Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, şi vicepremierul sârb şi ministrul de interne, Ivica Dacic, au convenit joi, 17 iunie, la Belgrad, încheierea unui acord de mic trafic la frontieră şi consolidarea cooperării bilaterale în domeniul combaterii traficului de narcotice şi emigraţiei ilegale, informează MAE.
Acordul de mic trafic la frontieră permite rezidenţilor din ambele ţări, care au domiciliul de cel puţin un an într-o localitate situată în proximitatea frontierei, de regula până la 50 de kilometri de linia de frontiera, să circule fără vize.
România a mai încheiat un astfel de acord, la începutul acestui an, cu Republica Moldova. Guvernul a aprobat pe 23 februarie Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Reglementările adoptate de guvern respectă Convenţia Schengen, care acordă României dreptul, ca stat membru UE, de a formula excepţii de la traficul normal al frontierei.
În discuţia ministrului român cu vicepremierul sârb a fost abordată preocuparea părţii române privind procesul de desfăşurare a alegerilor pentru formarea consiliilor minorităţilor naţionale (6 iunie).
Baconschi a reiterat în cadrul vizitei sale interesul României de deschidere a unui consulat general în localitatea Zajecar.
Ministrul român de externe a avut, joi, întrevederi cu înalţi oficiali sârbi, în cadrul vizitei efectuate la Belgrad. Agenda discuţiilor a cuprins modernizarea cadrului de dialog bilateral, perspectiva europeană a Serbiei, cooperarea sectorială şi problematica minorităţilor naţionale.
În discuţia cu preşedintele Boris Tadic, ministrul român a salutat lansarea procesului de ratificare a acordului de asociere şi stabilizare Serbia-UE şi a evidenţiat necesitatea îndeplinirii în totalitate a criteriilor politice necesare obţinerii statutului de candidat, inclusiv referitoare la minorităţi. Preşedintele Tadic a exprimat aprecierea deosebită pentru sprijinul României, asigurând partea română de angajamentul Serbiei faţă de valorile europene.
În cadrul convorbirilor cu omologul său din Serbia, Baconschi a accentuat importanţa adaptării cadrului de cooperare bilaterală la realităţile secolului XXI. El a arătat că vizitele comune la comunitatea românească din Serbia constituie un prim pas important în vederea obţinerii unor rezultate vizibile de îmbunătăţire a situaţiei comunităţii româneşti din Serbia.
Şeful diplomaţiei române a transmis asigurări referitoare la continuarea contribuţiei României la misiunile EULEX, KFOR şi UNMIK. Cei doi miniştri au exprimat voinţa comună de dezvoltare a contractelor de afaceri bilaterale şi a investiţiilor. În context, au evidenţiat rolul cooperării transfrontaliere, inclusiv ca element facilitator al apropierii celor două societăţi şi a contactelor interumane.
Pe ultimul segment al vizitei în Republica Serbia, ministrul Baconschi, împreună cu omologul sârb Vuk Jeremic şi ministrul pentru drepturile omului şi minorităţi, Svetozar Ciplic, s-au deplasat la Petrovac pe Mlava, în Serbia de Nord-Est.
În cadrul întâlnirii cu membrii comunităţii române din regiune, demnitarul român a reiterat că diviziunea între români şi vlahi este artificială şi a subliniat necesitatea acordării, de către autorităţile sârbe, a drepturilor fundamentale – educaţie, cultură, serviciu religios – în limba română şi etnicilor români din această zonă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyBYD Sealion 7 consumă 23,9 kWh/100 km, iar costul energiei ajunge la 3.729 de euro în scenariul de 50.000 km
BravonetDenise Rifai ar negocia revenirea la TV cu Antena Stars, după un singur sezon la „Furnicuțele”
LylaPatru ingrediente care pot netezi fruntea fără Botox. Retinolul se introduce treptat
Revista IoanaUn nodul la gât sau o voce schimbată merită un consult. Ce semne pot avea legătură cu tiroida
News24România solicită reguli flexibile pentru exporturile de ovine și caprine și păstrarea ANT după 2027
Dolce SportRomânia a pierdut cu 2-1 la debutul oficial al lui Andrei Coubiș