Noua schimbare din Legea pensiilor. Cine este vizat
De la 1 septembrie, studiile de masterat cu frecvență sunt recunoscute drept vechime în muncă, conform noii Legi a pensiilor. Această modificare permite ca perioada studiilor de masterat să fie contabilizată ca stagiu de cotizare pentru pensie, cu condiția absolvirii programului cu diplomă. Până acum, doar studiile de licență și doctorat erau luate în considerare pentru stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, conform edupedu.ro.
Conform articolului 14, alineatul 1 din Legea nr. 360/2023, „în sistemul public de pensii, sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul a urmat cursurile de zi sau cu frecvență ale învățământului universitar, organizat în conformitate cu legislația în vigoare, pe durata normală a acestor studii sau a unui ciclu de studii universitare, cu condiția ca acestea să fie absolvite cu diplomă, fie de licență, fie de master sau doctorat, după caz”.
Excepțiile prevăzute în noua lege
Pentru ca studiile de masterat să fie recunoscute ca vechime în muncă, condiția este ca studentul să nu fi fost angajat în perioada respectivă. Dacă acesta a avut un contract de muncă în timpul studiilor, era deja asigurat în sistemul public de pensii.
În situația în care o persoană a absolvit mai multe cicluri de studii universitare, doar un singur ciclu poate fi considerat vechime în muncă. „Asigurații care au finalizat mai multe programe de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii de același nivel, conform alineatului (1) litera a), beneficiază de recunoașterea ca stagiu de cotizare a unei singure perioade de studii, la alegerea lor,” stipulează alineatul 2 din același articol.