Anastase Simu a donat clădirea, terenul aferent și toată impresionanta sa colecție de artă – aproape 1200 de tablouri statului român

În anul 1927, cel mai bogat colecționar de artă din România, diplomatul, senatorul și doctorul în științe politice și administrative Anastase Simu, făcea un act de donație către statul român nemaipomenit în toată istoria noastră, istorie obișnuită mai degrabă cu politicieni care își ascund tablourile prin cavouri.

Acesta donează clădirea, terenul aferent și toată impresionanta sa colecție de artă – aproape 1200 de tablouri . De la Delacroix, Renoir, Gustave Coubert, Antoine Bourdelle și până la Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Palldy, Paciurea și Constantin Brâncuși, fiecare lucrare a fost atent aleasă și colecționată în timp de Anastase Simu.

Atunci clădirea a fost demolată de comuniști și, în locul ei, au ridicat blocul ONT și magazinul EVA. Acum, în sfârșit, poți vizita din nou Templul Grecesc.

“Statului român îi revine obligațiunea să apere și să păstreze acest Muzeu”

Monitorul Oficial al României din ziua de 15 noiembrie1927 consemna incredibila faptă : “Se autorizează Ministerul Cultelor și Artelor să accepte donațiunea făcută națiunii române de domnul Anastase Simu, donațiune care constă din Muzeul Simu, imobilul situat în București, strada Mercur no 8, cu terenul aferent și toate operele de artă în număr de 1182, cu condiția ca atâta timp cât donatorul și soția sa, d-na Elena Simu, vor fi în viață își rezervă direcțiunea și administrația Muzeului, suportând cheltuielile de întreținere, cumparând opere de artă și plătind premiile din averea personală a d-lor și cu obligațiunea pentru Minister să apere și să păstreze acest Muzeu”. Nu l-a păstrat. Nu l-a apărat.

Atunci Anastase Simu a donat Statului Român tezaurul său de artă și toată averea

La ceremonia de predare-primire a generoasei donații a venit întreg guvernul condus de Ion C. Brătianu.

Astfel, Regatul României Mari devenea dintr-o dată mai bogat cu mii și mii de capodopere: pictură, sculptură, mobilier, cărți, albume, grafică și artă decorativă. De la Delacroix, Renoir, Gustave Coubert, Antoine Bourdelle și până la Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Palldy, Paciurea și Constantin Brâncuși, fiecare lucrare a fost atent aleasă și colecționată în timp de Anastase Simu. Cu banii jos, banii săi. În plus, filantropul colecționar a donat Statului tot ce avea: casa de la Sinaia, casa din București, moșiile, acțiunile și depozitele din bănci. Tot ce-a strâns într-o viață.

“Acest templu cu tot ce conține a devenit patrimoniul artistic al României; Nimic pentru noi, totul pentru țară”

“ Și acum, spune dl Simu, când acest templu cu tot ce conține a devenit patrimoniul artistic al României, pe lângă cele cuprinse în el mai declar că eu și soția mea, atâta timp cât Cel de Sus ne va da zile, vom fi slujitorii lui cu aceiaș’ dragoste și acelaș’ devotament ca și înainte. Și dacă la început am scris pe frontispiciul muzeului “Nu numai pentru noi, dar și pentru alții”, azi sunt cel mai fericit a zice: “Nimic pentru noi, totul pentru țară”, fragment din discursul lui  Anastase Simu cu ocazia donației din anul 1927.

În anul 1910, la deschiderea Templului Muzeu din inima Bucureștiului, au venit 4000 de vizitatori. În 1930 au fost 28.835, iar în 1940, 42.324. Tot Bucureștiul și toată țara trecea să vadă tezaurul lui Simu, Louvre-ul Capitalei.

“Muzeul astfel închegat și dat folosinței publice încă dela început, din maiu, anul 1910, a fost privit din întâia zi ca unul din așezămintele de artă și de cultură a Bucureștiului. Artiști și școlari, străini în trecere și popor de duminică au întârziat cu același interes, sau cu aceeaș’ încântare, prin sălile lui Anastase Simu”, Emanoil Bucuța despre Muzeul Simu în revista de cultură ”Boabe de grâu”.
Anastase Simu, un împătimit colecționar de artă

Despre Anastase Simu (1854-1935) știm că s-a născut la Brăila dintr-o familie de mari proprietari de moșii care venea din Epir, partea aceea aspră a Greciei de la granița cu Albania și cu Macedonia. Oameni care știau valoarea banului și, mai ales, știau să-l câștige, să-l agonisească și să-l înmulțească. Apoi, să-l investească în lucruri trainice.

Moștenirea unchiului Petrache s-a dus pe tablouri și sculpturi adunate din toată Europa

Anastase a fost preferatul unchiului său, Petrache Simu, politician conservator, senator de Brăila între anii 1869 și 1873, domn necăsătorit și posesor de uriașă avere, moșii, pamânt și oi. Anastase Simu avea 19 ani, se afla la studii la Institutul Terasianum din Viena, când a venit marea veste că unchiul Petrache a murit și i-a lăsat lui toată averea. Anastase Simu își ia licența în drept la Paris și doctoratul în științe politice și administrative la Bruxelles. Se întoarce în țară și se căsătorește cu aromânca Elena Dumba, fiica lui Iraclie N. Dumba, un bogat moșier din Teleorman. Bogăția lor contopită avea să fie baza investițiilor în artă.

Soții Simu n-au avut niciodată copii. Înainte să construiască templul grecesc de pe Magheru, familia Simu a călătorit în toată Europa în căutarea operelor de artă.

“Casa lor era foarte căutată, avea o doamnă care dădea tonul în chestiuni de gust și de toalete, prinsă așa de bine în portret cu zâmbetul ei către umăr, care e mai mai mult o lumină a obrazului”, Emanoil Bucuța.

12.532 de mii de lei pentru artă, 65 de lei pentru pâine

Dintr-un “Jurnal de cheltuieli” pentru perioada 1897-1907 ținut de soții Simu aflăm că în vara anului 1902 au ajuns la Viena, Wurzburg, Nurnberg, de unde au comandat piese de mobilier și obiecte de artă decorativă în valoare de 12.532 lei. În iarna anului 1903 au fost la Monte Carlo, Milano, Genova, Pisa, Florența, Veneția și Trieste și au cheltuit 6.230 de lei. În 1901 au plătit 300 de lei pentru lucrarea “Ciobănaș” de Grigorescu, iar pentru “Țiganca” lui Theodor Aman au achitat suma de 1400 de lei, în luna mai a anului 1902. Pâinea bugetată de Anastase a fost de 65 de lei, ca să ne facem o idee despre prioritățile soților Anastase și Elena Simu.

Dragă Geta, de ce nu ai venit în București? De aceea m-am decis să plec oriunde, căci văd că e totuna..”

În perioada interbelică au fost emise cinci cărți poștale cu imaginea Muzeului Simu. Bucureștenii trimiteau vederi cu mărețul templu grecesc, simbol al orașului, astăzi o astfel de relicvă se vinde pe okazii cu 30 de lei. Un domn care stătea pe Popa Nan, la numărul 46, ne-a lăsat aceste rânduri nemuritoare pentru Geta lui.

“Dragă Geta, te rog să nu iei în nume de rău tăcerea mea; nu ți-am mai scris până acum căci știam că nu ești acasă și eu nu voesc ca prietenia noastră așa de frumoasă și de curată să fie interpretată cine știe cum, dacă scrisoarea cade în alte mâini. Sunt bine. Nu mai stau acolo unde știi, m-am mutat. Mâine sau poimiine plec în Transilvania să organizez școli. De ce nu ai venit în București? Mi-a părut foarte rău și de aceea m-am decis să plec ori unde, căci văd că e tot una.. Așteaptă adresa mea, sau o vei lua de la prietenii din Ismail”.

“Muzeul Simu, aflat în marginea unuia din cele mai alergate bulevarde din București”

“Într-o stradă de amintiri din vechiul București, deschisă de casa cu linii neoclasice a lui Titu Maiorescu și încheiată înaintea plopilor Grădinii Icoana, și-a început de pe la 1910 viața lui, Muzeul Simu. Pentru mulți, el este numai așezământul cu lucrări de artă, firesc unui mare oraș și fără altceva care să-l deosebească de așezăminte la fel. Pus la un loc mai mult ferit, deși în marginea unuia din cele mai alergate bulevarde, drumețul care i-a suit treptele și se întoarce dintre înaltele lui coloane, într-o căutare de orizont nou, găsește ceea ce visa. Așezarea însăși e ca un îndemn de intrare în sine. Cum se abat corăbiile într-un golf de liniște, pătrund oamenii, rupându-se de șuvoiu, în tăcerea marilor zămisliri plastice. Pentru câțiva dintre noi, Muzeul Simu mai e ceva. El înseamnă voința care se întrupează într-un om: Anastase Simu”, Emanoil Bucuța despre Muzeul Simu în revista de cultură ”Boabe de grâu”.

