Cum va fi monitorizat adaosul comercial din magazine. Ministerul Agriculturii va implementa măsuri stricte pentru monitorizarea adaosurilor comerciale aplicate produselor procesate în România și celor importate, urmărind evitarea practicilor comerciale neloiale. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat joi, în cadrul târgului Indagra, că inițiativa vizează asigurarea unui tratament echitabil pentru produsele românești, astfel încât acestea să fie prezente în mod constant și corect la rafturile marilor retaileri.
Cum va fi monitorizat adaosul comercial din magazine
Până la 31 decembrie 2024, va fi constituit un comitet de lucru dedicat, care va include reprezentanți din retail, procesare și Consiliul Concurenței, sub coordonarea Ministerului Agriculturii. „Am avut o discuție cu retailerii, procesatorii, cu toată industria. Am hotărât, împreună, ca până pe data de 31 decembrie să constituim un comitet de lucru din care vor face parte: trei reprezentanți din zona de retail, trei reprezentanți din zona de procesare, un reprezentant al Consiliului Concurenței, bineînțeles sub coordonarea Ministerului Agriculturii,” a declarat Florin Barbu.
Acest comitet va avea întâlniri săptămânale pentru a analiza adaosurile comerciale aplicate produselor românești și celor din import și pentru a stabili transparența prețurilor din lanțul de aprovizionare. Scopul acestei monitorizări este să asigure că produsele românești nu sunt dezavantajate față de cele din import în ceea ce privește adaosul comercial și poziționarea la raft.
Sprijin pentru produsele românești pe rafturile marilor magazine
Unul dintre principalele obiective ale comitetului este garantarea vizibilității produselor agroalimentare românești în magazine. Ministrul Barbu a subliniat importanța ca aceste produse să aibă un loc permanent pe rafturile retailerilor, fără a fi delistate în mod nejustificat. „Atunci când retailerii fac parte din acest comitet, ei trebuie să rezolve și să pună la raft produsele românești. Nu vreau să mai văd producători români delistați de către retaileri,” a declarat Barbu.
Ministerul își propune să elimine orice practici care favorizează produsele de import prin adaosuri comerciale mai mici, asigurând astfel o concurență echitabilă. De asemenea, comitetul va verifica adaosurile comerciale aplicate de retaileri și de procesatori și va analiza eventualele sesizări venite din partea producătorilor români, încercând să soluționeze astfel de probleme rapid și eficient.
Monitorizare săptămânală a prețurilor pentru o piață corectă
Comitetul va colabora îndeaproape cu Consiliul Concurenței, care va furniza date relevante pentru analiza prețurilor practicate pe piață. Ministrul a explicat că fiecare săptămână va aduce o nouă întrunire, în cadrul căreia se va monitoriza foarte clar adaosul comercial aplicat atât produselor procesate local, cât și celor importate. „Vom monitoriza foarte clar și de la procesatori cu cât pleacă alimentele din unitățile de procesare și ce prețuri au la raft”, a explicat Florin Barbu.
Prin aceste măsuri, Ministerul Agriculturii dorește să creeze un mediu economic echilibrat și să sprijine dezvoltarea producătorilor locali, oferindu-le acces echitabil la piață.