O ședință tensionată a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) are loc joi, de la ora 10:00, având pe agendă proiecte majore, de la exproprieri de zeci de milioane de lei la creșterea chiriilor pentru locuințele convenabile. Discuțiile se poartă într-un climat tensionat, după ce consilierii PSD au anunțat că intră în grevă.

Potrivit Digi24, grupul social-democrat a anunțat încă de marți că va boicota activitatea până când aparatul de specialitate al primăriei va redacta rapoartele pentru un proiect inițiat de ei. Proiectul vizează diminuarea facturilor la termie pentru bucureștenii care nu primesc agent termic în parametrii contractuali.

Exproprieri de 75,8 milioane de lei în zona de nord

Unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi vizează reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu – Fabrica de Glucoză – Șoseaua Pipera. Consilierii generali urmează să aprobe declanșarea procedurilor de expropriere pentru mai multe imobile private, valoarea totală a despăgubirilor ridicându-se la 75,8 milioane de lei.

Banii sunt necesari pentru lucrarea de utilitate publică „Lărgire Bd. Dimitrie Pompeiu cu extindere infrastructură de tramvai şi străpungere Bd. Barbu Văcărescu, construire drum de legătură între Şos. Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu şi Str. Fabrica de Glucoză şi construire parcare de tip park&ride”.

Chiriile pentru locuințele sociale, majorate

Un alt proiect cu impact direct asupra cetățenilor este cel care stabilește un nou tarif de bază pentru închirierea locuințelor convenabile, la 8 lei pe metru pătrat. Acest tarif nu va fi fix, ci va fi înmulțit cu un coeficient de zonă.

Coeficienții stabiliți sunt: 3,5 pentru zona A, 2,5 pentru zona B, 2 pentru zona C și 1,5 pentru zona D. Primarul general Ciprian Ciucu informa recent că va propune actualizarea prețurilor pentru cele peste 4.000 de locuințe de la Administrația Fondului Imobiliar. În prezent, chiriile pentru acestea variază de la 115 lei lunar pentru o garsonieră la 171 de lei lunar pentru un apartament cu trei camere.

Centrul Expo Arte se desființează

Consilierii vor dezbate și hotărârea prin care Centrul Cultural Expo Arte își va înceta activitatea începând cu data de 1 mai. Acesta se va desființa ca persoană juridică, iar activitatea și personalul său vor fi transferate către Centrul de Proiecte Culturale ARCUB. Directorii celor două instituții au la dispoziție 60 de zile pentru a finaliza procedurile legale privind transferul salariaților, conform Codului Muncii.

Alte proiecte pe ordinea de zi

Tot în ședința de joi, Primăria Sectorului 1 va fi împuternicită să cumpere mai multe imobile pe malul Lacului Străulești, pe Bulevardul Bucureștii Noi nr. 245. Terenurile, proprietate a Biroului de Turism pentru Tineret SA și SC Agrement Serv SRL, vor fi folosite pentru amenajarea unei baze de agrement și a unor spații verzi în cadrul proiectului „Promenada Verde”. Banii pentru achiziție vor veni integral din bugetul local al Sectorului 1.

De asemenea, Administrația Străzilor ar urma să încheie un parteneriat cu Asociația HaicuBicla pentru a amplasa mobilier urban pentru bicicliști în zece locuri din Capitală. Asociația va furniza gratuit stații self-service și rasteluri, iar Administrația Străzilor va asigura montarea și administrarea lor. În deschiderea ședinței, Georgiana Diță (REPER) va depune jurământul pentru preluarea mandatului de consilier municipal, după decesul fostului ei coleg, Cezar Cobianu.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
CGMB chirii Ciprian Ciucu exproprieri Promenada Verde