Reducerea numărului bugetarilor va continua în 2011

Numărul bugetarilor din România trebuie să ajungă la nivelul înregistrat la începutul anului 2007, astfel încât acesta va trebui redus şi în continuare, după aplicarea măsurii asumate de reducere a angajaţilor din acest sector cu 70.000 în 2010, a declarat joi (3 iunie 2010) Andreea Vass, consilierul primului ministru Emil Boc.

‘Ne-am propus să restructurăm până la sfârşitul acestui an 70.000 de bugetari, ceea ce s-ar traduce într-o revenire a salariilor la nivelul actual. Aceasta este o reducere de sus în jos. Restructurarea va continua şi în anul următor, deoarece încercăm să ajungem la nivelul înregistrat la începutul anului 2007.

În perioada 2007 – 2008 s-au angajat 250.000 de persoane, iar acest număr nu s-a suprapus cu îmbunătăţirea calităţii. Supraîncărcarea aparatului bugetar nu se mai justifică’, a afirmat Andreea Vass. De asemenea, aceasta a adăugat că reducerea numărului bugetarilor va fi decisă în anul următor de conducerile instituţiilor de stat.
‘Reducerea va fi propusă, de această dată, se jos în sus. Conducerile instituţiilor vor propune, în funcţie de nevoi şi de planuri, numărul de bugetari pe care îl pot reduce’, a menţionat Andreea Vass.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata