În declaraţiile sale, Aceasta este o „pedeapsă severă pentru actele separatiste ale forţelor +independentiste din Taiwan+ şi un avertisment sever împotriva ingerinţei şi provocării forţelor externe”, a declarat Li Xi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului teatrului de est al armatei chineze, citat de Xinhua.
Astfel, „Exerciţiile se desfăşoară în Strâmtoarea Taiwan, la nord, la sud şi la est de insula Taiwan, precum şi în zonele din jurul insulelor Kinmen, Matsu, Wuqiu şi Dongyin”, a transmis Xinhua, precizând că exerciţiile, programate pentru două zile, au început la orele la 07.45 (miercuri, 23.45 GMT), scrie Agerpres.
Concret, aceste manevre implică armata, marina, forţele aeriene şi unitatea de rachete, potrivit lui Li Xi.
Practic, obiectivul principal este de a „testa capacităţile reale de luptă comună ale forţelor comandamentului”, a mai indicat el, potrivit Xinhua, prin „patrule de pregătire a luptei mare-aer, preluarea controlului asupra întregului câmp de luptă şi lovituri de precizie asupra unor ţinte-cheie”.
În contextul politic, China a catalogat discursul de învestire al noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te drept o „afirmare a independenţei Taiwanului” şi l-a ameninţat cu „represalii”.
La rândul său, Taiwanul a calificat drept „provocări şi acţiuni iraţionale” manevrele militare chineze efectuate în jurul teritoriului său, pe care Beijingul le prezintă ca o „pedeapsă severă” pentru o serie de „acte separatiste”, la trei zile după învestirea preşedintelui taiwanez Lai Ching-te, relatează AFP.
Astfel, „Ministerul Apărării Naţionale a condamnat ferm aceste provocări şi acţiuni iraţionale care dăunează păcii şi stabilităţii regionale. Am desfăşurat forţe maritime, aeriene şi terestre ca răspuns (…) pentru a apăra libertatea, democraţia şi suveranitatea” Taiwanului, a declarat ministerul într-un comunicat.
Aceste manevre implică armata, marina, forţele aeriene şi unitatea de rachete, potrivit lui Li Xi.
Statul Taiwan este autonom din anul 1949, când naţionaliştii s-au refugiat pe insulă după înfrângerea lor de către forţele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.
În prezent, Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a o pune sub controlul său, reaminteşte AFP.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCe trebuie să faci după o mușcătură sau zgârietură de animal ca să reduci riscul de rabie
News24Prețurile carburanților pe 15 septembrie. Cu cât s-a scumpit benzina și unde e sub 10 lei pe litru
Dolce SportKarlo Muhar explică de ce a ales FCSB și spune că echipa trebuie să ia titlul
GetPonyButonul de recirculare a aerului răcește mai repede mașina, dar nu trebuie lăsat pornit prea mult
BravonetHayden Panettiere ar fi luat în ziua morții oxicodonă contaminată cu fentanil
LylaCum alegi balsamul profund potrivit pentru părul tău și cât de des îl folosești