„Moldocor” a pierdut procesul cu Consiliul Concurenţei pentru amenda de jumătate de milion de euro

182

– Firma din Piatra Neamţ a contestat amenda de 2.235.028 lei (500.000 euro) aplicată pentru trucarea ofertelor depuse la „Transgaz” SA Mediaş

 – Societatea condusă de Mihai Bătrânu (foto) este una dintre cele abonate la banii publici; anunţurile de atribuire de pe SEAP enumeră contracte directe în valoare de peste 73 milioane lei

 – Un exemplu de lucrare subcontractată de care şi-a bătut joc inclusiv „Moldocor” este canalizarea din comuna Dochia, judeţul Neamţ, care nu este finalizată nici acum, deşi contractul a fost atribuit încă din aprilie 2008

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ICCJ) a respins, irevocabil, demersul făcut de „Moldocor” SA Piatra Neamţ pentru a contesta amenda care i-a fost aplicată de Consiliul Concurenţei pentru trucarea unei licitaţii:

„Decizia nr.2627/04.06.2014. Respinge recursul declarat de SC Moldocor SA împotriva sentinţei civile nr.1975 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2014”, se precizează pe site-ul internet al ICCJ pentru dosarul cu numărul 9127/2/2012.

 Conform Consiliului Concurenţei, „MOLDOCOR SA a fost amendată cu 2.235.028 lei (500.000 euro) pentru realizarea unei înţelegeri în scopul participării cu oferte trucate la procedura de achiziţie publică «Conductă de transport gaze 20’ Giurgiu Ruse» organizată în anul 2011″ de „Transgaz” SA Mediaş. Trucarea licitaţiei s-a realizat prin corelarea ofertelor depuse de cei doi concurenţi: SC TMUCB SA a transmis „Moldocor” informaţii confidenţiale cuprinse în oferta sa financiară.

 Legea concurenţei (nr. 21/1996) interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Necazuri de la subcontractări

 În mediul online, „Moldocor” a fost acuzată că a contribuit la supraevaluarea lucrărilor de realizare a telegondolei din Piatra Neamţ, prin subcontractare, precum şi la distrugerea drumului de acces pe Muntele Cozla, pe care se află punctul terminus al instalaţiei.

 Un exemplu de necazuri ce pot fi generate de subcontractări aiurea se găseşte în comuna Dochia, judeţul Neamţ, unde, şi cu concursul firmei „Moldocor”, canalizarea nu este finalizată nici în acest moment, deşi prima atribuire a contractului a avut loc în urmă cu mai mult de şapte ani, în aprilie 2008. Câştigătorul licitaţiei a subcontractat lucrarea, a încasat două tranşe de bani, dar nu a plătit nimic firmei care lucra efectiv pe teren.

Citeste si:  Simon Property reduce prețul de cumpărare pentru pachetul Taubman pe fondul succesului COVID

 Contractul, în valoare de 3.800.000 lei, avea ca scop „Proiectarea şi execuţia reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate” în comuna Dochia. Banii veneau, în proporţie de 85%, de la Ministerul Mediului, restul de 15% rămânând în sarcina administraţiei locale.

Procedura de atribuire a contractului s-a desfăşurat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SEAP, prin desemnarea câştigătoare, la 11 aprilie 2008, a singurei oferte, asocierea dintre „Romair Consulting” SRL din Bucureşti, care era şi lider, şi firmele pietrene „Strong Montaj” SA şi „Moldocor” SA.

Numai că asocierea a fost o formă de a pune mâna pe bani publici, nu şi pentru efectuarea lucrărilor. Conform responsabililor din Primăria Dochia, odată ce s-au văzut cu licitaţia câştigată, firmele au subcontractat lucrarea către o alta, mai mică, „Rugby Construct” SRL Bucureşti.

Conform anunţului de atribuire, acest lucru nu ar fi trebuit să fie posibil: „Contractul ar putea fi subcontractat: NU”.

 Cu toate acestea, în teren lucrurile au stat altfel. „Într-un târziu, s-a apucat de lucru la canalizare o firmă mai mică, cu care firmele asociate au încheiat un alt contract, pe care îl avem în copie şi noi la Primărie. Noi am făcut două recepţii parţiale ale lucrărilor şi am făcut două plăţi, în valoare de 350.000 de lei fiecare, dar către liderul asocierii, «Romair Consulting», conform contractului, nu către firma care lucra efectiv în comună. Din câte am înţeles, aceasta nu a primit niciun ban şi atunci şi-a strâns utilajele şi a abandonat lucrarea. În aceste condiţii, câştigătorii licitaţiei au acceptat, după un an şi jumătate, rezilierea contractului. Am solicitat Ministerului Mediului şi Pădurilor prelungirea convenţiei de executare cu încă doi ani, până în 2013, am reluat licitaţia şi am găsit altă firmă, care sperăm să ducă la bun sfârşit contractul“, a precizat primarul de atunci al comunei Dochia, Petru Mîndru.

 Situaţia nu este clarificată nici în acest moment, după procesul de la Tribunalul Neamţ, unde Comuna Dochia nu a fost băgată în seamă, urmează ca de la Curtea de Arbitraj Bucureşti să fie comunicată o sentinţă finală. „Nu numai că proiectul de realizare a canalizării a fost dat peste cap, dar Primăria a fost nevoită să mai cheltuiască în plus 700 de milioane lei vechi numai la Curtea de Arbitraj”, a precizat actualul primar, Iulian-Gheorghe Ciubotaru.

Citeste si:  Daciana Sârbu cere ajutor instituţiilor europene în dosarul Roşia Montană

Moldocor, abonament la banii publici

 Anunţurile de atribuire publicate pe Sistemul de Achiziţii Publice – SEAP, care arată doar o parte din banii publici ajunşi la Moldocor, enumeră contracte directe în valoare totală de 73.370.361,7 lei.

După cum urmează:

– Contract nr:509 atribuit în data de 25.11.2014 de către Transgaz SA Mediaş, în valoare de 22.148.170 lei, pentru conducta de transport gaze 28″x40 bar Găneşti Idrifaia Coroi

– Contract nr:177 atribuit în data de 06.06.2014 de către Transgaz SA Mediaş, în valoare de 145.000 lei, pentru conducta de transport gaze naturale Tepu Munteni, Dn 150 mm

– Contract nr: 18362 atribuit în data de 10.06.2014 de către Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, în valoare de 352.985,92 lei, pentru conducta de aducţiune sonda 10 Caragele

– Contract nr: 164 atribuit la data de 30.05.2014 de Transgaz SA Mediaş, în valoare de 14.100.000 lei, pentru conducta de transport gaze naturale Ø 16″ Vaslui- Leţcani, tronson Km conducta 69+000 – Leţcani

– Contract nr: 217 atribuit la data de 31.05.2012 de către Transgaz SA Mediaş, în valoare de 850.000 lei, pentru „Conducta 20″ Oneşti Spătareşti Tisăuţi Bucecea: reparaţie conductă de transport gaze naturale 14″ Tisăuţi Bucecea, zona Grigoreşti“

– Contract nr: 3 atribuit în data de 04.01.2012 de Transgaz SA Mediaş, în valoare de 325.000 lei, pentru Repararea conductei de transport gaze naturale 12” Piatra Neamţ Bicaz, zona Agârcia

– Contract nr: 13751, act adiţional, atribuit la data de 14.11.2011 de către Consiliul Judeţean Neamţ, în valoare de 79.024 lei, pentru „Reabilitarea, modernizarea si extinderea Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca“

– Contract nr: 698 atribuit la data de 01.11.2011 de către TRANSGAZ SA Mediaş, în valoare de 494.591,62 lei, pentru „Reabilitare Staţii de Comprimare – reabilitare instalaţii tehnologice şi reparaţii anexe la STC Oneşti, jud. Bacău – lucrări suplimentare“

– Contract nr: 327 , atribuit la data de 25.05.2011 de către TRANSGAZ SA Mediaş, în valoare de 387.805,82 lei, pentru „Remedierea defectelor pe conducta de transport gaze naturale Dn 250 mm x 10 bar Târgu Ocna Slănic Moldova în zona pod Cireşoaia“

– Contract nr: 2682, atribuit la data de 11.03.2011 de Consiliul Judeţean Neamţ, în valoare de 42.091 lei, pentru „Lucrări suplimentare de reabilitare şi modernizare in cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni“

Citeste si:  Inspecţii neanunţate la mai multe companii energetice din România

– Contract nr: 1662, atribuit la data de 17.02.2011 de Consiliul Judeţean Neamţ, în valoare de 17.102.001,4 RON, pentru „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca“

– Contract nr: 12001 atribuit la data de 23.11.2010 de către Consiliul Judeţean Neamţ, în valoare de 528.019 lei, pentru „Lucrări suplimentare de reabilitare şi modernizare în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni“

– Contract nr: 66353 atribuit la data de 27.12.2007 de Primăria Piatra Neamţ, în valoare de 3.920.014 lei, pentru „Extindere tribune – Etapa a II-a – Proiectare şi execuţie“

– Contract nr: 2996 atribuit la data de 20.08.2007 de Primăria Alexandru cel Bun, în valoare de 2.895.658,97 lei, pentru proiectarea şi construirea Școlii Generale Vaduri

– Contract nr: 11671 atribuit în data de 17.09.2007 de către Transgaz SA Mediaş, în valoare de 10.000.000 lei, pentru lucrări de execuţie racorduri şi instalaţii aferente noilor consumatori.

 

Asocieri

 În afară de aceşti bani, „Moldocor” a mai încasat diverse sume din contracte adjudecate în asociere:

– Contract nr: 25439 atribuit pentru asocierea TLSIT SA – Moldocor, la data de 18.09.2013, de către Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Neamţ, în valoare de 27.389.517,09 lei, pentru Extinderea reţelelor de canalizare în Roman şi Săbăoani

– Contract nr: 25439 atribuit asocierii Moldocor-TLSIT SA în data de 18.09.2013 de către Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Neamţ, în valoare totală de 27,389,517.09 lei.

 La unele licitaţii organizate de E-ON Gaz Distribuţie România SA participă, împreună cu alte firme „prietene”. Astfel, câştigă contractul de înlocuiri conducte şi branşamente şi de realizare de noi distribuţii de gaze naturale, atribuit în septembrie 2011, în valoare totală de 165.000.000 lei, precum şi la contractul de execuţia lucrărilor de înlocuiri conducte şi branşamente şi realizări de noi distribuţii de gaze naturale, Regiunea SUD, NORD,VEST, EST în valoare totală de 240,000,000 lei, atribuit în data de 13 august 2012.

Licitaţiile pentru aceste contracte au fost făcute pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP pentru că, pe lângă firma particulară E.ON România SRL, în acţionariatul E-ON Gaz Distribuţie România SA este prezent şi statul român, prin Ministerul Economiei, Fondul Proprietatea SA şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SAPE SA.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata