Înmatriculările de vehicule noi au crescut cu aproape 29% în octombrie, până la 10.113 unităţi

Înmatriculările de autovehicule noi au ajuns, în octombrie, la 10.113 unități, în creștere cu aproape 29%, comparativ cu aceeași lună din anul anterior, cel mai mare număr de înregistrări fiind consemnat în cazul autoturismelor, respectiv aproximativ 7.300 de unități, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.

Conform sursei citate, în octombrie, din totalul de vehicule nou înmatriculate, autoturismele au înregistrat o majorare de 31,28%, față de aceeași perioadă din 2013 (7.344 unități vs 5.594 unități).

În ansamblu, la nivelul celei de-a zecea luni din acest an au fost înmatriculate 10.113 de autovehicule noi, ceea ce reprezintă o creștere de 28,96% față de aceeași lună din anul precedent.

La toate categoriile de autovehicule nou înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în octombrie 2014, în comparație cu octombrie 2013, după cum urmează: autobuze și microbuze (206 unități, +52,59%), semiremorci (236 unități, +38,01%), autovehicule cu destinație specială (44 unități, +37,50%), autovehicule de transport mărfuri (1.547 unități, +24,56%), mopede, motociclete (75 unități, +11,94%), tractoare (31 unități, +10,71%) și remorci (630 unități, +9,95%).

În ceea ce privește mărcile preferate de către români, Dacia continuă să fie lider, cu 2.382 de exemplare noi înmatriculate în octombrie, dar în scădere de 34,65% comparativ cu octombrie 2013. Pe locurile următoare s-au clasat Skoda (702 exemplare, +1,45%), Ford (700 unități, +122,22%) și Volkswagen (687 unități, +26,99%).

Cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor de mașini noi a fost consemnată în cazul mărcilor Chevrolet, Jaguar și Lexus (câte 4 exemplare), Subaru (3 unități), Alfa Romeo, Bentley și SsangYong (câte două unități), alături de Ferrari și Maserati, cu câte o unitate nou înmatriculată.

La nivelul primelor zece luni din 2014, numărul autoturismelor nou înmatriculate în România a ajuns la 58.908 unități, mai mult cu 26,93% față de același interval din anul anterior, când se înregistraseră 46.667 unități.

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârșitul anului 2013, parcul auto național din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unități, în creștere cu 4,73% față de aceeași perioadă din anul precedent. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto național erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unități aveau un grad de uzură cuprins între 11 și 15 ani. Aproape 1,14 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata