dezvăluit şi rapoarte ale unor spioni arestaţi, în slujba Mossad-ului, de care nu a ţinut cont Tribunalul de instrucţie în instrumentarea cazului, încercând să demonstreze cu aceste indicii, mai multe decât probe, complicitatea Israelului la atentat.
Cum o parte a anchetei internaţioanle s-a bazat pe apeluri de pe misterioase telefoane mobile folosite de şefi ai securităţii libaneze sau ai serviciilor de informaţi ai Hezbollah de dinaintea producerii explozie i, s-a încercat să se amăgească opinia publică şi să se arăte că tribunalul este imparţial, chiar dacă nu ţine cont de pista israeliană.

Războiul dintre Israel şi Hezbollah este pe viaţă şi pe moarte. În Liban, de anul trecut au fost arestaţi peste 50 de agenţi, între care şi un general în rezervă, având legături cu Mossad-ul.
Iar serviciile de contraspionaj israeliene au descoperit că Hezbollah a reuşit să-i facă pe arabii de naţionalitate israeliană să le furnizeze informaţii despre generalul Gabi Askenazi, şeful statului major al armatei (Tsahal). Multe ţări au agenţi secreţi la Beirut. Multe ambasade – chiar şi consulul onorific al statului San Marino – au diplomaţi care sunt de fapt membri ai serviciilor secrete.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata