În acest articol ai ocazia să descoperi cum să descifrezi corect termenii medicali, să înțelegi indicațiile și efectele unui anumit medicament, să obții informații despre dozajul corect al acestuia, să afli care sunt posibilele efecte adverse, contraindicații sau interacțiuni medicamentoase. Pe scurt, vei descoperi de ce este important să citești prospectele medicamentelor, ce informații este de așteptat să găsești în ele și cum trebuie să le interpretezi corect.
Descifrează corect termenii medicali din prospectul medicamentelor
Înțelegerea corectă a termenilor medicali utilizați în redactarea prospectului este esențială pentru utilizarea corespunzătoare a medicamentelor. Prospectele medicamentelor conțin adesea termeni medicali specializați, precum „contraindicații”, „efecte secundare”, „dozaj” sau „interacțiuni medicamentoase”. Înțelegerea greșită a acestor termeni poate duce la utilizarea incorectă a medicamentelor și la riscuri pentru sănătate.
Contraindicațiile se referă la situațiile în care administrarea medicamentului respectiv se poate asocia cu creșterea riscului de apariție a unor efecte nedorite. Efectele secundare ale medicamentelor reprezintă modul în care fiecare organism reacționează față de administrarea lor; ele sunt studiate extensiv înainte ca produsul farmaceutic respectiv să fie scos pe piață. Dozajul se referă la cantitatea de medicament pe care trebuie să o iei, în funcție de greutatea corporală și de alți factori, pentru ca acesta să fie eficient. Trebuie să știi că, pentru unele medicamente, dozajul poate varia între limite largi în funcție de o serie de parametri obiectivi, prin urmare recomandarea medicului este esențială.
Interacțiunile medicamentoase se referă la modul în care acțiunea unui medicament poate fi accentuată sau inhibată de administrarea concomitentă a altor medicamente. Este important să îi spui medicului sau farmacistului ce medicamente sau suplimente alimentare iei, atunci când ți se recomandă un produs nou, pentru a putea fi evitate astfel de interacțiuni între substanțe.
Din fericire, este posibil ca, în prezent, să consulți prospectele medicamentelor și online. Poți căuta medicamentul respectiv în bara motorului de căutare folosit, sau poți accesa un site de încredere, să cauți prospectele medicamentelor cu litera M (sau cu litera cu care începe denumirea medicamentului vizat) și să citești. Pentru lămuriri suplimentare, medicul sau farmacistul îți stau la dispoziție.
Descoperă care sunt indicațiile și efectele medicamentului
Orice prospect include un subcapitol care se referă la Indicațiile medicamentului respectiv. Practic, în această rubrică sunt menționate problemele de sănătate față de care medicamentul este activ și modul în care acționează acesta.
Antibioticele, de pildă, sunt indicate în infecții bacteriene cu bacterii Gram pozitive sau negative, aerobe sau anaerobe, în funcție de activitatea farmacokinetică a moleculei respective. Antiinflamatoarele combat inflamația și reduc durerea asociată acesteia; analgezicele sunt indicate în controlul strict al durerii. Anxioliticele și antidepresivele acționează asupra sistemului nervos central, inhibând sau stimulând secreția anumitor mediatori chimici.
În unele cazuri, unele medicamente pot avea acțiune țintită asupra unui anumit organ. De pildă, există medicamente active în cazul unui anumit tip de nevralgie, care nu acționează similar în cazul unei dureri de dinți. Unele antibiotice sunt folosite în special pentru acțiunea la nivelul căilor respiratorii, dar sunt mult mai puțin eficiente acă vine vorba despre infecțiile urinare.
Află informații corecte despre dozajul medicamentului
Dozajul reprezintă cantitatea exactă de medicament pe care trebuie să o ia un pacient într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de caracteristicile individuale ale pacientului, cum ar fi vârsta, greutatea și starea de sănătate. Este esențial să se respecte doza indicată în prospectul medicamentului, deoarece aceasta este adaptată nevoilor specifice ale pacientului, dar în unele cazuri este posibil ca medicul să recomande mărirea sau micșorarea dozei – situație în care ar trebui să îl asculți.
Administrarea unei doze necorespunzătoare poate duce la supradozaj sau subdozaj. Supradozajul poate avea efecte toxice asupra organismului și poate cauza reacții adverse severe sau chiar deces. Subdozajul, pe de altă parte, poate duce la ineficiența tratamentului și la un control inadecvat al afecțiunii medicale.
Dozajul unui medicament este stabilit de către medicul curant, având în vedere mai mulți factori, cum ar fi vârsta, greutatea, starea de sănătate a pacientului și alte medicamente pe care acesta le ia deja. Unele medicamente pot necesita ajustări ale dozajului în funcție de particularitățile individuale ale pacientului sau de prezența altor afecțiuni medicale.
Descoperă care sunt posibilele efecte adverse și contraindicații de administrare
Efectele adverse reprezintă reacțiile negative sau nedorite care pot apărea în urma administrării unui medicament. Este esențial să te familiarizezi cu aceste efecte adverse pentru a ști la ce să te aștepți atunci când iei un nou medicament. De asemenea, este recomandat să discuți cu medicul despre eventualele efecte adverse, persistența și intensitatea lor, pentru a putea primi recomandări referitoare la continuarea sau întreruperea tratamentului.
Contraindicațiile reprezintă situațiile în care un medicament nu trebuie administrat din motive de siguranță sau eficacitate. Este important ca pacientul să înțeleagă la ce se referă aceste contraindicații, pentru a evita administrarea unui medicament nerecomandat în situația lor.
Medicamentele eliberate fără prescripție medicală sunt la fel de susceptibile a avea efecte adverse ca și cele care pot fi cumpărate doar pe bază de rețetă. Pacienții trebuie să fie conștienți de acest lucru și să se informeze prin lectura prospectului în legătură cu această posibilitate.
Află mai multe despre eventualele interacțiuni medicamentoase
Interacțiunile medicamentoase se referă la efectul modificat al unui medicament atunci când este luat în combinație cu un alt medicament, aliment sau băutură. Există mai multe tipuri de interacțiuni medicamentoase care trebuie luate în calcul.
Primul tip este interacțiunea medicament-medicament, care se referă la efectul modificat al unui medicament atunci când este administrat împreună cu alt medicament. De exemplu, anumite medicamente pot interacționa cu medicamentele pentru tensiune arterială, reducându-le eficacitatea sau crescând riscul de efecte adverse.
Un alt tip de interacțiune medicamentoasă este interacțiunea medicament-aliment. Unele alimente pot influența modul în care organismul absoarbe, distribuie sau metabolizează medicamentele. De exemplu, consumul de grapefruit poate afecta nivelul unor medicamente în sânge, creând riscul de supradozaj sau de efecte secundare grave. Anumite medicamente pentru tensiune arterială pot interacționa cu suplimente alimentare precum ginkgo biloba sau ginseng, crescând riscul de scădere a tensiunii arteriale. De asemenea, medicamentele anticoagulante pot avea interacțiuni periculoase cu alimente bogate în vitamina K, cum ar fi spanacul sau broccoli, ceea ce poate afecta eficacitatea tratamentului anticoagulant.
Interacțiunea medicament-băutură poate avea un impact asupra eficacității și siguranței medicamentelor. De exemplu, consumul de alcool în timp ce se iau anumite medicamente poate crește riscul de efecte adverse sau poate interfera cu acțiunea medicamentului.
Citirea prospectului medicamentelor este foarte importantă pentru administrarea corectă și în siguranță a acestora.Nu ezita să consulți medicul sau farmacistul în cazul în care nu ești sigur în legătură cu anumite informații menționate în acestea, sau dacă ai nevoie de ajutor suplimentar în descifrarea lor corectă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetU2 va cânta la pauza meciului Packers cu Rams, în ajunul Thanksgiving, pe Netflix
LylaCum îți adaptezi îngrijirea pielii când folosești contraceptive sau te pregătești să le întrerupi
Revista IoanaOsteoporoza provoacă zilnic 282 de fracturi în România. Cine poate face gratuit testul pentru oase
News24Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Dolce SportIga Swiatek oprește sezonul pentru recuperare și iese din cursa pentru Turneul Campioanelor
GetPonyMercedes-Benz a lovit lateral un CLA electric la 56 km/h într-un test cu două mașini în mișcare