În Rusia, președintele Vladimir Putin se laudă frecvent cu rachetele sale hipersonice.
Liderul de la Kremlin susține că țara sa este lider mondial în dezvoltarea acestor arme care se deplasează cu o viteză de peste cinci ori mai mare decât cea a sunetului.
Paradoxal, succesele invocate de Putin vin în paralel cu un val de arestări, acuzări și condamnări printre mai mulți fizicieni ruși cu activități de cercetare în domeniul vitezelor hipersonice, relatează BBC.
Cei mai mulți dintre cei arestați sunt persoane cu o vârstă înaintată. Trei dintre ei au decedat între timp. A devenit notoriu cazul unui astfel de suspect, internat cu cancer în stadiu avansat și luat de agenții FSB de pe patul de spital. El avea să moară la scurt timp după arestare.
Într-un amplu material publicat pe site-ul său, BBC inventariază cazurile similare ce par să repete un tipar de represiune.
Dosare de trădare, mai multor savanți ruși cu cercetări în domeniul vitezelor hipersonice
Concret, începând din anul 2015 au fost arestați un număr de 12 fizicieni ruși care sunt asociați, într-un fel sau altul, cu tehnologia rachetelor hipersonice sau cu instituții care lucrează la această tehnologie.
Cei arestați au fost acuzați de înaltă trădare, infracțiune care poate include transmiterea de secrete de stat către puteri străine. Procesele de trădare din Rusia se judecă cu ușile închise, astfel că nu este clar care sunt, în mod exact, acuzațiile formulate la adresa inculpaților.
În legătură cu aceste cazuri, Kremlinul a comentat că „acuzațiile sunt grave” și că nu poate face alte comentarii, deoarece sunt implicate serviciile speciale.
Însă colegii și avocații celor arestați spun că oamenii de știință nu au fost implicați în dezvoltarea de arme, iar unele acuzații se bazează pe faptul că aceștia au colaborat în mod deschis cu cercetători străini. În plus, există speculații că, prin intermediul acestor arestări, serviciul rus de securitate, FSB, vrea să întrețină impresia că spionii străini vizează secretele armelor hipersonice ale Moscovei.
Rusia confirmă că a folosit rachete supersonice Kinjal și Zircon în Ucraina
În afara vitezei mult superioare celei a sunetului, rachetele hipersonice se remarcă prin manevrabilitatea lor, fiind capabile să își schimbe direcția în zbor și să evite apărarea antiaeriană.
Rusia a comunicat că a utilizat două tipuri hipersonice pe frontul din Ucraina: racheta Kinjal, lansată de pe avion, și racheta de croazieră Zircon, concepută să fie lansată de pe fregate și submarine.
La rândul său, Kievul a informat că a doborât, în anul 2023, rachete Kinjal trimise de Rusia asupra capitalei ucrainene. În neutralizarea rachetelor hipersonice ruse ar fi fost folosită o baterie Patriot, de fabricație americană.
De asemenea, resturile unei rachete Zircon au fost identificate de ucraineni după un raid rusesc asupra Kievului, în luna februarie 2024.
Însă, pe măsură ce tehnologia rusă a rachetelor hipersonice a fost dezvoltată și desfășurată, arestările au continuat.
Concret, Vladislav Galkin, un academician în vârstă de 68 de ani, a fost „săltat” de la casa lui din Tomsk, în sudul Rusiei, în luna aprilie 2023. Bărbați înarmați și mascați au sosit la ora 4 dimineața, au percheziționat locuința și au confiscat documente cu formule științifice, precizează o rudă a savantului.
Soția lui Galkin, Tatiana, spune că FSB, serviciul rus de securitate, i-a interzis să vorbească despre cazul soțului său. Femeia s-a văzut nevoită să-și mintă nepoții – care obișnuiau să joace șah cu Galkin – că bunicul lor este plecat în interes de afaceri.
De altfel, Vladislav Galikn a fost arestat în aceeași timp cu un alt om de știință, Valeri Zveghințev. Cei doi sunt co-autori în mai multe lucrări.
Arestați de FSB pentru lucrări publicate în străinătate și avizate în prealabil
Astfel, agenția rusă TASS a relatat, pe surse, că Zveghințev a fost arestat din cauza unui articol publicat într-o revistă iraniană în anul 2021.
Practic, Galkin și Zveghințev sunt amândoi menționați în articolul care se referă la mecanismele de admisie a aerului pentru avioanele de mare viteză
În vara anului 2022, FSB a operat două arestări la institutul unde lucra Zveghințev: directorul acestuia și fostul șef al unui laborator pentru lucrări privind aerodinamica la viteze mari.
Angajații de la Institutul de Mecanică Teoretică și Aplicată, ITAM, au elaborat o scrisoare deschisă în sprijinul celor trei colegi arestați. Scrisoarea, publicată și ulterior eliminată de pe site-ul institutului, arată că cei trei savanți ridicați de FSB sunt cunoscuți pentru rezultate științifice strălucite și că aceștia „au rămas întotdeauna fideli” intereselor țării lor.
Însă, scrisoarea, citată de BBC, mai precizează că lucrările pe care cei trei lucrători de la ITAM le-au făcut publice au fost verificate în repetate rânduri de către comisia de experți a institutului pentru a se verifica existența informațiilor cu caracter sensibil, care însă nu au fost găsite.
Astfel, „Subiectul vitezelor hipersonice este unui pentru care în prezent ești obligat să bagi oamenii în închisoare”, arată Evgheni Smirnov, care a lucrat ca avocat la First Division, o organizație rusă pentru drepturile omului.
În acest sens, Smirnov i-a apărat în instanță pe oamenii de știință arestați de FSB și pe alte persoane acuzate de trădare, înainte de a se muta din Rusia în Cehia, în 2021, temându-se că ar putea suferi repercursiuni din cauza activității sale.
Avocatul susține că niciunul dintre cei doisprezece oameni de știință nu a avut legătură cu sectorul Apărării din Rusia. Cercetările lor vizau chestiuni științifice precum modul în care se deformează metalele la viteze hipersonice sau efectele turbulențelor.
Practic, „Nu este vorba despre fabricarea de rachete, ci despre studierea proceselor fizice”, precizează Smirnov, recunoscând însă că descoperirile ar putea fi folosite ulterior de dezvoltatorii de arme.
Arestările printre savanții ruși au început în deceniul trecut
În contextul istoric, arestările printre savanții ruşi au început în anul 2016, cu Vladimir Lapîghin. Acum în vârstă de 83 de ani, acesta a fost încarcerat și eliberat condiționat patru ani mai târziu. El a lucrat timp de 46 de ani pentru principalul institut de cercetare al agenției spațiale ruse, iar proba acuzării, în cazul său, a fost un pachet software pentru calcule aerodinamice pe care l-a trimis unui contact chinez.
Însă, Lapîghin s-a apărat spunând că versiunea pe care a împărtășit-o nu conținea informații secrete.
Mai mult, un alt om de știință reținut a fost Dmitri Kolker, specialist la Institutul de Fizică Laser din Siberia. Kolker a fost arestat în anul 2022, în timp ce se afla în spital cu cancer pancreatic în stadiu avansat.
Familia lui a declarat că acuzațiile împotriva omului de știință s-au bazat pe prelegeri pe care Kolker le-a ținut în China, unde a călătorit însoțit de un agent FSB. Conținutul prelegerilor a fost în prealabil aprobat de serviciul rus de securitate, au spus membrii familiei savantului. Kolker a murit la două zile după arestarea sa, la vârsta de 54 de ani.
Aşadar, „Există un conflict în cadrul sistemului. Se așteaptă în continuare ca oamenii de știință ruși să publice la nivel internațional și să colaboreze cu colegii străini, în timp ce FSB consideră că legăturile cu oamenii de știință străini și publicarea de articole pentru reviste străine reprezintă o trădare de patrie„, conchide un coleg al unuia dintre cei arestați, care a dorit să rămână anonim.
La rândul său, Evgheni Smirnov menționează că, în conversații private, ofițerii FSB au recunoscut că dosarele privind împărtășirea secretelor hipersonice au fost deschise „pentru a satisface dorințele celor de sus”.
Avocatul refugiat în Cehia crede că FSB vrea să dea impresia că spionii vânează secrete ale rachetelor rusești „pentru a flata ego-ul” lui Vladimir Putin.
Sursa: www.antena3.ro