Exploatarea sexuală rămâne principala formă de trafic de persoane în România, dar fenomenul s-a adaptat rapid la mediul digital. Metodele de recrutare sunt tot mai sofisticate. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) avertizează însă asupra unei probleme ignorate sistematic în dezbaterea publică: cererea care face, de fapt, traficul profitabil.

Principalele forme de exploatare

Deși exploatarea sexuală este cea mai frecventă, nu este singura. Rețelele de crimă organizată forțează victimele la muncă, la cerșetorie sau chiar la comiterea de infracțiuni. Mihaela Drăguș, purtătoarea de cuvânt a ANITP, oferă o imagine de ansamblu. „Traficul de persoane rămâne o formă gravă de criminalitate organizată, adaptabilă și dinamică, care exploatează vulnerabilitățile sociale și economice. În prezent, cele mai frecvente forme de exploatare sunt exploatarea sexuală și exploatarea prin muncă. Observăm, si, că minorii reprezintă un procent consistent din cazurile de exploatare, mai ales când exploatarea se petrece online. Formele mai puțin vizibile ale traficului de persoane includ exploatarea în scop de cerșetorie sau implicarea în activități infracționale. Deși vulnerabilitatea socială sau emoțională poate crește riscul, ea nu explică singură fenomenul traficului de persoane”.

Cererea, adevăratul motor al traficului

Hai să vedem lucrurile direct. Nu sărăcia, nu lipsa de educație și nici fragilitatea emoțională a victimelor nu sunt rădăcina fenomenului, ci existența unei piețe dispuse să plătească pentru exploatare. Fără cumpărători, rețelele pur și simplu nu ar exista. „Un element esențial, adesea ignorat, este cererea. Traficul de persoane există pentru că există oameni dispuși să plătească pentru exploatare, fie că vorbim despre servicii sexuale, muncă ieftină sau alte forme de abuz. De aceea, combaterea traficului de persoane nu înseamnă doar protejarea victimelor, ci și asumarea responsabilității la nivel de societate, inclusiv în ceea ce privește toleranța față de consumul care alimentează exploatarea”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a ANITP.

Recrutare sofisticată pe rețelele sociale

Iar fenomenul nu stagnează. Dacă acum un deceniu recrutarea se făcea preponderent față în față, astăzi traficanții operează cu instrumente mult mai rafinate și mai greu de detectat. Rețelele sociale le permit să construiască relații false, să manipuleze emoțional victimele și să opereze transfrontalier fără să se expună. „Evoluția fenomenului în ultimii ani arată o adaptare constantă a metodelor de recrutare, în special prin utilizarea rețelelor sociale și a platformelor online. Traficanții devin din ce în ce mai sofisticați, folosind metode de manipulare emoțională și relațională, ceea ce face ca identificarea timpurie să fie mai dificilă. datelor, în ultimii ani, cifrele au înregistrat variații. Evoluția fenomenului reflectă atât dinamica acestui tip de criminalitate, cât și capacitatea tot mai bună de identificare a victimelor. Creșterea gradului de conștientizare, instruirea specialiștilor și cooperarea interinstituțională au contribuit la identificarea mai eficientă a victimelor, inclusiv în forme de exploatare mai greu vizibile, cum este cea realizată în mediul online”, a explicat Mihaela Drăguș.

Cine sunt cei mai vulnerabili?

La prima vedere, profilul victimelor nu s-a schimbat fundamental, deși contextul în care vulnerabilitatea devine exploatabilă s-a extins serios. „Categoriile cele mai vulnerabile rămân minorii, persoanele provenite din medii defavorizate, cele cu un nivel scăzut de educație sau fără sprijin familial, dar și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în țară sau în străinătate”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Numai că vulnerabilitatea în sine nu este cauza.

Mihaela Drăguș insistă că piața este cea care transformă fragilitatea în marfă, nu invers. „Există oameni vulnerabili peste tot în lume, dar nu toți devin victime. Diferența o face existența unei piețe care transformă vulnerabilitatea în profit. Traficanții nu își asumă riscuri fără garanția câștigului. Iar câștigul vine din banii celor care aleg să cumpere exploatarea altor oameni. Traficanții de persoane răspund unei piețe, iar atunci când există cerere, rețelele criminale găsesc întotdeauna modalități de a furniza oferta”, a explicat aceasta.

Ce se întâmplă după salvarea victimelor

V-ați întrebat vreodată ce urmează pentru o victimă după ce scapă din rețea? Identificarea se realizează prin cooperarea instituțiilor, dar și cu ajutorul ONG-urilor sau al comunității. „De multe ori, semnalele de alarmă sunt observate de profesioniști instruiți sau de persoane apropiate victimelor”, precizează Drăguș. Odată ieșite din rețea, victimele se confruntă cu un set complex de nevoi (de la suport psihologic la documente de identitate), iar reintegrarea este un proces lung. „După identificare, victimele beneficiază de sprijin specializat, adaptat nevoilor lor, care poate include sprijin financiar și material, asistență medicală și psihologică, psihoterapie, traducere și interpretare, repatriere sau returnare voluntară asistată, sprijin pentru emiterea documentelor de identitate, consiliere socială și juridică, adăpost în centre protejate și sprijin pentru reintegrare socială și profesională. Abordarea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane este una centrată pe victimă, care urmărește nu doar protecția imediată, ci și recâștigarea autonomiei și a încrederii în sine”, a conchis Mihaela Drăguș.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
ANITP criminalitate organizată exploatare sexuala Mihaela Dragus trafic de persoane