Biroul Executiv al Blocului Naţional Sindical, cu participarea tuturor preşedinţilor federaţiilor afiliate, a analizat luni, 10 mai, măsurile asumate de Guvernul României prin ‘Memorandumul suplimentar de înţelegere’ cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi a decis să menţină acţiunile de protest programate.
Astfel când Federaţia Agrostar va organiza marţi, 11 mai, un miting de protest în Capitală, în intervalul orar 12.00 – 14.00, în Piaţa Victoriei şi un altul pe 19 mai.
În paralel cu organizarea mitingurilor din Capitală, sindicaliştii BNS vor începe procesul de strângere de semnături în vederea declanşării grevei generale la nivelul tuturor sectoarelor economice în care confederaţia are organizaţii. Greva generală va avea loc după mitingul din Capitală.
Sindicaliştii afiliaţi la BNS sunt nemulţumiţi de felul în care autorităţile au înţeles să acţioneze pentru a scoate România din criză şi au decis să respingă acest program de austeritate, care aruncă responsabilitatea exclusiv pe umerii salariaţilor (atât din mediul privat cât şi din cel bugetar), pe umerii pensionarilor şi ai şomerilor.
Blocul Naţional Sindical va elabora în maximum 72 de ore un punct de vedere argumentat economic, o analiză de impact a măsurilor asumate de Guvern prin memorandum, urmând ca, în paralel, să elaboreze un pachet de măsuri concrete, ce va fi prezentat comisiei alcătuite din reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, confederaţiilor sindicale, structurilor patronale, ai Guvernului şi ai partidelor politice.
Pachetul de măsuri ce va fi susţinut de BNS în cadrul dezbaterilor din această comisie va avea în vedere propuneri concrete.
Din intervenţiile membrilor Biroului Executiv, reunit luni în regim de urgenţă, a rezultat că se impun măsuri care să vizeze:
- reducerea evaziunii fiscale prin înăsprirea pedepselor şi întărirea controlului,
- reforma Inspecţiei Muncii,
- reducerea jafului făcut la buget prin achiziţii publice nejustificate (sume colosale de bani ce se topesc pe servicii şi produse inutile),
- reducerea pensiilor şi salariilor ce depăşesc limita decenţei,
- introducerea impozitării progresive şi aplicarea de taxe şi impozite direct proporţionale cu veniturile,
- aplicarea unui tratament fiscal unitar şi
- impozitarea substitutelor de contracte individuale de muncă mai puţin fiscalizate în prezent,
- stoparea jafului din sistemul de sănătate,
- depolitizarea instituţiilor publice locale şi centrale, precum şi a tuturor agenţilor economici cu capital majoritar de stat etc.
Totodată, BEX a decis ca Blocul Naţional Sindical să participe la reuniunile comitetului mixt format din reprezentanţi ai Preşedinţiei, Guvernului, patronatelor, sindicatelor şi partidelor, însă atrage atenţia că îşi rezervă dreptul de a se retrage de la discuţii dacă acest comitet se va dovedi o pierdere inutilă de timp şi energie.
În opinia BNS, acest comitet trebuie instituit cu putere de decizie, iar hotărârile luate prin consens trebuie implementate cu celeritate.
Blocul Naţional Sindical consideră că măsurile de austeritate necesare pentru reducerea efectelor crizei trebuie suportate echitabil de întreaga societate şi nu doar de categoriile defavorizate deja.
Având în vedere faptul că măsurile prevăzute prin Memorandum sunt doar unele de reducere a cheltuielilor, BNS consideră că se impune stabilirea unui program de măsuri ferme (pentru care să fie identificată şi finanţarea necesară implementării lor) care să conducă la relansarea economică a României.
BNS speră că Executivul se va arăta deschis dialogului şi că va pune în aplicare propunerile pe care confederaţia le va face. Totodată BNS îţi exprimă disponibilitatea de a lucra în solidar cu celelalte confederaţii sindicale pentru stabilirea unui punct de vedere comun.