Cunoscutul profesor și autor american Michael Pollan trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele care ne amenință lumea interioară. El susține că experiențele noastre cele mai intime sunt în pericol din cauza algoritmilor și a inteligenței artificiale, care ne invadează constant conștiința.

În noua sa carte, „A World Appears”, Pollan, profesor la universitățile Harvard și Berkeley, argumentează că avem nevoie de o „igienă a conștiinței” pentru a ne apăra de tehnologiile care ne inundă cu dopamină. Potrivit unui interviu acordat The Guardian, capacitatea noastră de a sta cu propriile gânduri este afectată de algoritmi concepuți special pentru a ne capta atenția.

Un spațiu interior extrem de prețios

Michael Pollan, acum în vârstă de 71 de ani, explică faptul că se referă în mod specific la conștiința umană, descriind-o ca fiind „acest spațiu privat al interiorității în care ne bucurăm de un grad foarte ridicat de libertate mentală”. El consideră că acest spațiu este vulnerabil și se află sub un asediu constant din mai multe direcții.

„Este spațiul în care visăm cu ochii deschiși, ne lăsăm mintea să rătăcească, vorbim cu noi înșine, iar acest lucru este extrem de prețios”, subliniază autorul. Pollan oferă exemplul politicii din SUA, afirmând că nu își amintește de vreo altă perioadă în care „politica și acțiunile și declarațiile unei singure persoane să fi pătruns în mințile noastre într-un mod comparabil”.

Algoritmii care ne vând atenția

O altă amenințare majoră vine din partea rețelelor de socializare, care profită direct de pe urma capacității noastre de concentrare. Algoritmii acestor platforme sunt proiectați să ne acapareze și să ne direcționeze atenția în scopuri comerciale.

„Trăim cu toții alături de algoritmi concepuți pentru a ne acapara atenția. Atenția este conștiință. Este o parte a conștiinței. Prin atenție ne orientăm conștiința acolo unde dorim – dar pierdem tocmai partea legată de dorință. Algoritmii sunt atât de buni la a ne agăța și a ne dirija atenția nu acolo unde vrem noi să o ducem, ci acolo unde vor ei, pentru că o monetizează. Vând atenția noastră”, explică Pollan.

Oamenii se îndrăgostesc de chatboți

Profesorul avertizează și asupra unei „evoluții noi”: chatboții alimentați de inteligența artificială. Aceștia nu doar că ne „sparg” atenția, ci și capacitatea de a forma atașamente emoționale. Un studiu The New York Time arată că 72% dintre adolescenții americani apelează deja la AI pentru companie.

„Citim despre oameni care se îndrăgostesc de chatboți, oameni care îi folosesc drept terapeuți, oameni care îi folosesc ca prieteni, copii care vin acasă de la școală și vor să-i povestească chatbot-ului lor ce s-a întâmplat peste zi înainte de a le spune părinților”, deplânge Pollan. El subliniază că acești chatboți nu sunt conștienți, dar oamenii îi tratează ca și cum ar fi. „Și acesta este un atac asupra conștiinței noastre – unul care vizează o parte mai profundă și mai semnificativă a ei decât simpla captare a atenției”, argumentează el.

Luxul de a nu fi pe deplin aici

Pollan recunoaște că pentru unele persoane, cum ar fi cele care au suferit traume, propria minte poate fi un loc înfricoșător. „Înțeleg de ce ar putea dori o experiență mentală estompată. Dar aceasta este, de fapt, doar un analgezic. Nu va rezolva niciun fel de problemă”, subliniază el. Autorul citează un vers al poetei Jorie Graham care l-a marcat: „Asta este ceea ce nu e în regulă: noi, numai noi, oamenii, putem să ne retragem din noi înșine și să nu fim pe deplin aici”.

El dezvoltă această idee printr-o comparație cu lumea animală. „Când ea formulează lucrurile astfel – numai noi, oamenii’ – îți dai seama: ce animal își poate permite să fie mai puțin decât complet conștient? Ar fi mâncat. Îți dai seama că tehnologia noastră și această structură elaborată a civilizației ne oferă libertatea de a nu fi prezenți, adică de a nu fi conștienți. În mod normal credem că suntem mai conștienți decât animalele, dar există și un sens în care ele sunt mai conștiente decât noi. Este un lux să te ‘deconectezi’ de la conștiință”, argumentează profesorul. În final, el concluzionează că, deși inteligența artificială ne vorbește în limba noastră, nu trebuie să uităm că este lipsită de conștiință reală. „Ne entuziasmăm când balenele comunică între ele, dar nu știm ce își spun. Și totuși, cu siguranță balenele sunt mai conștiente decât un chatbot. Noi suntem ușor de păcălit”.

Sursa: Hotnews

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
AI Conştiinţă inteligenţă artificială Michael Pollan social media