Judeţul Constanţa: scurt istoric

În arealul județului Constanța, primele urme ale activității umane au fost descoperite în peștera de lângă satul Gura Dobrogei (comuna Cogealac), urmate de vestigiile de la Cernavodă, aparținând Culturii Hamangia (mileniile IV-II î. Hr.), între care se remarcă celebrele figurine feminine ”Gânditorul și femeia lui”, specifice acestei culturii.

Căutând locuri prielnice pentru comerț și agricultură, navigatorii greci sfârșesc prin a se așeza pe coastele Mării Negre (Pontus Euxinos). Astfel, apar orașele Histria (întemeiat de ionieni în 657 î. Hr.), Tomis (secolul al VI-lea î. Hr.) și Callatis (întemeiat în secolul al VI-lea î. Hr. de dorienii din Heracleea Pontică), la care se adaugă mai târziu Axiopolis (lângă Cernavodă) și altele.

Mărfurile grecești pătrund din Dobrogea mai departe, pe o arie largă a teritoriului dacic. Amfore mari de Thassos, Rhodos sau Cnidos au fost descoperite în lunca Dunării, în munții Făgărașului, în Moldova, pe Siret și lângă Iași.

Primele știri despre sudul Dobrogei aparțin marelui istoric Herodot despre geții care, în Dobrogea, au înfruntat, în anul 514 î.Hr., uriașa armată a regelui persan Darius. Herodot consemnează că ”geții care se cred nemuritori…sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci”.

În veacurile următoare, geții și grecii au avut de înfruntat alte primejdii comune, prin apariția unor neamuri ostile (sciți, celți, bastarni etc.).

Epoca elenistică (secolele IV-I î.Hr.) consemnează progrese considerabile ale societății locale, în toate domeniile. În anul 300 î.Hr., regele geto-dac Dromihetes își apără țara de armatele lui Lisimach, învingându-le și luând prizonier pe fiul acestuia, Agatocles. În secolele III-I î.Hr. se remarcă alte căpetenii locale — Zalmodegikos, Rhemaxos — cărora Histria le plătește tribut, însă cel mai important este Burebista, întemeietorul primului stat dac centralizat și independent din anul 70 î. Hr.

Anul 29/28 î. Hr. înseamnă supunerea Dobrogei de către romani, pentru mai bine de șapte secole consecutiv. În anul 47, Ripa Traciae este anexată provinciei Moesia, ca în anul 86 d. Hr., în cadrul reformelor lui Domițian, să devină provincia Moesia Inferior, iar la sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., sub Dioclețian, izvoarele să o menționeze cu numele de Scythia Minor.

Cohortelor romane cuceritoare le urmează coloniști din întreaga lume romană: Pannonia, Moesia, Dalmatia, Noricum, Raetia ș.a., care împânzesc provincia. Aduc cu ei limba, obiceiurile și credințele din cuprinsul imperiului. Romanizarea se reflectă în așezări rurale și urbane; cultura este omniprezentă, purtând puternica amprentă materială și spirituală a Romei. Se configurează o civilizație cu trăsături proprii, cu înfloritoare orașe-cetăți și sate.

Renunțarea la Dacia după 271 nu a însemnat și renunțarea, din partea Romei, la controlul ținuturilor nord-dunărene. Câtă vreme armatele imperiale vegheau limesul Dunării, Roma și apoi Constantinopolul nu au îngăduit migratorilor să-și așeze centrul puterii lor în spațiul carpato-danubian.

Până la prăbușirea frontierei dunărene în 602 d.Hr., sub presiunea triburilor slave, aceste regiuni rămân în sfera politico-militară, economică și culturală romană și apoi bizantină. Frontiera de la Dunăre dobândește o și mai mare importanță după proclamarea Constantinopolului, în 330 d. Hr., de către Constantin cel Mare, drept noua capitală a Imperiului Roman de Răsărit. Un factor esențial, care a întărit romanitatea nord-dunăreană, a fost creștinismul. În a doua jumătate a secolului I d.Hr., în Dobrogea (Scythia Minor), vine, potrivit tradiției, Sfântul Apostol Andrei, împreună cu ucenici ai săi, aducând și răspândind aici învățătura Evangheliei Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Așa cum, înainte de a ajunge pe țărmul dobrogean al Mării Negre, Sfântul Apostol Andrei a întemeiat, în drumul său misionar, episcopii (Bizanț și Odessos), tot astfel și în orașul Tomis, cel mai important centru politic militar, economic, comercial și cultural al lumii romane din zona întregului țărm vestic al Mării Negre, va fi rânduit un episcop, precum și în alte orașe pontice din Dobrogea (Histria, Callatis), ca și în orașe din interiorul provinciei. În anul 313, creștinismul devine religie recunoscută în tot Imperiul Roman prin Edictul de la Milano al împăratului Constantin cel Mare.

Nevoită permanent să se apere, autoritatea bizantină înmulțește unitățile militare, construiește sau menține fortificații puternice ca acelea de la Păcuiu lui Soare, Capidava, Hârșova și produce adevărate revirimente în străvechile colonii Tomis și Callatis.

Urmele civilizațiilor greco-romane și bizantine sunt evidente și pe întreg spațiul constănțean, dar la fel de evidente și de numeroase sunt și mărturiile privind existența populației autohtone, care a supraviețuit tuturor vicisitudinilor istoriei și a continuat să existe neîntrerupt pe meleagurile sale — descoperirile arheologice de la Ostrov (secolele VIII-IX), Castelu și Satu Nou (secolele IX-X), Pantelimonu de Sus (secolul al X-lea), Capidava (secolele X-XI) etc. Remarcabilă este descoperirea unui urcior nesmălțuit la Capidava (secolul al X)-lea pe care se păstrează, încrustat, numele Petre — ce constituie o prim mențiune scrisă despre românii dintre Dunăre și Marea Neagră.

Formațiunile politice din secolul al XI-lea, având conducători pe Tatul, Satza și Sestlav și-au continuat aspirațiile spre independență, fiind însă întrerupte de marea invazie a mongolilor, care și-au instituit dominația politică asupra principalelor centre economice ponto-danubiene.

Odată cu slăbirea dominației mongole, către mijlocul secolului al XIV-lea, micile formațiuni politice existente încearcă o unificare a lor, constituindu-se într-un organism statal dependent de Bizanț, cunoscut sub numele ”țara Cavarnei”. Având conducător pe Balica și apoi pe fiul acestuia, Dobrotici, acesta intervine în evenimentele din Bizanț, favorizând acordarea titlului de strateg lui Dobrotici și apoi cel de ”despot”, în 1357. Dobrotici este acela care și-a întins stăpânirea asupra întregului teritoriu dintre Dunăre și Mare. Acestui Dobrotici trebuie să-i fi urmat fiul său, Ivanco, omorât de turci în luptele ce aveau să marcheze de acum încolo viața Dobrogei (numită așa după numele lui Dobrotici). În acest context, Dobrogea va fi pierdută pentru acești conducători locali și ”recuperată”, nu pentru mult timp de Mircea cel Bătrân (1386-1418), împreună cu Dristra. În două documente latine (1390 și 1391), Mircea cel Bătrân se intitulează ”terrarum Dobrodicii despotus”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata