Senat: Simplificarea mecanismelor pentru parteneriatul public-privat, adoptată în unanimitate

Senatorii au adoptat miercuri, 5 mai, în unanimitate, proiectul legislativ privind parteneriatul public-privat, iniţiat de douăzeci de senatori şi deputaţi din toate formaţiunile politice parlamentare, care vizează simplificarea procedurilor în acest domeniu.

Potrivit unuia dintre iniţiatori, senatorul PDL Sorin Fodoreanu, proiectul are ca obiect reglementarea proiectării, finanţării, construcţiei operării, reabilitării, dezvoltării şi transferului oricărui bun care se realizează prin procedura de parteneriat public-privat.

El a subliniat că noul act normativ se adresează atât autorităţilor centrale cât şi celor locale, mecanismul pe care îl instituie putând fi folosit pentru atragerea de investiţii în toate domeniile de activitate : educaţie, cultură, infrastructură, jusiţie, apărare.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a arătat că parteneriatul public-privat mobilizează sectorul privat pe de o parte, iar pe de alta înlătură „frontiera periculoasă care se creează la limita dintre interesul public şi cel privat şi adesea favorizează corupţia”, şi în al treilea rând mobilizează resurse care în urma economiei centralizate au rămas în administrarea statului şi care astăzi nu sunt utilizate.

„O astfel de lege, simplificarea procedurilor, poate să înlăture o parte din carenţele care au făcut ca o bună parte a investiţiilor majore ale statului să poată fi făcute”, a spus Vosganian.

Proiectul a fost susţinut şi de senatorii PSD, Ion Rotaru argumentând că acesta este extrem de interesant şi de util.

Actul normativ instituie cinci tipuri de parteneriate, pe o perioadă de maximum 49 de ani, dar prevede şi prosibilitatea încheierii altor tipuri de contracte, cu condiţia respectării legii.

În cadrul acestor parteneriate, investitorul poate să-şi asume proiectarea şi construcţia unui bun cu posibilitatea perceperii unor tarife care să asigure costurile întreţinerii bunului şi un profit rezonabil ori preluarea unui bun existent în contract de leasing, cu posibilitatea prestării unor servicii aducătoare de venituri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata