Serviciul Român de Informații (SRI) a venit cu precizări legate de regulile privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAG) în bagajele de mână, explicând ce tipuri de produse intră în această categorie. Instituția subliniază că regulile diferă de la un aeroport la altul, în funcție de echipamentele de securitate disponibile.

Reguli noi pentru pasageri. SRI explică ce lichide pot fi luate în avion

Potrivit SRI, în categoria „lichide” se includ nu doar fluidele propriu-zise, ci și amestecurile de substanțe cu consistență similară. Lista completă oferită de instituție cuprinde:

  • Lichide: apă, băuturi alcoolice sau răcoritoare, siropuri;

  • Aerosoli: deodorante spray, fixativ, spumă de păr;

  • Geluri: gel de duș, cremă, loțiune, fond de ten, mascara, gel pentru păr.

SRI precizează, de asemenea, că și unele produse alimentare sunt considerate LAG, precum: supe, iaurt, smântână, miere, humus, maioneză, muștar, ketchup, cremă de brânză, gem, compot, salată de vinete sau icre, shake-uri proteice și alte produse similare.

„Condiţiile de transport al LAG diferă pe aeroporturile din România, în funcţie de echipamentele de securitate instalate”, transmite SRI, recomandând pasagerilor să verifice în prealabil regulile specifice fiecărui aeroport.

Aeroportul din Cluj, primul care a renunțat la restricții

Începând din luna septembrie, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a devenit primul din țară care a eliminat restricțiile privind lichidele în bagajele de mână. Noile echipamente de securitate permit scanarea avansată a recipientelor, fără limitarea strictă a volumului.

Astfel, pasagerii care zboară din Cluj pot transporta în bagajul de cabină recipiente individuale de până la doi litri, o premieră pentru România și un pas important spre alinierea la standardele marilor aeroporturi europene.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
bagaj avion lichid pasageri reguli bagaje SRI