CES a trimis o scrisoare primului ministru cu rezultatul şedinţei de luni, 17 mai

Consiliul Economic şi Social i-a trimis primului ministru Emil Boc, printr-o scrisoare, punctele de vedere ale părţilor membre în CES -sindicate, patronate, Guvern – referitoare la Scrisoarea de Intenţie aferentă Acordului Stand-By între România şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi la Memorandumul suplimentar de Înţelegere între Uniunea Europeană şi România, care au rezultat în urma şedinţei de plen ce a vut loc luni, 17 mai.

În scrisoarea transmise premierului se menţionează că partea guvernamentală a votat pentru avizarea favorabilă a Scrisorii de Intenţie, precum şi a Memorandumului suplimentar de Înţelegere, în timp ce partea sindicală a votat pentru aviz negativ, cu propunerea ca Executivul să redacteze o nouă formă a Scrisorii de Intenţie, elaborată în urma dialogului cu partenerii sociali, în care să fie cuprinse, de comun acord, amendamentele părţilor sindicală şi patronală.

Principalele argumente care au determinat avizul negativ au fost reducerea individuală a pensiilor cu 15 la sută, totodată, sindicaliştii susţinând că reducerea fiecărui salariu din sectorul bugetar cu 25 % este în contradicţie cu prevederile Codului Muncii şi reprezintă încălcarea unui principiu de drept, asupra căruia Curtea Constituţională a dat un aviz negativ.

De asemenea, ei au argumentat că scăderea consumului duce la reducerea bugetului ca atare, iar măsura de reducere cu 25 la sută este echivalentă cu un impozit regresiv.

Avizul negativ a vizat şi modificarea Codului Muncii, impozitarea tichetelor de masă, reducerea prestaţiilor sociale cu 15 %, ţinta de combatere a evaziunii fiscale de 0,4 la sută din PIB şi lipsa unor măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale pe piaţa forţei de muncă.

Cei 15 membri ai sindicatelor în CES au solicitat:

  • îngheţarea pensiilor şi introducerea impozitării diferenţiate a celor de peste 1.000 lei,
  • supendarea transferului de 0,5 la sută de la bugetul public de pensii Pilon I către Pilonul II de pensii,
  • reducerea cheltuielilor materiale în structura achiziţiilor publice, din punct de vedere al valorii şi al oportunităţi,
  • propunerea de reducere a cheltuielilor (materiale şi fond de salariu) realizată în urma unui acord dintre federaţiile sindicale din domeniu şi ministerul de resort,
  • eliminarea modificării Codului Muncii, care va duce la destructurarea relaţiilor industriale,
  • eliminarea impozitării tichetelor de masă,
  • aplicarea corectă a acordării ajutoarelor sociale, pentru a obţine un impact mai bun decât măsura de reducere a tuturor prestaţiilor sociale propuse de guvern;
  • stabilirea unei ţinte de evaziune fiscală de minim 2 la sută din PIB,
  • creşterea salariului minim la 705 lei, măsură care ar reprezenta un element concret de reducere a evaziunii fiscale;
  • reformarea inspecţiei muncii în maxim şase luni, din punct de vedere instituţional şi legislativ, întărirea actului de control şi prin aplicarea unor sancţiuni sporite şi
  • introducerea impozitului pe venit global de la 1 ianuarie 2011.

Cei 15 reprezentanţi ai patronatelor, membri în CES, au votat avizarea favorabilă a Scrisorii de Intenţie aferente Acordului Stand-By între România şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi a Memorandumului suplimentar de Înţelegere între Uniunea Europeană şi România, în condiţiile acceptării unor amendamente conform cărora aplicarea deciziei de reducere cu 25 la sută a salariilor bugetarilor este apanajul exclusiv al Guvernului, dar se propune o ‘elasticizare’ a modului de aplicare al acestei măsuri austere.

De asemenea, amendamentele să prevadă că măsura de reducere a pensiilor cu 15 la sută se aplică doar în cazul acelor persoane ale căror pensii depăşesc în cuantum absolut suma de 1.000 lei, măsurile negociate cu Fondul Monetar Internaţional să fie completate de către Guvernul României cu un pachet de politici economice, fiscale şi monetare şi imediate, măsuri care să ducă la o reducere semnificativă a deficitului bugetar până la finele anului 2010.

Aceste politici trebuie să conţină următoarele măsuri imediate:

  • restructurarea în maximum două luni a tuturor companiilor cu capital de stat,
  • menţinerea regimului fiscal actual în industria IT,
  • stoparea rapidă şi fermă a evaziunii fiscale, a muncii la negru şi a contrabandei cu ţigări, alcool şi alte produse de larg consum,
  • adoptarea, până la data de 1 iunie 2010 a Legii privind parteneriatele încheiate între sectoarele public şi privat în varianta avizată favorabil de Consiliul Economic şi Social, existentă la această oră în dezbatere parlamentară,
  • modificarea Legii nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în sensul transparentizării şi simplificării procesului, pentru a oferi şanse egale competitorilor în condiţii de concurenţă reală,
  • limitarea imediată cu 40 la sută a cheltuielilor materiale şi administrativ – gospodăreşti din instituţiile publice,
  • limitarea cu 40 la sută a deplasărilor demnitarilor şi aleşilor locali în ţară şi străinătate.

Patronatele mai cer ca:

  • pentru exteriorul ţării să fie păstrate doar acele deplasări care decurg din obligaţiile României faţă de statele membre ale UE sau NATO, din obligaţiile faţă de statele importante sau faţă de organizaţiile internaţionale în cadrul cărora România este membră,
  • elaborarea de programe şi măsuri imediate şi coerente de susţinere a fermierilor şi producătorilor agricoli,
  • aplicarea măsurilor de austeritate să aibă un caracter temporar bine delimitat, pentru evitarea unor posibile ‘derapaje’ legislative sau administrative,
  • respectarea de către Guvern şi Parlament a principiului ‘dialogului social participativ tripartit’, astfel încât toate actele normative propuse şi adoptate ulterior să aibă avizul Consiliului Economic şi Social,
  • asumarea de către Guvern a unei transparenţe totale în ceea ce priveşte modalitatea cheltuirii sumelor împrumutate anterior de la Fondul Monetar Internaţional şi aplicarea acestor măsuri trebuie monitorizată cu exactitate, în întâlniri periodice cu partenerii sociali.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata