Căutările celor trei marinari dispăruți în tragedia din portul Midia sunt, pentru moment, oprite. Scafandrii nu pot pătrunde în remorcherul scufundat, iar pentru recuperarea epavei este necesară o intervenție specială de ridicare a navei, o operațiune care așteaptă undă verde de la procurori.

Remorcherul „Astana” s-a scufundat miercuri dimineață, la aproximativ 8 kilometri de Portul Midia, cu cinci marinari la bord. Doi dintre ei au murit, iar alți trei sunt în continuare căutați, existând temerea că au rămas captivi în interiorul epavei.

Operațiuni suspendate din nou

Iar intervenția scafandrilor a fost suspendată și duminică, 22 martie. Motivul este simplu și dramatic: remorcherul este răsturnat, cu partea superioară înfiptă în nisipul de pe fundul mării.

Accesul este imposibil.

Operațiunile de căutare fuseseră reluate sâmbătă dimineața, pe 21 martie, însă au fost oprite după doar câteva ore din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Chiar și așa, scafandrii au reușit să ajungă la epavă. Potrivit MApN, situația de la fața locului a făcut imposibilă orice tentativă de pătrundere. „Condițiile meteorologice au fost si astazi dificile. totusi au reusit sa ajunga la locul epavei. Din pacate nava se afla cu chila in sus, iar castelul remorcherului este ingropat in namol, ceea ce a facut imposibila intrarea in interiorul navei. In acest moment cautarile au fost suspendate”, se arată într-o precizare de presă.

Acuzații grave ale familiilor

În timp ce autoritățile se luptă cu marea, rudele marinarilor dispăruți au protestat sâmbătă, 21 martie, chiar în fața sediului companiei. Oamenii cer explicații și susțin că nava nu ar fi trebuit să efectueze acea manevră. Până la urmă, de ce a fost trimisă acolo? Reprezentanții firmei afirmă că remorcherul era autorizat să participe la toate operațiunile specifice terminalului offshore, dar familiile spun că lucrurile stau complet diferit.

Soția unuia dintre marinari aruncă acuzații directe. „Sper să se facă dreptate! Remorcherul nu era autorizat să facă manevra, era autorizat să asiste mentenanța, aprovizionarea. Să răspundă cine a dat semnătura. Se contrazic. La început au declarat că remorcherul era doar pe asistare, apoi că putea să facă manevra, apoi iar că era pe asistare. Aveau manevre pe valuri foarte mari și când a plecat de acasă era foarte stresat de manevra asta. (…) Atunci erau condițiile bune, de asta s-a și insistat, se știa că se va strica vremea”, susține aceasta.

O altă rudă întărește ideea că nava era nepotrivită pentru misiune, ba chiar periculoasă. „Ei au fost trimiși acolo cu un remorcher care nu avea ce căuta. Nu avea cârlig să desprindă în caz de urgență. Ei n-au mai făcut manevre să lege. Era doar de asistență, de schimbat ture, de transport și, eventual, împins al remorcher, de ghidaj, nicidecum să tragi un mastodont”.

Singura soluție tehnică viabilă în acest moment este scoaterea navei la suprafață cu ajutorul unor utilaje speciale. Numai că intervenția este posibilă doar după ce procurorii care instrumentează cazul își vor da acceptul.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
MApN marinari disparuti Portul Midia remorcher Astana scafandri