Majoritatea sindicatelor vor menţine calendarul de proteste

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, BNS, CNSLR Frăţia şi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici îşi vor menţine programul de proteste stabilit în urma măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare propuse, au declarat reprezentanţii acestor organizaţii sindicale duminică, 9 mai, după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu.

”Vom avea o întâlnire cu colegiul liderilor de sindicat şi vom stabili programul următoarelor proteste. Vom începe protestele la nivelul confederaţiilor de săptămâna viitoare. Negocierile se poartă la nivelul confederaţiilor, dar vom trece la graficul de proteste”, a precizat Aurel Cornea , preşedintele FSLI.

De asemenea, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a precizat că, după ce primesc toate datele, vor trece la protestele programate.

”Vom decide, după ce primim datele din scrisoarea către FMI, când vom avea acces la întregul set de măsuri. Acest lucru ar trebui să se întâmple luni dimineaţă. Până atunci, Agrostar îşi va menţine programul protestelor pentru marţi”, a spus Costin.

Şi preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, a declarat că sindicatul pe care-l reprezintă nu renunţă la proteste.

Totodată, liderul sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr, a afirmat că nu există o garanţie că măsurile propuse nu vor fi aplicate şi în 2011.

”Dacă ordonatorii de credit nu vor scădea cheltuielile, măsurile ar putea continua şi la anul. Nu avem garanţia că în 2011 nu vor fi şi alte descreşteri de salarii”, a spus Hadăr.

Acesta a adăugat că sindicatele nu sunt de acord ca un muncitor necalificat să aibă acelaşi salariu ca un asistent universitar, ceea ce ar urma să se întâmple dacă salariile vor fi reduse unitar cu 25 la sută.

Citește și
1 Comentariu
  1. razvan spune

    Trebuia sa fie deja in strada, sa traga de portile de la Palatul Cotroceni, nu sa stea pe la televizor si sa ameninte ”ca o sa iasa in stada”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata