Cercetătorii din Canada au descoperit, în timpul unui studiu, că ascultarea melodiilor preferate poate ajuta la ameliorarea durerii fizice.
Din datele studiului, intensitatea unei dureri pe care o simțim din diferite cauze poate fi redusă prin ascultarea melodiei preferate.
Astfel, disconfortul fizic poate fi ameliorat de muzică până la pragul în care o persoană nu ar mai avea nevoie de medicamente, fiind capabilă să suporte durerea.
Inițial, cercetătorii au încercat să-și dea seama care sunt genurile muzicale care ameliorează disconfortul, însă s-a dovedit că, în realitate, melodiile preferate de participanți au cel mai mare efect.
astfel, ”În studiul nostru, arătăm că muzica preferată aleasă de participanţii la studiu are un efect mult mai mare asupra reducerii durerii termice acute decât muzica relaxantă necunoscută”, subliniază Darius Valevicius, doctorand la Universitatea din Montreal.
Echipa de cercetători din Canada explică faptul că hipoalgezia – o sensibilitate scăzută la durere – apare atunci când există o întrerupere a transmiterii stimulilor durerii, de la punctul de intrare până la recunoaşterea conştientă de către creier.
În studiul experimental, participanţii au simţit o durere termică moderată pe antebraţul interior, asemănătoare cu cea de a ţine o ceaşcă de ceai caldă pe piele.
În contrast cu muzica generică sau cu tăcerea, melodiile preferate ale participanţilor au diminuat substanţial atât intensitatea durerii, cât şi neplăcerile asociate acesteia.
Totodată, piesele relaxante, dar necunoscute de participanţi, nu au avut același rezultat.
În opinia sa, ”În plus, am folosit mostre muzicale, care imită muzica din toate punctele de vedere, cu excepţia structurii sale semnificative, şi, prin urmare, putem concluziona că, probabil, nu este vorba doar de distragerea atenţiei sau de prezenţa unui stimul sonor care provoacă hipoalgezia”, explică Valevicius.
Cu toate acestea, studiul are și limitele sale, precum durata expunerii la fragmentele muzicale.
Aşadar, ”Mai ales când vine vorba de temele din muzica preferată, emoţională/care provoacă plăcere, dar şi suferinţă, explorăm noi dimensiuni ale psihologiei ascultării muzicii, care nu au fost bine studiate, în special în contextul ameliorării durerii.
Prin urmare, datele pe care le avem la dispoziţie sunt limitate, deşi rezultatele preliminare sunt destul de puternice”, concluzionează autorii studiului publicat în revista Frontiers in Pain Research, potrivit Frontiers Science News.
Sursa: www.antena3.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetAdela Popescu îl ținea de degetul mic de la picior pe Radu Vâlcan ca să afle adevărul, din gelozie
LylaCum obții gene definite discret cu mascara. Șapte formule cu efect de ridicare și sfatul lui Amy Conway
Revista IoanaVânătăile fără o lovitură evidentă pot avea cauze diferite. Ce semne cer un consult medical
News24Tunelurile A1 Margina-Holdea au fost străpunse. Circulația fără întrerupere între Boița și Nădlac este estimată pentru prima jumătate a anului viitor
Dolce SportUTA a bătut-o pe Sepsi cu 1-0 în prelungiri. Dorobanțu a decis meciul după 28 de șuturi la poartă
GetPonyUn Maserati GranCabrio a ieșit de pe Transfăgărășan și s-a oprit într-o râpă, fără victime
