Două schimbări majore în Sănătate de la 1 septembrie. De la 1 septembrie 2025, intră în vigoare două măsuri importante care schimbă atât statutul de asigurat al unor categorii de persoane, cât și drepturile pacienților în relația cu spitalele publice. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a explicat detaliat cine rămâne scutit de contribuția la sănătate și cine va trebui să achite CASS, iar Ministerul Sănătății a introdus un mecanism prin care bolnavii pot semnala redirecționarea abuzivă către cabinete private.
Cine plătește contribuția la sănătate după 1 septembrie
Potrivit CNAS, copiii sub 18 ani, pensionarii cu venituri până la 3.000 de lei, persoanele cu handicap și pacienții oncologici vor continua să fie exceptați de la plata contribuției la fondul de sănătate. În schimb, alte categorii vor fi obligate să achite CASS, prin reținerea automată a 10% din veniturile realizate.
Astfel, de la 1 septembrie, pensionarii care încasează peste 3.000 lei (1.960.804 persoane) vor plăti pentru partea ce depășește acest prag. În aceeași situație se află beneficiarii unor legi speciale – veterani, revoluționari și alte categorii (141.376 persoane), persoanele care primesc indemnizație de șomaj (44.090 persoane), cei care beneficiază de venit minim de incluziune (323.542 persoane) și persoanele aflate în concediu de creștere sau acomodare copil (127.054 persoane).
În cazul persoanelor coasigurate (650.431 persoane), calitatea de asigurat se menține doar dacă titularul depune declarația unică la ANAF și achită 25% din contribuția calculată la 6 salarii minime brute (607,5 lei), restul urmând să fie plătit până în mai 2026 (1.822,5 lei). Alternativ, coasigurații pot face acest demers individual.
Personalul monahal (2.504 persoane) beneficiază de aceleași reguli: menținerea calității de asigurat este posibilă prin depunerea declarației unice și plata în două tranșe, cu termen final în mai 2026.
Cine rămâne asigurat fără contribuție
Există și categorii care își păstrează statutul de asigurat, chiar dacă nu realizează venituri. Este vorba despre bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, alții decât pacienții oncologici (58.200 persoane), care vor continua să beneficieze de servicii medicale și conexe, tratamente, dispozitive, consultații și spitalizări gratuite până la vindecarea afecțiunii.
CNAS a subliniat că aceste excepții au rolul de a proteja persoanele vulnerabile și de a asigura accesul neîntrerupt la tratamente esențiale, indiferent de situația financiară.
Mecanism pentru raportarea redirecționărilor abuzive către privat
A doua schimbare importantă privește drepturile pacienților în spitalele publice. Începând cu 1 septembrie, aceștia pot semnala online cazurile în care au fost direcționați forțat către cabinete private. Sesizările vor include numele spitalului, medicul implicat, cabinetul privat și costurile impuse.
„Această practică este inacceptabilă şi nedemnă. Sistemul medical funcţionează mai bine printr-o colaborare deschisă între pacienţi şi medici. În România, un adevăr simplu trebuie cunoscut de toată lumea: spitalul public are obligaţia de a trata pacienţii. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că nu mai sunt locuri, s-a terminat plafonul, CT/RMN este stricat, laboratorul nu funcţionează sau că nu există condiţii – şi sunt trimişi către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a adăugat că activitatea medicală privată trebuie să se desfășoare după programul spitalului public, nu în locul acestuia: „Nu vreau să se înţeleagă greşit, nu generalizez! În spitalele de stat există oameni minunaţi, care ţin acest sistem pe umeri şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta. Însă există şi excepţii, iar acestea nu ne fac bine! Pacientul are dreptul să aleagă liber unde doreşte să se trateze – public sau privat. Este însă inacceptabil ca el să fie redirecţionat intenţionat de personalul din spitalele publice, sub pretexte false”.
Formularul online de sesizare va fi analizat prin controale comune ale Ministerului Sănătății și CNAS. Măsura vine după ce, în iulie, ministerul a introdus un mecanism similar pentru raportarea calității hranei oferite pacienților din spitalele publice.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Două case, o anexă și două mașini, distruse de un incendiu în Ragla
Dolce SportRomânia caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPonyUn pahar de vin cere un interval orientativ de 3,5 ore înainte de condus. Berea și tăria au alte repere
BravonetDupă 40 de ani de carieră, Monica Anghel spune că nu aleargă numai după bani
LylaApa de orez poate netezi temporar părul, dar nu îi grăbește creșterea. Cum o folosești fără să-l încarci
Revista IoanaDouă kiwi verzi apar în studiile despre tranzitul intestinal. Ce a analizat EFSA timp de 15 ani