Senat: Candidaţii nu vor mai depune declaraţii de avere şi interese

Persoanele care vor candida pentru funcţiile publice nu vor mai trebui să depună declaraţii de avere şi de interese înainte de a fi alese, au decis miercuri, 12 mai, prin vot, senatorii.

Ei au aprobat un amendament al senatorului democrat-liberal Petru Filip – care fusese respins în comisiile reunite Juridică şi pentru Drepturile Omului – de eliminare a articolului 3 din proiectul legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) referitor la obligaţiile candidaţilor la funcţii publice de a depune aceste declaraţii, înainte de scrutinul electoral.

Amendamentul a fost declarat admis în plenul Senatului cu 56 de voturi „pentru”, 34 „împotrivă” şi cinci abţineri.

Potrivit articolului eliminat aveau obligaţia de a depune declaraţii de avere candidaţii la funcţia de preşedinte al României, cea de senator sau deputat, europarlamentar, consilier local sau judeţean, precum şi cea de primar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata