Alice Barb: Sunt un visător profesionist; sper ca puterea mea de a visa să nu se piardă

Regizoarea Alice Barb, director al Centrului Cultural „Casa Artelor”, se consideră ”o mare visătoare”, cu un entuziasm personal la care nu vrea să renunţe.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Alice Barb vorbeşte despre succesul proiectelor sale, chiar dacă, cu modestie, spune că nu este ”o femeie de succes”.

”Am o familie minunată şi puterea mea de a visa şi de a fi entuziastă şi de a mă lupta pentru ca să-mi îndeplinesc toate visele de la ei vine”, afirmă aceasta.

AGERPRES: În februarie s-a împlinit un an de când vă aflaţi la conducerea Centrului Cultural „Casa Artelor”, o instituţie care a spart nişte bariere aducând laolaltă spectacole de muzică clasică, artişti plastici, filme de Oscar, în Parcul Titan. Cum s-a născut acest proiect?

Alice Barb: Dacă vă referiţi la proiectul Centrul Cultural „Casa Artelor”, deoarece şi el este un proiect foarte frumos, vă mărturisesc că l-am visat în ultimii trei ani şi la un moment dat am ajuns să-l propun Primăriei sectorului 3 care, acum un an, l-a înfiinţat.

Pot să spun aşadar că Centrul Cultural este un vis împlinit şi cred că este un lucru necesar ca fiecare sector să aibă un centru cultural puternic, care să adune toate forţele artistice şi să facă spectacole diverse, cu artişti de cea mai bună calitate, spre bucuria cetăţenilor care le văd. Sunt centre culturale, eu cred că pot să mai apară altele şi cred că modelul unui centru cultural este cel mai modern la ora actuală. El trebuie să înlocuiască vechiul model al caselor de cultură. După cum ştiţi în Occident aşa funcţionează lucrurile, centrele culturale au un mare succes, se dezvoltă, fac parteneriate interne şi internaţionale şi doar aşa se mai poate face în mileniul III, cred eu, acţiuni culturale consecvente şi de înaltă ţinută.

AGERPRES: Sunteţi un regizor cunoscut, aţi montat piese în aproape toate teatrele bucureştene, din aproape toate zonele, de la „Cabotinul” (Teatrul Naţional) la „Cartofi prăjiţi cu orice” (Teatrul Odeon), de la „Soare pentru doi” (Teatrul de Comedie) la recentul „Mobilă şi durere” şi „Alice în Ţara Minunilor” (Teatrul Ţăndărică). Ce teatru vă atrage acum?

Alice Barb: La acest moment mă atrage opera foarte mult. În ultimii ani am montat operă, operetă şi musicall. Am început cu „Liliacul” la Opera din Braşov, am continuat cu musicall-ul „My fair lady” la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa care m-a reinvitat, spre bucuria mea, să montez anul trecut o operă foarte importantă şi foarte dragă mie, „Turandot” de Puccini.

Voi continua anul acesta să montez musicall şi operă, şi operetă şi mă bucur că am deschis acest capitol nou în viaţa mea, pentru că, aşa cum se ştie, am la bază studii muzicale, sunt pianistă de fapt, sunt dintr-o familie de muzicieni, fratele meu este un tenor cunoscut, Nagy Robert, şi mă simt ca acasă în toate teatrele muzicale. Muzica şi teatrul se îmbină pentru mine perfect şi era normal să le aduc sub cupola Centrului Cultural „Casa Artelor”, ceea ce am şi făcut anul trecut invitând în special artişti de muzică clasică, dar nu numai. Mi-a făcut mare plăcere şi cred că şi publicului, ca dovadă succesul pe care l-au avut spectacolele noastre.

AGERPRES: Ce v-a determinat să faceţi regie, mai ales că la începutul anilor ’90, când aţi început, erau foarte puţine femei regizor cunoscute?

Alice Barb: Cred că tocmai acest lucru. Glumesc! Pe mine m-a determinat să fac regie, deşi eram actriţă pe vremea aceea şi mă simţeam foarte bine în actorie, ca studentă la actorie făceam figuraţie la Teatrul Bulandra, la Teatrul Odeon am jucat nişte ani, dar a fost un moment al vieţii mele în care o replică a unui mare, imens regizor, domnul Liviu Ciulei, mi-a schimbat viaţa, m-a făcut să mă gândesc dacă, poate, n-ar trebui să intru în această zonă. Vă mărturisesc că am stat mult să mă gândesc la acest lucru, dacă aş avea cap de regizor sau nu.

Pe urmă, după ce la facultate profesorul meu de actorie, pe care îl regret nespus şi de la care am învăţat enorm de mult, marele actor Dem Rădulescu, mi-a spus cam acelaşi lucru, m-am gândit, în sinea mea, să încerc, să văd cum este cu regia, dar jur că eram ferm convinsă că n-o să pot să fac această meserie şi o să mă reîntorc cu succes la marea mea iubire care era pe vremea aceea actoria. Am încercat şi iată-mă aici, după 20 de ani, regizor, navigând printre toate tipurile de spectacol şi încercând să le aduc pe toate la un loc la Centrul Cultural „Casa Artelor”.

AGERPRES: Toată lumea ştie că faceţi un cuplu frumos cu George Ivaşcu. Aveţi, de asemenea, şi acelaşi tip de preocupări artistice. Este acesta un lucru care vă uneşte?

Alice Barb: Da, fără discuţie. Noi ne-am cunoscut pe vremea când eram amatori amândoi, am reuşit amândoi la facultate după Revoluţie şi, practic, carierele noastre au crescut perfect împreună. Au şi evoluat interesant de similar pentru că iată amândoi suntem actori la bază şi amândoi, după nişte ani, am devenit manageri.

Eu chiar am stat să mă gândesc în momentul în care am împlinit 50 de ani, anul trecut, şi am primit această propunere de a înfiinţa, de a deveni director fondator al Centrului Cultural al sectorului 3, am primit această propunere de la Primărie, de la domnul primar Robert Sorin Negoiţă, am stat să mă gândesc dacă să accept sau nu şi am spus OK.

Am visat acest centru, trebuie să încerc, a fost cam la fel ca şi cu regia şi pe urmă m-am gândit în planul doi la experienţa pe care am trăit-o alături de George, de soţul meu, de când e şi el manager, şi am spus: bine, dacă a reuşit el cred că o să reuşesc şi eu şi oricum o să fie lângă mine şi nu o să mă lase să greşesc, şi aşa a fost.

AGERPRES: Sunteţi o mare iubitoare de animale. Aveţi la activ foarte multe animale salvate. Credeţi că ar trebui făcut mai mult pentru a salva animalele de pe străzi?

Alice Barb: Infinit mai mult. Cred că aţi deschis, din punctul meu de vedere, o Cutie a Pandorei, pentru că eu aici sunt foarte supărată pentru felul în care ne comportăm cu animalele şi sper ca într-o zi să nu plătim acest lucru. E un subiect îngrozitor de dureros pentru mine.

Nu înţeleg cruzimea oamenilor, nu înţeleg această sălbăticie, nu înţeleg această lipsă de organizare, nu înţeleg nimic. Nu înţeleg pentru că nu vreau să înţeleg, pentru că sunt de neînţeles. Ar fi putut fi făcute lucruri foarte practice cu mult timp înainte, am fi putut şi ar fi trebuit să nu se ajungă în această situaţie, s-au prevăzut fonduri pentru ca să nu se ajungă în această situaţie, nu ştiu unde au ajuns acele fonduri, cert este că suntem într-o situaţie de neomenie totală faţă de aceste animale şi cred că, dacă într-o zi bunul Dumnezeu le-ar putea da putere să vorbească, ar trebui să intrăm în pământ de ruşinea lucrurilor pe care le-am auzi.

Am văzut atât de multe acte de cruzime faţă de animale în ultimii ani încât nu mai suport să mă uit la aşa ceva, iar eu pentru oamenii care comit acte de cruzime faţă de animale sunt aproape pe punctul de a mă întoarce cu gândul la pedeapsa capitală. Este înfiorător ce se întâmplă. V-am spus că aţi deschis un subiect foarte grav pentru mine. N-am făcut niciun miligram din cât ar fi trebuit să facem cu toţii. Nu cred că soluţiile la care s-a ajuns în ultima vreme sunt cele juste. Oricum, Dumnezeu să ne ierte pentru ceea ce le facem animalelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata