O fabrică de cablaje auto din Târgu Jiu, parte a grupului japonez Sumitomo Electric Bordnetze, a anunțat că 415 dintre cei 430 de salariați vor fi concediați începând cu luna septembrie. Practic, unitatea industrială își încetează aproape complet activitatea, o lovitură puternică pentru comunitatea locală.
Potrivit notificării trimise Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, doar 15 angajați vor fi păstrați. „Este prima notificare oficială primită. Cei disponibilizați vor primi compensații conform contractului colectiv de muncă, în funcție de vechime, de la 3 până la 10 salarii de bază”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.
Compensații financiare pentru angajați, în funcție de vechime
Conducerea fabricii a anunțat că toți cei concediați vor beneficia de pachete compensatorii, calculate în funcție de anii lucrați în companie:
-
3 salarii de bază pentru vechime sub 5 ani;
-
4 salarii de bază pentru vechime între 5 și 10 ani;
-
7 salarii de bază pentru vechime între 10 și 15 ani;
-
8 salarii de bază pentru vechime între 15 și 20 de ani;
-
10 salarii de bază pentru vechime de peste 20 de ani.
„În termen de zece zile calendaristice de la momentul notificării, sindicatul și reprezentanții salariaților pot veni cu propuneri. Pe lângă drepturile salariale, ei mai beneficiază și de o compensație, în funcție de vechimea totală în muncă”, a precizat Romeo Chiriac.
Industria auto, în criză: peste 1.000 de locuri de muncă, în pericol în Gorj
Problemele cu care se confruntă fabrica din Târgu Jiu nu sunt singulare. La nivelul județului Gorj, numărul locurilor de muncă afectate de concedieri colective ar putea depăși 1.000 în următoarele luni.
În primăvară, aceeași unitate a disponibilizat 140 de salariați din cauza scăderii comenzilor și a crizei globale de resurse – în special lipsa semiconductorilor și creșterea prețurilor la materiile prime, precum plasticul și oțelul. Sumitomo Electric Bordnetze, parte a Sumitomo Electric Industries, are fabrici și la Caransebeș și Drobeta Turnu Severin, unde au fost operate reduceri similare de personal.
În perioada mai-iunie 2025, 139 de angajați au fost deja concediați, iar noul val de disponibilizări va afecta grav comunitatea locală din Târgu Jiu. Reprezentanții angajaților și sindicatele încearcă să găsească soluții, însă perspectivele rămân sumbre.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum recunoști ploșnițele de pat și ce faci imediat ca să nu se răspândească în casă
News24Guvernul francez ar fi analizat oprirea accesului la platformele sociale sau la internet mobil înaintea manifestațiilor
Dolce SportHarry Kane ia Balonul de Aur după cel mai strâns vot din istorie, în fața lui Mbappe
GetPonyPe Podul Giurgiu-Ruse se va circula alternativ, zi și noapte, din 28 octombrie până pe 4 decembrie
BravonetEric Bauza, actorul din spatele vocilor lui Bugs Bunny și Daffy Duck, s-a stins la 46 de ani
LylaCătălin Copăescu cere îngrijire de durată pentru obezitate, cu medicamente și chirurgie după nevoile pacientului