Conducerea Camerei discută reducerile de cheltuieli

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a întrunit miercuri, 19 mai, pentru a discuta reducerile de cheltuieli, la acest for legislativ secretarul general Gheorghe Barbu propunând reducerea cu 20% a cheltuielilor pentru bunuri şi servicii şi cu 40% a activelor nefinanciare.

În Memorandumul intern înaintat de secretarul general se propune ca „raţionalizarea cheltuielilor din buget” prin rectificarea bugetară să fie diminuat bugetul astfel: la bunuri şi servicii cu o reducere de 9.130.000 lei, la alte transferuri cu o reducere de 100.000 de lei, iar la active nefinanciare cu o reducere de 8 milioane de lei.

De asemenea, Gheorghe Barbu menţionează că la cheltuielile de personal se vor implementa măsurile de reducere a cheltuielilor care vor fi stabilite de Guvern, iar la bunuri şi servicii propune diminuarea cu 20.000 de lei a sumelor alocate Institutului Român pentru Drepturilor Omului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata