Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA) deruleaza un proiect, in valoare de 37,1 milioane lei, din fonduri structurale nerambursabile postaderare, pentru dezvoltarea activitatii de cercetare-dezvoltare in domeniul alimentar, potrivit MAPDR. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”, axa prioritara 2.
Obiectivul general al proiectului il reprezinta organizarea structurala si cea functionala ale Institutului de Bioresurse Alimentare. Potrivit MAPDR, IBA va construi si dota cu aceste fonduri cinci laboratoare, pe subdomenii noi referitoare la analiza senzoriala, biochimie coloidala, rezonanta magnetica nucleara (RMN), nutritie si cromatografie.
De asemenea, va construi si echipa trei statii pilot de cercetare in domeniul procesarii legumelor si fructelor, procesarii carnii, respectiv, procesare cereale si fainuri, in cadrul compartimentului de incercari pilot si productie. IBA va demara organizarea structurala si functionala a unui compartiment nou de cercetari interdisciplinare (in domeniile economic, social si de mediu), consacrat in Uniunea Europeana, realizând in cadrul proiectului si un serviciu de documentare si diseminare informatii.
Implementarea acestui proiect va permite cresterea calitatii si eficientei activitatii de cercetare – dezvoltare desfasurata in IBA prin crearea unui mediu de cercetare de excelenta la nivel european si a unui mediu de cercetare atractiv si stimulativ pentru studenti.
Institutul de Bioresurse Alimentare a fost infiintat ca unitate cu personalitate juridica in anul 2000, in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, ca institutie extrabugetara. Activitatile institutului sunt cercetare, dezvoltare si microproductie in domeniul industriei alimentare.