În contextul economic actual din Germania, preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a declarat că situația din prezent a economiei germane este temporară. Directorul consideră că țara are șanse de redresare, deși există anumiți indicatori care anticipează o performanță lentă, potrivit DPA.
În plus, acesta ne îndeamnă să avem încredere. Șeful Băncii Centrale a Germaniei consideră că
„Germania nu este bolnavul Europei. Cred că este un diagnostic greşit, trebuie să avem mai multă încredere”. Aceste declarații au fost provocate de contextul datelor economice dezamăgitoare. Potrivit acestora, economiștii nu oferă șanse de redresare rapide Germaniei.
Momentan, institutul pentru economie Mondială (IfW) a revizuit în sens negativ previziunile privind evoluția economiei germane în anii 2023 și 2024. Această revizuire în sens descendent a fost provocată de rezultatul activităților industriale slabe, crizei din construcții și reducerii cheltuielilor de consum.
PIB-ul Germaniei, declin de 0,5% în 2023
În viitorul apropiat, analiștii anunță că se preconizează că PIB-ul Germaniei va înregistra un declin de 0,5 procente. Prognoza s-a înrăutățit din vară, când era estimată o scădere de numai 0,3%. Deși Institutul pentru economie Mondială anticipează o creștere economică a Germaniei în 2024, aceasta va fi una modestă. Potrivit experților, PIB-ul Germaniei va înregistra o creștere de 1,3% anul viitor, deși era așteptată o creștere de 1,5%.
În prezent, Germania a ieșit din recesiunea provocată de războiul din Ucraina, dar Produsul Intern Brut al țării a înregistrat o creștere zero în trimestrul al doilea. Analiștii consideră că este posibil să stagneze și în trimestrul al treilea. Proiecțiile pentru ultimele trei luni din acest an indică o creștere de doar 0,1%, ceea ce a dus la reluarea expresiei „bolnavul Europei” asociată Germaniei după reunificarea din 1990.
În acest sens, preşedintele IfW, Moritz Schularick afirmă că Germania simte acum că vechiul model de afaceri industrial nu mai funcţionează. În viziunea lui, majorarea dobânzilor are un impact puternic asupra economiei.
Cu toate acestea, Bundesbank anunță perspective pozitive. Directorul băncii a subliniat importanța sprijinirii digitalizării, gestionării tranziției energetice și creșterii rezilienței comerțului internațional.
Aşadar, „Comparativ cu alte state, per asamblu, Germania este într-o situaţie bună şi nu doar în ceea ce priveşte şomajul scăzut şi sustenabilitatea datoriei. Nu trebuie să permitem să fie vorbit de rău conceptul ‘Made in Germany’. Modelul economic german nu este perimat, dar are nevoie de modernizare”, a declarat Nagel.
Sursa: www.capital.ro