Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, proaspăt reales în fruntea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), nu a renunţat la dorinţa de a ajunge premier al României, însă deocamdată se gândeşte la un al patrulea mandat de edil al Sibiului, în 2012. El afirmă, într-un interviu , că are o relaţie bună cu PNL-ul lui Crin Antonescu, acceptabilă cu PSD-ul lui Victor Ponta şi că, acum, are o relaţie bună cu preşedintele Traian Băsescu. Despre relaţia sa cu PDL, edilul Sibiului afirmă că pe viitor se va redefini.
– Domnule Iohannis, anul acesta sunt zece ani de când sunteţi primar al Sibiului. În 2008, aţi fost susţinut şi de PNL pentru această funcţie. Aţi discutat cu preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, în timpul vizitelor lui din acest an la Sibiu, ca PNL-ul să vă sprijine din nou candidatura în 2012?
– Nu am discutat cu dl Antonescu aşa ceva şi nici nu cred că ar fi bine. Noi am avut o experienţă în 2008, unde organizaţia PNL-ului m-a susţinut pentru primar. Pentru consilieri, au avut o listă proprie, care pentru PNL a fost mai degrabă o decepţie, având în vedere rezultatul obţinut acolo.
Am avut discuţii cu diverşi politicieni locali, părerea mea este că un partid trebuie să aibă un candidat şi pentru a se profila şi pentru a comunica cu electoratul. Sigur, în cazuri excepţionale se pot încerca alte soluţii, dar luând experienţa din 2008, nu aş recomanda.
– Unul din candidaţii la şefia PNL Sibiu a spus că ar vrea să deveniţi şi membru PNL şi să candidaţi la primăria Sibiului în 2012 din partea FDGR şi a PNL. Conform statutului, ca membru FDGR, aţi putea fi şi membru PNL?
– Un membru FDGR poate să fie la un moment dat şi membru al unui partid politic. Dacă, însă, doreşte ca în acel partid să aibă funcţii de conducere, are nevoie de acceptul FDGR. În viziunea mea, preşedintele FDGR nu trebuie să fie membru la vreun partid politic şi, atâta vreme cât voi fi eu acest preşedinte, nu voi fi membru al vreunui partid politic.
– Sunteţi primar de zece ani şi de câţiva ani nu mai ţineţi audienţele cu cetăţenii. De ce?
– O să reiau audienţele pentru cetăţeni în mandatul acesta.
-Criticii dvs. au spus că aţi favorizat ca primar investitorii germani. De aceea aceştia au preferat Sibiul?
-Acum bănuiesc că întrebarea este dacă am favorizat un investitor german în faţa unui investitor român… Nu i-am avantajat. Însă investitorii germani preferă Sibiul din mai multe motive, fiindcă economia sibiană este foarte serioasă, datorită faptului că sunt multe firme străine, nu numai nemţeşti în Sibiu.
Factorul – limba germană vorbită este important şi în Sibiu sunt mulţi vorbitori de limba germană. Dar sunt şi factori de tipul Aeroportului existent care îi fac să vină. Nu cred că este de neglijat faptul că avem un consulat general al Germaniei, care s-a dovedit a fi un partener de discuţie foarte serios în special pentru investitorii germani, dar şi Clubul Economic German este un punct forte.
Toată lumea ştie că nu avem la Sibiu numai investitori germani, avem investitori italieni, belgieni, francezi, austrieci, cei care au venit au apreciat viaţa economică sibiană. De subliniat este faptul că avem foarte mulţi oameni de afaceri români, autohtoni, sibieni sau de lângă Sibiu, care o duc foarte bine tot datorită aceloraşi avantaje ale mediului de afaceri sibian.
– La nivel naţional, a revenit discuţia legată de viitoarea Capitală Culturală Europeană (CCE) românească. Opozanţii dvs. au declarat că a rolul dvs. nu a fost aşa de mare, ci a fost esenţial sprijinul financiar acordat de Guvernul român. Puteţi să enumeraţi trei argumente ca să vă apăraţi?
– Până la urmă nici nu contează dacă eu am fost foarte important sau guvernul care nu a fost PDL sau alţi factori. Cred că se uită un lucru important. Capitala Culturală Europeană Sibiu 2007 a fost posibilă datorită: unu, sprijinului venit din Luxemburg, fără de care nici nu am fi intrat în discuţie, doi, datorită faptului că toţi cei care au avut treabă cu CCE au colaborat, lucru care foarte rar se întâmplă.
Au fost actori politici din diferite partide: am avut un guvern liberal, un prefect de la PD, un primar de la FDGR, preşedintele Consiliului Judeţean FDGR, preşedintele ţării, chiar dacă a provenit din PD, s-a dovedit a fi un partener foarte bun pentru Capitala Culturală Europeană Sibiu.
În definitiv, colaborarea dintre toţi cei implicaţi a făcut din CCE Sibiu 2007 un succes. Şi nu aş vrea ca acum, după ce toată lumea a acceptat, vrând, nevrând, că a fost un succes, să rupem succesul pe bucăţele, care a fost mai grozav. Toată lumea a făcut bine că a colaborat, din acest motiv am şi reuşit.
-După succesul din 2007 cu CCE, aţi promis în campania din 2008 următorul obiectiv major al Sibiului: intrarea în patrimoniul mondial UNESCO. Vă simţiţi acum descurajat?
– Da, fiindcă în mod curios nu mai depinde deloc de mine. De la Ministerul Culturii, încă de dinainte de noul guvern de acum, ni s-a semnalat clar că acum noi ne-am terminat treaba cu UNESCO, aici, la Sibiu, şi este treaba ministerului şi a ONMI-ului să ducă documentaţia mai departe.
Ministerul, în noua configuraţie, nu caută nici un fel de contacte cu Sibiul, probabil va trebui să încerc eu, totuşi, din partea mea. Însă nimeni din cei care au fost implicaţi în demersurile pentru UNESCO nu mi-a putut confirma că se face ceva pe dosarul Sibiului.
Şi atunci recunosc că în acest domeniu mă simt puţin descurajat. Este clar că de la început nu a depins doar de mine, dar noi am elaborat documentaţia pentru UNESCO, pentru că Ministerul Culturii nu a făcut-o. Noi am pus întreaga documentaţie la dispoziţia ministerului, lucrurile nu au mers nici bine, nici rău. Datorită modificărilor din interiorul UNESCO, nu s-a dorit neapărat definirea de noi situri medievale în Europa, ci altceva. Dar, indiferent cum s-ar privi, dosarul odată luat din mâinile noastre şi ajuns la Ministerul Culturii încet dar sigur s-a împotmolit.
-Legat de relaţia FDGR cu alte partide. Nu aveţi nici un protocol politic cu nimeni. Cu care dintre partide colaboraţi pentru susţinerea proiectelor comunităţii?
-Am colaborat şi vreau să colaborez în continuare cu oricine doreşte să se implice în rezolvarea problemelor Sibiului. Nu avem, ca şi Forum German, preferinţe politice. Orice partid care poate să vină cu un sprijin şi cu oameni care se implică pentru Sibiu, este binevenit. Nu cred că vrem să devenim aici exclusivişti.
-Relaţia dvs cu PNL-ul este în continuare bună şi la nivel local şi naţional?
– Da. Este bună.
-Dar relaţia dvs. cu PSD-ul cum mai e?
– Este acceptabilă. Nu s-a schimbat nimic de când preşedinte nu mai este Mircea Geoană.
– În Consiliul Local, democrat-liberalii sunt singurii care vă fac opoziţie. Deputaţii de Sibiu, care sunt şi vicepreşedinţi PDL la nivel naţional, vă critică…
– Cred că este o atitudine conjuncturală care, probabil, pe termen lung, se va redefini.
– Cu preşedintele Traian Băsescu aţi mai vorbit?
– Da. Am mai vorbit.
– Aţi discutat chestiuni legate de administraţie?
-Am discutat chestiuni legate de proiecte comune.
– Politic vorbind?
– Şi politic vorbind.
– Să ne aşteptăm la o surpriză?
– Depinde cum definim surprizele. Nu se întâmplă nimic senzaţional. Am avut o discuţie telefonică acum câteva săptămâni.
-Domnule primar, aţi renunţat de tot să mai ajungeţi premier al României?
– Eu nu am renunţat. Rezultatul alegerilor a fost de aşa natură că a ajuns altcineva prim-ministru. Dar, mă rog, probabil aţi fi vrut să ştiţi dacă aş fi fost dispus altă dată să fiu premier. Dacă situaţia ar fi de aşa natură să cred că ar reprezenta o soluţie pentru noi toţi, aş intra în discuţie, da.
-De zece ani, vorbim de dvs din poziţia de primar, lider al FDGR… Când eraţi mic eraţi un mic şef?
– Nu am fost nici şeful clasei, nici şeful pionierilor. Nu am fost un tip de şef. De regulă am fost premiant, am luat diferite premii.
-Ştiu că conduceţi trei maşini străine: o Toyota, un BMW, un Audi. De Dacia Duster ce ziceţi?
– Nu am văzut-o. Dacă mă invită cineva să o văd, o văd.
-Aţi renunţa la o maşină nemţească pentru una românească?
-Depinde de situaţie. Da, este o posibilitate. Înainte să fiu primar am fost şofer şi proprietar de Dacie. Nu fac parte din altă categorie de români.