Băncile sunt călcâiul lui Ahile al economiei de piață. Combinația de active riscante pe termen lung cu pasive lichide rambursabile la paritate este o invitație permanentă la ilichiditate și insolvență. Contagiunea este, de asemenea, un pericol permanent. Evenimentele din ultimele săptămâni ne-au reamintit aceste realități.

Așadar, ce lecții ar trebui învățate, inclusiv în Marea Britanie? După cum Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, a reamintit Comisiei pentru Trezorerie din Camera Comunelor: „Sectorul bancar este o industrie internațională, iar Regatul Unit este un centru financiar important”. Regatul Unit dorește să se bucure de beneficii, reducând în același timp la minimum riscurile. Ceea ce este, cel puțin până acum, o „mini” criză este o reamintire a riscurilor.

Așadar, care sunt lecțiile evidente?

În primul rând, un antrepozit financiar deschis precum Marea Britanie este vulnerabil la eșecurile de reglementare din alte părți. Astfel, după cum a subliniat Bailey, a fost util faptul că Silicon Valley Bank UK a fost o filială protejată, nu o sucursală. Acest lucru a permis Regatului Unit să rezolve problema rapid și independent.

În al doilea rând, povestea Credit Suisse arată că factorilor de decizie politică le poate fi greu să impună rezoluția ordonată a instituțiilor sensibile din punct de vedere politic, chiar și atunci când există un plan în acest sens. Autoritățile britanice trebuie să se gândească dacă și cum s-ar fi descurcat mai bine într-un caz similar. În acest caz, restricționarea băncii naționale de retail nu a evitat problema. Acest lucru este îngrijorător.

În al treilea rând, dacă rezoluția este atât de dificilă, este și mai important ca băncile să aibă atât de multe capitaluri proprii și datorii credibile care suportă pierderi și o lichiditate atât de puternică încât toți deponenții să se simtă în siguranță. În caz contrar, este probabil să existe curse și salvări.

În al patrulea rând, trebuie evitate găurile mari în rețeaua de reglementare. Pierderile asupra valorii de piață a portofoliilor cauzate de ratele mai mari ale dobânzii reprezintă un exemplu potențial relevant. Autoritățile britanice par să fi fost mult mai conștiente de riscurile create de astfel de pierderi decât cele din SUA. Astfel de pierderi trebuie luate în considerare atât în cerințele de capital și lichiditate, cât și în testele de stres.

În al cincilea rând, salvările sunt întotdeauna semnificative din punct de vedere sistemic. Dacă deponenții cred că vor fi protejați, băncile vor fi încurajate să se comporte într-un mod mai iresponsabil. Așadar, orice bancă ale cărei pierderi ar putea fi salvate trebuie să fie reglementată ca fiind sistemică. Din nou, acest risc poate fi redus prin creșterea capitalului propriu și a datoriilor „salvabile”, precum și printr-o lichiditate mai mare. Capitalurile proprii și datoriile pe termen lung ar trebui, de asemenea, să fie amortizate înaintea depozitelor. Alternativ, ar putea exista o asigurare formală mai generoasă a depozitelor, cu prime legate de gradul de risc al unei bănci.

În al șaselea rând, povestea SVB arată importanța unui management responsabil. Acestea nu sunt doar întreprinderi care fac profit, ci și utilități susținute în mai multe moduri de către contribuabili. În acest caz, conducerea superioară a scos zeci de milioane de dolari din bancă în timp ce aceasta era împinsă în pământ. Prin urmare, deponenții au fost salvați de contribuabili. Acest lucru trebuie doar prevenit. După cum a remarcat Charles Goodhart de la London School of Economics, managerii care nu reușesc să gestioneze cu succes trebuie să participe – și să știe că vor participa – la pierderi. Aceștia ar trebui să poarte o răspundere financiară personală. Această schimbare ar putea permite liberalizarea, chiar abolirea regimului oneros al „managerilor de rang înalt” din Regatul Unit.

În al șaptelea rând, gândiți-vă cu atenție la deschiderea unor găuri în regimul de reglementare în caz de urgență. Inchiderea recomandată de Comisia independentă pentru bănci (din care am făcut parte) a fost o încercare de a separa serviciile bancare cu amănuntul naționale de riscurile create de activitățile globale relativ mari ale anumitor bănci britanice. Aceasta este o preocupare mult mai mică pentru SUA, unde activitățile interne sunt atât de mari. Ringfencing a fost conceput, de asemenea, pentru a oferi autorităților de reglementare și guvernului mai multe opțiuni în cazul unei rezoluții. Acordând HSBC o excepție de la ringfencing în cazul preluării SVB UK, guvernul a deschis o portiță potențial periculoasă. Aceasta trebuie să fie închisă cât mai curând posibil.

În cele din urmă, cea mai bună protecție împotriva unor crize bancare ocazionale uriașe este reprezentată de crize mai mici și frecvente. Frica funcționează. Am văzut, de exemplu, unele dereglementări nechibzuite. Cea a băncilor mai mici din SUA în 2019, care a contribuit la criza recentă, este un exemplu puternic. Presiunea pentru dereglementare a crescut, de asemenea, în Marea Britanie. Un șoc ca acesta ar trebui să facă dereglementarea fără minte mai puțin atrăgătoare pentru politicieni și asumarea de riscuri fără minte mai puțin atrăgătoare pentru bancheri. Ambele lecții ar fi putut fi învățate în SUA și în alte părți, pentru o vreme.

Regimul de reglementare și supravegherea bancară din Marea Britanie par să fi fost destul de eficiente. De asemenea, bancherii britanici par să fi fost destul de sensibili. Așadar, am învățat din ultima criză. Acest lucru este bun. Cel mai bun rezultat al actualului șoc este că ar trebui să consolideze aceste lecții.

Sursa – www.ft.com

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
bancare lecții Marea Britanie