Ministrul Muncii: Salariile ar fi putut să fie tăiate în 2011 şi cu 70%, fără măsurile de austeritate

Salariile bugetarilor ar putea fi redus în 2011 cu 30, 50 sau chiar cu 70 %, dacă Guvernul nu ia măsurile de austeritate pentru restabilirea echilibrului bugetar, potrivit ministrului Muncii, Mihai Şeitan.

Acesta a declarat luni, 31 mai,  că dacă măsurile de austeritate prevăzute pentru acest an nu îşi vor face efectul, Guvernul va pleca.

N-ai nicio bucurie să tai din pensii şi din salarii. Este ultimul lucru pe care l-ai face, dar, dacă ai speranţa că la momentul terminării acestei reduceri , după şase luni, poţi reveni la normal, o faci. Dacă nu, s-ar putea să ajungi în situaţia în care, la anul, să reduci cu încă 30 la sută sau 50 la sută, ceea ce este foarte posibil, sau poate chiar mai grav’, a afirmat ministrul Mihai Şeitan, la o conferinţă organizată de BNS.

Măsurile de austeritate luate în sistemul bugetar vor fi aplicate până la sfârşitului anului 2010, conform prevederilor prevăzute în lege, a mai declarat Mihai Şeitan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata