Preşedintele PNL, Crin Antonescu, prezent sâmbătă (5 iunie 2010) la Slatina, la alegerile din organizaţia judeţeană de partid, a declarat că este nevoie de alegeri parlamentare anticipate, iar liberalii îşi asumă riscul de a forma un nou Guvern, dar numai în condiţiile în care la votul de învestitură al Parlamentului ar fi votat un program de guvernare al PNL.
„Avem curajul să preluăm guvernarea dacă printr-un vot de învestitură în Parlament va trece programul nostru de guvernare. Sigur că e puţin probabil acest lucru, dar, dacă se va întâmpla, PNL este dispus să guverneze…
Alegerile parlamentare anticipate sunt necesare indiferent de soarta moţiunii de cenzură şi a Guvernului, pentru că în iarnă am putea ajunge din nou la situaţia de acum, dacă din diverse motive Guvernul condus de Emil Boc nu ar lua măsurile anunţate şi ar rămâne în funcţie. E nevoie de o majoritate parlamentară solidă şi legitimată. Legitimitatea politică a Guvernului condus de Boc este şubredă”, a spus Antonescu.
El a comparat liberalii cu pompierii salvatori, în contextul în care, a afirmat liderul PNL, criza economică este un foc ce arde România. „Preluăm şi mâine guvernarea, dar cu o condiţie: să guvernăm noi, nu căpuşele actualilor miniştri Udrea, Berceanu, Videanu etc. PNL nu se dă înapoi de la guvernare dacă pică actualul Guvern la o moţiune de cenzură”, a completat Antonescu.
Întrebat de jurnalişti dacă ar fi dispus să fie prim-ministru în perioadă de criză, liderul PNL a răspuns că nu are „ambiţia” de a fi premier, dar ar fi dispus să îşi asume riscurile electorale ale unei asemenea funcţii.
Preşedintele PNL a reaminitit şi câteva dintre propunerile liberalilor pentru depăşirea crizei economice, arătând şi de ce, în opinia sa, una din soluţiile propuse de PSD, respectiv impozitarea progresivă, nu ar aduce rezultate economice pozitive.
El a afirmat că deficitul bugetar se rezolvă prin reducerea cheltuielilor şi este o crimă ca reducerile să se facă din banii pensionarilor şi salariaţilor şi nu din sumele alocate cheltuielilor. Despre alianţele la nivel local între PNL şi PSD sau PDL, Antonescu a menţionat că liberalii sunt „în război” cu PDL, dar nu se poate impune unei organizaţii locale să nu facă alianţă cu un partid sau altul.
Liderul PNL s-a aflat sâmbătă la Slatina unde se desfăşoară alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene PNL Olt. Pentru funcţia de preşedinte candidează actualul preşedinte Ioan Ciugulea şi deputatul Gigel Ştirbu.