Compania americană General Motors a încheiat un acord preliminar cu producătorul sud-coreean Hyundai pentru a colabora în domeniul dezvoltării vehiculelor, producției acestora și tehnologiilor verzi.
O nouă alianță auto. Decizia General Motors și Hyundai
Cei doi giganți ai industriei auto, General Motors și Hyundai, au format recent o nouă alianță globală. Acest parteneriat a fost consfințit printr-un memorandum, cu scopul de a colabora pe „domenii strategice”, într-un moment critic pentru industria auto, afectată de scăderea cererii de mașini electrice, după investiții masive realizate de marii constructori auto, ceea ce generează tensiuni pe piețele internaționale.
„General Motors și Hyundai vor identifica metode de a-și valorifica dimensiunile și atuurile complementare pentru a reduce costurile și a oferi consumatorilor o gamă extinsă de vehicule și tehnologii inovatoare într-un timp mai scurt. Colaborarea va viza co-dezvoltarea și fabricarea vehiculelor destinate atât segmentului de pasageri, cât și celui comercial, incluzând motoare cu combustie internă și tehnologii avansate bazate pe energie curată, cum ar fi cele electrice și pe bază de hidrogen”, au afirmat reprezentanții celor două companii.
Memorandumul a fost semnat de Euisun Chung, președintele executiv al Hyundai Motor Group, și de Mary Barra, CEO-ul și președintele General Motors. „General Motors și Hyundai au abilități complementare și echipe de specialiști excepționale. Obiectivul nostru este de a exploata creativitatea și resursele ambelor companii pentru a oferi clienților noștri vehicule mai competitive într-un mod mai eficient și mai rapid”, a declarat Mary Barra, liderul GM.
Ce spun reprezentanții celor două companii
„Acest parteneriat va oferi Hyundai și General Motors oportunitatea de a îmbunătăți competitivitatea în piețele cheie și segmentele de vehicule, precum și de a genera eficiență în costuri, oferind clienților o valoare sporită prin expertiza și tehnologiile noastre inovatoare combinate”, a adăugat Euisun Chung.
După semnarea acestui acord preliminar, cele două companii vor începe „imediat” analiza oportunităților de colaborare și vor avansa rapid către încheierea unor acorduri ferme, care vor sta la baza noului parteneriat.
General Motors, unul dintre cei mai importanți producători auto la nivel global, a fost lider în industrie, dar a trecut printr-o restructurare majoră după falimentul din 2009, sprijinită de guvernul american. În 2023, GM s-a clasat pe locul șase la nivel mondial în funcție de vânzările globale, fiind pentru prima dată depășită de Stellantis.
De cealaltă parte, Hyundai Group, care include și marca Kia, a urcat în 2023 pe locul trei la nivel mondial, după Toyota și VW Group, depășind Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi, care și-a pierdut coeziunea și și-a divizat operațiunile comune la finalul anului trecut.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetHoroscop 18 septembrie 2026. Taur și Gemeni dau ritmul zilei de vineri
LylaElisa Port spune că 90% dintre femeile cu cancer de sân nu au antecedente familiale
Revista Ioana4 orașe istorice din Franța la aproximativ o oră de Paris. Cât costă trenul și cazarea
News24Trenurile Bombardier ajung acum la Tudor Arghezi, după aproape două săptămâni de restricții
Dolce SportUnion Saint-Gilloise a câștigat la Viktoria Plzen în Europa League
GetPonyCopil român de 9 ani, prins conducând haotic un Audi Q7 în Marsilia, în timp ce tatăl ținea volanul cu o mână din dreapta