Muzeul în formă de templu grecesc a fost construit după planurile arhitectului arhitectului C. Sciky, inspirat de Erechteion, capodoperă a arhitecturii clasice grecești. Avea opt săli pline cu comori, astăzi împrăștiate prin muzeele Bucureștiului sau dispărute. Cât despre Colecția de mobilier inegalabilă a făcut demult aripi.

Muzeul avea “marmure și bronzuri, străine sau române, de la “Capul” d-nei Storck până la “Primăvara” lui Rodin”

“Întâia sala, de formă abisidiala, cu două sânuri, e închinată sculpturii. Deoparte e arta veche și păgână și de alta mai nouă și creștină. E singura parte propriu zis istorică (..) Dacă se socotește sala sculpturii un vestibul interior, bronzul și piatra întâmpină încă din vestibulul de la intrare, toate sunt prezente și în vestibulul exterior dela ieșirea din curte. Marmure și bronzuri, străine sau române, dela Capul d-nei Storck până la Primăvara lui Rodin, un băiat din tinerețe, așa cum n-ar mai lucra astăzi. Brâncuși cu bustul său, odată de marmură, diafanizat și înalt, altădată din bronz, mai grav și mai rotunjit. Tigri si vulpi, măști și grupuri, torsuri și mâini, portrete și compoziții, academisme și îndrăsneli”. Emanoil Bucuța despre Muzeul Simu în revista de cultură ”Boabe de grâu”.

“E aici toată pictura română, dela ieșirea șovăitoare din icoanele bizantine, până la experiențele eroice de înnoire”

“Sala a doua este închinată picturii românești. Țiganca lui Aman, Portretul lui Niculae Krețulescu de Mirea, niște Grigorești din toate epocile, găinile argintii ale lui Andreescu și florile de măr în ulciorul de țară, Luchian în trandafiri brumați, Pătrașcu, Pallady, Iser, Teodorescu Sion, Steriade, Băncilă, Cuțescu Storck, Verona, Vermont, Grant… E aici toată pictura română, dela ieșirea șovăitoare din icoanele bizantine sau dela întâia înrâurire italiană, până la problemele de culoare și la experiențele eroice de înnoire, de astăzi”. Emanoil Bucuța despre Muzeul Simu în revista de cultură ”Boabe de grâu”. “Sala a treia, sala centrală înconjoară de pretutindeni cu pictură franceză din toate școlile secolului. Cărți de artă, monografii, albume, un adevărat inventar de frumusețe”.

“Muzeul a apărut ca o necesitate a timpului în care trăia Simu, având viziunea clară a rostului său: omul bogat în mijlocul unei societăți sărace”

“ Opera soților Simu reprezintă un templu al bunătății, aparținând tuturor, și este cel mai splendid omagiu ce se poate aduce omului. Printre atâția colecționari români care se bucură singuri de frumusețea comorilor de artă aflate în păstrarea lor, s-a ivit deodată unul care n-a mai înțeles să țină ascunse aceste frumuseți. El a apărut ca o necesitate a timpului în care trăia, având viziunea clară a rostului omului bogat în mijlocul unei societăți sărace, și a fost o podoabă a sentimentului de altruism, deosebindu-se cu totul de alții”, 1935, dintr-o Conferință la radio a pictorului Marius Bunescu, directorul Muzeului Fundației Anastase Simu.

Muzeul a fost închis în timpul celui de-al doilea război mondial, de teama bombardamentrelor, apoi redeschis de comuniști până în anii ’60. Tezaurul soților Simu a a fost împărțit între Muzeul Naţional de Artă al României şi Pinacoteca Bucureştului.

„Muzeul virtual Simu face parte dintr-o nouă etapă de recuperare a memoriei colective”

Demolarea Muzeului Simu a fost printre primele experienţe dezolante ale Bucureștiului în perioada comunistă. Se spune că au legat un utilaj greu de coloanele de la intrare ca să-l doboare. Se vede şi astăzi că au reuşit.

În cadrul proiectului “Reconstrucţia în mediu virtual a Muzeului Simu şi rememorarea altor victime ale demolărilor din perioada comunistă din Bucureşti” este realizat de Centrul Expoziţional Documentar al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti în parteneriat cu Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România şi finanţat din fondul Timbrul Arhitecturii “face parte dintr-o nouă etapă de recuperare a memoriei colective”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata