Târguri de Mărțișor din București.În București, pregătirile pentru sărbătorile de 1 și 8 Martie sunt în plină desfășurare, iar târgurile de Mărțișor aduc în prim-plan meșteșugari și artiști locali. Aceștia își expun creațiile, oferind locuitorilor capitalei ocazia de a achiziționa mărțișoare simbolice pentru a celebra venirea primăverii. Evenimentul are loc în mai multe zone ale orașului, oferind o varietate de opțiuni pentru cumpărători.
Târguri de Mărțișor din București. Unde găsești mărțișoare la preț accesibil
Una dintre destinațiile principale pentru iubitorii de tradiții este Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, care găzduiește Târgul de Mărțișor în perioada 25 februarie – 9 martie 2025.
Ca partener al evenimentului, Poșta Română oferă vizitatorilor posibilitatea de a trimite gratuit cărți poștale către persoanele dragi.
Pentru cei mici, muzeul organizează ateliere interactive de mărțișoare și colaj textile pe 1 și 8 martie, începând cu ora 11:00, în cadrul programului educațional Călător prin tradiții.
Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul muzeului, iar târgul poate fi vizitat zilnic între orele 9:00 și 17:00 pe toată durata evenimentului.
Târgurile din centrul Capitalei
O altă opțiune pentru cei care caută mărțișoare este Târgul de Mărțișor de la Sala Dalles, situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18. Evenimentul, desfășurat între 26 februarie și 2 martie 2025, aduce în același loc artizani și creatori din întreaga țară, oferind o varietate de mărțișoare tradiționale și contemporane, bijuterii handmade și alte obiecte artizanale.
Pentru cei care apreciază creațiile unicat, Bazaar de Mărțișor de la Victoria Hub, pe Calea Victoriei nr. 210, este o alegere potrivită. Pe 1 martie 2025, între orele 10:00 și 20:00, vizitatorii vor putea descoperi o selecție de mărțișoare delicate, bijuterii handmade și decorațiuni inspirate din natură, perfecte pentru a celebra începutul primăverii.