Un val impresionant de pelerini și vizitatori s-a adunat luni la Catedrala Națională din București, unde pentru prima dată interiorul și altarul au fost deschise publicului larg pentru întreaga săptămână. De la primele ore ale dimineții, oamenii au format cozi de sute de metri, așteptând în liniște să pătrundă în lăcașul de cult.
În jurul orei 16:00, jandarmii estimau un timp de așteptare de cel puțin cinci ore. Coada se întindea de-a lungul zidului care înconjoară catedrala, iar participanții, veniți atât din credință, cât și din curiozitate, priveau spre turlele aurii și își făceau semnul crucii în timp ce înaintau lent.
Accesul include și trecerea prin altar, zonă de obicei restricționată publicului
În interior, fluxul este atent controlat, iar în exterior, șirul de oameni rămâne constant, indiferent de oră. Spre seară, luminile catedralei s-au aprins, iar turlele au început să strălucească peste mulțime, în timp ce oamenii continuau să aștepte în tăcere, unii rugându-se, alții surprinzând momentul cu telefonul.
Potrivit Patriarhiei Române, aproximativ 30.000 de persoane au vizitat luni Catedrala Națională pentru a trece prin altarul deschis publicului.
Hartă interactivă pentru coada de la Catedrala Națională. Cât se așteaptă la rând
După sfințirea picturii, oficiată duminică de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel, Catedrala Națională este deschisă publicului zi și noapte până pe 31 octombrie inclusiv, pentru ca toți cei care doresc să aibă acces la întregul spațiu interior. Arhiepiscopia Bucureștilor a pus la dispoziție și o hartă interactivă actualizată în timp real, prin care poate fi urmărit locul în care ajunge coada de vizitatori.
Duminică, la slujba de sfințire, au participat aproximativ 25.000 de persoane. În interior au fost prezenți 2.500 de invitați oficiali, iar în curtea catedralei s-au aflat 8.000 de pelerini veniți organizat din toate eparhiile țării.
Harta interactivă poate fi accesată AICI.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Avioane spaniole F-18 au decolat după detectarea unor ținte aeriene lângă România. Populația a primit avertizări
Dolce SportDinamo a câștigat cu 2-0 la Sepsi și a oprit seria de 12 meciuri fără victorie în duelurile directe
GetPonyA0 Nord ar putea avea ieșiri în DN1A și DN7 până la sfârșitul lui 2026, înaintea conexiunii cu A1
BravonetMegan Fox și-a lansat pagina pe platforma pe care o deține. Site-ul a căzut în câteva ore
LylaAaliyah nu știa bolile familiei biologice când a descoperit un nodul la sân
Revista IoanaCum îți amenajezi garsoniera mică folosind mobilier extensibil și un buget separat pentru fiecare lucrare
